Archive from January, 2017

Girl Online, sau unde poate duce blogul unei adolescente

de Oana Grecea În vacanță îmi place să mă alint. Să citesc cărți care să-mi dea o energie specifică adolescenților și amintiri despre primele iubiri. Îmi place să citesc cărți pe care să le devorez în câteva ore, despre care pot vorbi și cu copilul sau pe care să le citească și el (a mea e preadolescentă). Așa se face că am avut un teanc de cărți apărute la editura adolescenților și celor aflați la prima tinerețe – editura Epica Publishing – cu coperți frumoase, titluri atractive și conținut care te face să plutești. Astăzi am să vă povestesc despre Girl Online (volumul unu și doi), scrisă de tânăra Zoe Sugg, alias Zoella, vlogger (11,5 milioane de abonați), make-up artist și beauty guru, care trăiește în Marea Britanie. Putea fi o poveste adevărată. Despre o bloggeriță care își construiește o comunitate datorită sincerității și datorită faptului că mulți se regăsesc în postările ei. O adolescentă timidă care își găsește refugiul în blog. Dar am aflat abia la sfârșit (de fapt am aflat de la Maria care îi urmărește canalul și care știa că este ceva inventat nu real) că este doar o poveste. ”Pe blog am vrut să am un loc în care să pot spune cuiva exact ceea ce vreau”, spune Zoe. Read more »

Ce stiu cu adevarat

de Oana Grecea În ultimul timp, tot mai multe lucruri mărunte îmi aduc bucurii mari. În fapt, lucrurile citite (în cărți precum ”Ce știu cu adevărat”, de Oprah Winfrey și HYGGE, de Louisa Thomsen Brits) mă fac să apreciez și să văd valoarea micilor momente de bucurie care îți aduc o mare satisfacție sufletească ori pur și simplu să trăiesc și să apreciez clipa. Ce stiu cu adevarat Ce știu cu adevărat este că mi-am dorit foarte mult să citesc cartea lui Oprah Winfrey pentru că îmi place de ea și-mi pare o persoană care evoluează mereu, care știe să empatizeze cu interlocutorii săi și care promovează lucruri valoroase, nu doar comerciale. Cele scrise de ea au avut o tentă de ușoară dezamăgire, exact ca atunci când am citit cartea Andreei Esca (”Ce-am făcut când am tăcut”). Ambele cărți aparțin unor vedete tv și ambele sunt constituite din editorialele apărute în revistele pe care le conduc. Cartea Ce știu cu adevărat” a lui Oprah (apărută la editura Lifestyle Publishing) este formată din editorialele ei din rubrica lunară  pe care o ține în revista O, The Oprah Magazine. Dar să explic de unde vine dezamăgirea. Nu din faptul că aș fi putut citi editorialele la momentul apariției și ar fi fost ca o repetare a lor, ci din simplitatea celor relatate. Ce știu că adevărat este că nu-mi vine să cred că o vedetă de talia lui Oprah scrie, practică și apreciază lucruri precum grădinăritul spre exemplu. Poate că normal este să fie așa, dar uneori normalul ne suprinde prea tare. Read more »

Pasiunea si perseverenta (grit), cheia succesului

de Oana Grecea Reușitele noastre în maratonul vieții depind enorm de cât grit (=pasiune + perseverență) avem pentru scopurile noastre cu sens. Suntem obsedați de talent și credem că doar cei geniali/talentați pot reuși, fără a lua în calcul gritul fiecăruia.Poți să-ți cultivi nivelul de grit. Îți poți cultiva interesele. Îți poți forma obiceiul de a practica zilnic, pentru a-ți dezvolta o abilitate specifică. Îți poți conecta munca la un scop valoros dincolo de tine. Și poți învăța să speri când totul pare pierdut”, spune Angela Duckwort în Grit (Puterea pasiunii și a Perseverenței), carte apărută la editura Publica. Read more »

'