X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Am citit un roman despre cea mai formidabila branza din lume

de Oana Grecea

O brânză care există și astăzi, o specialitate născută în Castilia și vândută la prețuri mari în întreaga lume a născut o poveste pe cinste. Romanul (”Camera de povestit. O istorie despre iubire, trădare, răzbunare și cea mai formidabilă brânză din lume”, apărut la editura Publica) pornește de la ”Paramo de Guzman cheese” dar vorbește despre un sat pitoresc, ospitalitate, prietenie, trădare și viață trăită într-un sat din Spania. Dar ce-i mai important este că brânza există și astăzi, că povestea este reală și că autorului i-au trebuit vreo 20 de ani să termine cartea, împrietenindu-se cu creatorul brânzei, Ambrosio.

camera-de-povestit-michael-paterniti-editura-publica-colectia-narator

Nu știu în ce fel citiți voi cărțile, dar eu simt nevoia să verirific câte ceva, să caut imagini care să-mi confirme realitatea imaginară creată de carte și să mă ajute să înțeleg ceva mai mult. Așa se face că primul lucru făcut după terminarea cărții a fost o căutare dată pe google cu numele brânzei. Așa am ajuns și am salvat poza cu care am ilustrat aici, am văzut și prețurile la care se mai comercializează, însă mă întreb câți dintre cei care-și permit s-o cumpere știu ceva despre proveniența ei?

Autorul, Michael Paterniti, despre care nu am menționat până acum, a pățit cum pățesc mulți jurnaliști și scriitori în viața lor: a simțit că trebuie să scrie despre un subiect (de data asta chiar obiect: brânza) pe care nu avea bani s-o cumpere ca să vadă dacă își merită prețul. Dar a fost intrigat de descrierea dintr-o revistă și de prețul exorbitant: 49 de dolari/kg, în anul 1991 (salariul mediu în România era atunci de aproape 100 de dolari!!!).

În acel an printre vecinii autorului exista un ”băcan”, Zingerman care propăvăduia o nouă perspectivă asupra mâncării: mănâncă ce-i mai bun, mănâncă doar ce e făcut în casă. Așa se face că în localul său se vindeau cele mai bune și mai rare produse (multe făcute artizanal, nu în masă) iar clientul avea la dispoziție și o revistă în care citea istoria preparatelor. ”Într-o vreme când floricele de porumb făcute la microunde puteau fi considerate cină, subiectul mâncărurilor fine îmi provoca o plăcere empatică. Nu-mi permiteam să mănânc bine, dar măcar puteam să aspir la așa ceva”, își spunea Paterniti vis-a-vis de revistă și de produsele vândute la Zingerman’s .

Dar hai să vedem descrierea brânzei din carte, pentru că următoarele sute de pagini sunt despre autorul ei – Ambrosio – și despre locurile și oamenii care îl încojoară. Povești în jurul brânzei, dar nu despre brânză. ”Este o brânză extraordinară, atât de anonimă încât am descoperit-o întâmplător la Londra. Mai e și cea mai scumpă brânză din câte am vândut vreodată. Mă apucă emoțiile de cum o pun în vitrină”. Textul mai povestea despre ”cum se face brânza aceasta  sublimă în Castilia, în partea de centru-nord a țării, și cum spaniolul care o producea îi împărtășise amintiri pline de culoare despre cum făcea bunica lui exact aceeași brânză și cum îl implorase să păstreze tradiția”. Spaniolul a justificat că face o brânză atât de scumpă ”fiindcă e făcută cu dragoste”.

Exista un pasaj și despre procesul brânzei Paramo de Guzman: ”Producătorul strângea laptele proaspăt de la turma lui de 100 de oi din rasa churra. Laptele se turna în cuve, se amesteca și, după ce se închega, masa se tăia manual în bucățele cât mai mici ca să piardă cât mai mult lichid. După aceea, fiecare roată de brânză se presa, ca să se elimine orice urmă de umeazeală rămasă, și se ducea într-o peșteră din apropiere. După prima perioadă de maturare, brânza se scufunda în ulei de măsline extravirgin și se punea iar la maturare, cel puțin un an”. Brânza mai era descrisă ca ”sățioasă, densă, intensă, cu set distinct de arome și cu o nuanță uniformă de caramel”.

