X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Agassi: ”O victorie nu este atat de placuta pe cat de neplacuta e o infrangere”

”Deschid ochii și nu știu unde mă aflu și cine sunt. Nu e ceva foarte neobișnuit – jumătate din viață nu am știut!” – așa începe cartea lui Andre Agassi, unul dintre cei mai buni tenismeni din toate timpurile.

Cred că nu e întâmplător că tenisul folosește limbajul vieții. Avantaj, serviciu, greșeală, pauză, iubire… Fiecare meci e o viață în miniatură”. Agassi nu încearcă în această carte (”Open. Autobiografie”) să se prezinte mai frumos sau mai bun decât a fost. Ba din contră, își dorește ca eșecurile și prostiile lui, să nu mai fie repetate de alții, inclusiv de copiii lui. Această carte a fost scrisă pentru ei. ”Sper că-i va ajuta să evite unele dintre capcanele în care eu am căzut. Sper că va fi una dintre numeroasele cărți în care vor găsi mângâiere, îndrumare, plăcere. Eu am descoperit târziu magia cărților. Dintre multele greșeli pe care vreau ca ei să le evite, aceasta este undeva în fruntea listei.”

Este foarte uman și normal în tot ce spune și-și dorește pentru familia lui. Deși a gustat din cupa celebrității, Agassi nu a fost fascinat de ea. Nu i-a plăcut perioada căsniciei cu Brooke Shields, care încerca să-l ”care” în tot felul de cercuri celebre și nici când, cunoscut în tenis și confirmat datorită câștigării unui Mare Șlem popularitatea l-a invadat. ”Acum că am câștigat un turneu de Mare Șlem, știu ceva ce au voie să știe doar foarte puțini oameni. O victorie nu este atât de plăcută pe cât de neplăcută e o înfrângere și sentimentul de bine nu durează la fel de mult ca supărarea…. Mă minunez de cât de neinteresant e să fii celebru, de cât de banali sunt oamenii celebri. Sunt confuzi, nesiguri, șovăielnici și adesea urăsc ceea ce fac”.

Iar impactul trăirilor lui continuă: ”Trăiesc din tenis, deși urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată și secretă, și totdeauna l-am urât”, spune Andre Agassi. E greu să nu empatizezi cu el când citești această autobiografie, apărută la editura Victoria Books. Mi se pare atât de impresionantă încât nu știu ce exemple din carte să dau care să convingă apropiații că merită citită. Elogiile la adresa ei vin începând cu recenzii de la The New York Times Book Review, Time Magazine (care spune că Memoriile lui Andre sunt la fel de fermecătoare precum jocul său de tenis) și continuând cu Entertainment Weekly.

Ura pentru tenis și pentru rutina impusă de antrenamentul zilnic, l-au făcut pe Andre Agassi să urască și școala. ”Cu cât sunt mai bun la tenis, cu atât sunt mai slab la școală, ceea ce mă chinuiește. Îmi plac cărțile, dar mă simt depășit de ele. Am o memorie de fier, dar am probleme de concentrare”, spune el. Și, cu cât erau mai multe reguli la Academia de tenis Bradenton, -iar una dintre cele mai stricte era interdicția de a purta bijuterii- cu atât le încălca mai tare. Atunci și-a făcut găuri în urechi. ”Rebeliunea e lucrul pe care-l pot alege în fiecare zi. Cu cât mă descurc mai greu la școală, cu atât mă răzvrătesc mai tare. Beau, fumez iarbă, mă port ca o jigodie”, își amintește în autobiografie celebrul tenismen.

Întrebat cum e viața în tenis spune că nu poate să o descrie, decât cel mult ca un vârtej care te cuprinde, captivant, îngrozitor, uimitor.

Urăsc tenisul, îl urăsc din toată inima mea și, cu toate acestea, continui să-l joc, lovesc mingea mai departe, toată dimineața și toată după-amiaza, pentru că nu am de ales. Indiferent cât de mult aș vrea să mă opresc, nu o fac. Această contradicție între ceea ce vreau să fac și ce fac de fapt pare a fi esența vieții mele”.

După el, sportul alb e un sport al singurătății, și pentru asta s-a înconjurat de foarte mulți prieteni în afara terenului, pe care i-a inclus în echipa sa. Tenismenul nu este decât el cu tabieturile sale. ”Am câștigat 869 de meciuri în carieră, sunt al cincilea din toate timpurile, și multe au fost câștigate în timpul dușului de după-amiază”. Sau: ”Nimeni în afară de mine nu-mi atinge geanta de tenis. Sunt obsedat de geanta mea. O țin organizată în mod meticulos și nu fac excepții. .. Geanta de tenis seamănă mult cu inima – trebuie să știi mereu ce e în ea”.

Fiind un rebel nu a fost niciodată simpatizat de presă. A dus războaie întregi cu mass-media, a fost amendat pentru neprezentări la conferințe de presă, dar a preferat această atitudine uneia căruia nu știa cum să-i facă față. ”Nimeni nu poate să mă pregătească de lupta cu media, pentru că nu este o luptă propriu-zisă, e un masacru. Fiecare zi aduce cu sine alt discurs anti-Agassi în vreo revistă sau în vreun ziar”.

A plăcut-o pe Stefanie Graf înainte cu mult de a fi împreună cu ea. Spunea, pe când se gândise s-o curteze și i-a propus un joc de antrenament, că nu a văzut niciodată o femeie atât de frumoasă. ”Când stă pe loc e o zeiță; în mișcare, e poezie. Acum, când joc cu ea, îi simt subtilitățile. E ca și cum aș atinge-o, deși suntem la zece metri distanță. Fiecare forehand e un preludiu”.

După doi ani de prietenie oficială, și în timp ce Stefi Graf mai avea puțin pănă să nască s-au căsătorit fără invitați, rochie de mireasă sau alte onoruri. ”Pentru mine, a fi cu femeia potrivită e adevărată fericire”, spune Agassi.

Când și-a adus fiul acasă, pe nume Jaden, se întreba cum va fi ca tată pentru el. Exact ca orice om normal la cap care-și privește pentru prima oară copilul și se gândește, preț de o secundă, la ce-i rezervă viitorul. ”Vreau să mă retrag să-mi petrec timpul cu el. Dar, trebuie să joc. Pentru el, pentru viitorul lui și pentru ceilalți copii ai mei de la școala mea”, și-a motivat Agassi decizia de a mai juca încă doi ani de la nașterea primului său copil. După ce s-a născut și fiica lui – Jaz Elle, Agassi și Stefi Graf și-au jurat în secret că niciunul dintre copiii lor nu va juca tenis.

Și, deși știu că am dat o multitudine de citate aici, vreau să închei cu Codul respectului  care se citește la școala înființată de Agassi pentru copiii defavorizați:

Esența unei bune discipline e respectul.

Respectul autorității și respectul  față de ceilalți.

Respectul pentru tine însuți și respectul pentru lege.

Este o atitudine care începe acasă,

Este întipărită de școală

Și se aplică în toată viața”.

Dacă ați ajuns până aici cu citirea acestui post, cred că sunteți dintre cei care vor citi această carte. Lectură plăcută!

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'