Acesta a fost preambulul care a declanșat în autor dorința de a merge la fața locului și a-l cunoaște pe Ambrosio (nume care înseamnă Nemuritor). Apoi povestea se mută în ”camera de povestit” a lui Ambrosio, o încăpere în care se spuneau povești. Pentru mine în carte au urmat prea multe descrieri, prea multă istorie, prea multe repetiții despre prietenie și trădarea din jurul brânzei. Dar printre rânduri s-a desprins și o lecție de antreprenoriat primită de naivul Ambrosio, priceput la făcut brânza nu la vândut brânza, care și-a pierdut compania fără să știe încă din primul an, când a semnat acte fără să le citească. Vreme de câțiva ani a produs una din cele mai bune brânze din lume fără să facă profit iar creditorii și apoi banca l-au căutat numai pe el, singurul răspunzător în acte asupra datoriilor firmei.

Cu toate că autorul m-a pierdut în aceste pagini am mai notat câteva lucruri despre Spania, Catalunia și felul de a trăi și privi viața al spanilor din acea zonă.

Se vizitau des acasă, act deosebit de intim în Spania, unde viața socială se trăiește pe străzi, în baruri și bodegas”.

”Porron-ul, de origine catalană, fusese adoptat de multă vreme în restul țării pentru băutul de vin în comun”.

Vroiam să trăiesc într-un ținut unde să pot să vorbesc cu animalele, unde trăiseră  toate generațiile familiei mele, unde să-mi găsesc zilnic forțe noi în ele și unde să duc un trai împletit cu înțelesuri și misticism”.

”Ambrosio îmi arătase, pentru o fracțiune de secundă, o altfel de viață, una fascinantă, o viață în care parcă aveai mai mult timp pentru familie și discuții, pentru povești și mâncare, pe care acum îmi doream cu disperare s-o trăiesc ca antidot la propria mea viață. .. Poate că ceea ce părea să fie pierdere de timp era, de fapt, fericirea adevărată”.

Nu voiam să încerc marea cu degetul, de teamă să nu fiu luat drept bleg, dar, pe tăcute, m-am întors la Guzman (fiecare la oile lui) ca să văd ce mai găsesc acolo, ca să caut un fir de poveste, cum spune jurnalistul atunci când habar n-are ce mama lui face”.

Altă dovadă de ospitalitate spaniolă: sinceritatea și încrederea.

Invidia se naște din detaliile mărunte.

Durerea e o forță irațională. Sub puterea ei, mintea face salturi inimaginabile.

”Ca să faci o brânză magică, trebuie să torni în ea toată dragostea și bunătatea. Brânza e o obligație, un referendum asupra ta ca persoană, asupra purității și rectitudinii tale. Ce făceau ei acum era producție pe bandă rulantă, brânză fără suflet din lapte fără suflet”.

Mă gândeam la încântarea de a ne alinta copiii dimineața, de a petrece cu ei un timp care să nu fie împrumutat sau furat, de a le citi ore întregi seara, de a trăi o vreme deconectați de la marea rețea, doar noi patru”.

”Tatăl lui Ambrosio i-a repetat fiului lui că răzbunarea pe cel care ți-a furat ceva, fie și brânza familiei, nu merită nici pe departe o viață petrecută în închisoare”.

Eram cel mai ocupat hombre din oraș, mă grăbeam să dau gata ore în șir de nimic”.

”Brânza întruchipa un ideal al iubirii, iar el iubise idealul”.

Nu poți să fii liber într-un sat mic”.

”Guzmanul era legat atât de strict de codurile și ritualurile trecutului său, fiindcă în orice moment cineva din cercul acela restrâns, de 80 de oameni, îți critică acțiunile”.

Pe-aici, în afară de televizor, bârfa e singura activitate”.

M-am alimentat cu supradoza aceea familiară de adrenalină a termenelor limită mereu iminente”.

În oraș sunt atâtea zgomote puternice, dar aici, la țară, avem clopotele bisericii. Clopotele bisericii și liniștea asta. Asta e cel mai important: învățați să ascultați tăcerea, fiindcă vă va spune multe lucruri, lucruri de neînchipuit, lucrurile pline de frumusețe și de înțeles”.

Caracteristicile muncii lui (detaliile, grija, importanța timpului) semănau, întâmplător, foarte tare cu ceea ce face un scriitor.

Începând cu capitolul șaisprezece (adică pagina 273) cartea a devenit pentru mine, din nou palpitantă. Așteptam să văd dacă varianta lui Ambrosio de pierdere a companiei este confirmată de avocatul lui și de preietenul care l-a ”trădat”. Dar dacă a fost sau nu așa, rămâne să vedeți și voi dacă citiți cartea.

 

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'