X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Ati putea trai intr-o singura ”Camera” timp de 7 ani?

 

”Camera”, de Emma Donoghue (carte apărută la editura Trei) te impresionează încă de la prima răsfoire, respectiv de la opiniile de pe copertă. Nu are cum să nu te fascineze o poveste cu o tânără răpită de lângă familia ei, sechestrată și ținută într-o cameră timp de 7 ani, iar ultimii cinci dintre aceștia împreună cu băiatul ei, căruia i-a dat naștere în captivitate.

Pentru a nu lua contact cu răpitorul său, tânăra își ține copilul noaptea să doarmă în dulap, iar acesta numără de-acolo scârțâitul patului și ascultă conversația sumară a adulților. Deși prima impresie este de revoltă asupra mamei pentru gestul său de a-și închide copilul noaptea în dulap, pe parcurs realizezi că știința și educația mamei au făcut să aibă un copil educat și sănătos, atât cât se poate spune despre un băiețel care nu a cunoscut niciodată lumea exterioară. ”Mami ştie totul în afară de lucrurile pe care nu şi le aminteşte bine sau, câteodată, spune că sunt prea mic ca să-mi explice câte ceva”.

Cu nervii la pământ, cu dureri insuportabile de măsele și cu încheietura unei mâini rupte de pe vremea când încercase să se opună răpitorului său, mama dă dovadă de mult tact și inspirație în relația cu copilul. Un exemplu: ”Mi-ar plăcea să mă uit tot timpul la televizor, dar ne face rău la creier. Înainte să cobor eu din rai, Mami îl lăsa pornit toată ziua şi a transformat-o pe Mami într-un zombi care e ca o fantomă numai că merge bum-bum. Aşa că acum ne uităm doar la o emisiune şi apoi îl opreşte, ca să aibă celulele noastre timp să se multiplice pe parcursul zilei şi să ne putem uita seara la încă o emisiune şi să ne mai crească puţin creier în somn”.

Dialogul dintre mamă și copil este descris prin ochii puștiului de cinci ani – Jack, care este fericit în neștiința sa de joacă zilnică cu mama, de privitul la televizor, de obiectele din jur care aveau de-acum nume proprii: Chiuveta, Masa, Covorul etc.

În fiecare dimineaţă avem 1 000 de lucruri de făcut, cum ar fi să-i dăm Plantei o cană cu apă în Chiuvetă, ca să nu curgă pe jos, apoi să o punem la loc pe farfurioara ei de pe Bufet. Mai demult locuia pe Masă, dar faţa galbenă a lui Dumnezeu i-a ars o frunză. I-au mai rămas nouă, sunt late cât palma mea şi acoperite cu păr peste tot, aşa cum zice Mami că sunt câinii. dar câinii sunt doar la televizor. Nu-mi place cifra nouă. Descopăr o frunzuliţă, asta înseamnă că sunt zece”. Pentru el Camera înseamnă lumea, pentru că aici s-a născut și a crescut, aici s-a jucat cu mama sa, aici a învățat să citească și aici a aflat lucruri despre viața care îi pare un vis.

Dar pentru că asta nu este viața adevărată, mama încearcă o evadare nebunească, învățându-l pe Jack să se prefacă întâi bolnav pentru a fi dus la spital de Bătrânul Nick (dar acesta nu riscă acest lucru) și apoi să se prefacă mort. Își înfășoară băiețelul în covor și-l învață să nu scoată niciun sunet, să se prefacă Mort și să fugă din camioneta bătrânului la prima oprire.

Curajos, Jack reușește să scape și să-și salveze ulterior și mama, doar că lumea de-afară nu este cum s-ar fi așteptat el sau mama sa.

În Cameră, mami și cu mine aveam timp pentru toate.  Cred că timpul se întinde foarte subțire, ca untul, peste toată lumea, peste drumuri și case și locuri de joacă și magazine, așa că nu e decât câte-un cubuleț de timp pe fiecare loc”, spune Jack. Îngrijorările lui continuă: ”Multe lucruri din lume par să se repete” sau ”Sunt sute de feluri diferite de a vorbi, asta mă amețește”.

Deși aparent viața reală ar trebui să-l învețe mai multe decât a făcut-o mama sa în cei cinci ani de captivitate, micuțul Jack spune că ”acum sunt în lume tot timpul, și de fapt nu știu multe, sunt mereu neclar”. Este nelămurit dacă asta înseamnă familie sau nu.

Romanul ”Camera”, al Emmei Donoghue a fost nominalizat la Man Booker Prize și clasat de The New York Times în topul celor mai bune cărți ale anului 2010. Autoarea provine din Irlanda (Dublin) și are două fetițe cărora le-a dedicat această carte. Emma Donoghue este autoarea mai multor romane care s-au bucurat de un real succes, precum şi a trei volume de povestiri. De asemenea, scrie ficţiune istorică şi piese pentru teatru şi radio. Locuieşte la Londra, Ontario, împreună cu partenerul său şi cei doi copii ai lor.

Până aici recenzia a apărut pe blogul BookMag, al librăriei online www.elefant.ro

 

Opinii editoriale despre Camera

„Descrise prin ochii și percepțiile unui copil, întâmplările din Camera – și sunt o mulțime de răsturnări de situație care dau dramatism și suspans acțiunii – sunt magistral povestite. Emma Donoghue zugrăvește psihicul unui copil crescut în captivitate, iar performanța ei e uluitoare.“- Publishers Weekly

„Vocea lui Jack este una dintre reușitele majore ale romanului: Emma Donoghue a creat un narator-copil extrem de credibil. Camera e un roman memorabil, care poate fi analizat prin mai multe chei de lectură: psihologică, politică și sociologică.“- New York Times Book Review

„Emma Donoghue are abilitatea fantastică de a crea tensiune în scene desfășurate într-un spațiu de dimensiuni foarte mici, unde locuiesc personajele principale ale cărții. Camera este, fără îndoială, o revelație a ultimilor ani.“ – Boston Globe

„Puțini autori știu să pătrundă în mintea unui copil și să descrie ce văd acolo. Camera e un loc atât de ingenios închipuit, încât îți lasă mereu impresia că e real. Atenție, însă: odată intrați, veți fi prizonierii autoarei până la ultima pagină.“- Newsweek

 

Citate relevante pentru dialogul purtat între patru pereți de copil și de mama sa:

”Astăzi am cinci ani. Aseară, când m-am dus la culcare în dulap, aveam patru, dar când m-am trezit în Pat, în întuneric, trecusem la cinci. Abracadabra! Înainte am avut trei, şi mai înainte, doi, unu şi zero.

– Am avut şi minus ani?

– Hm? Mami se întinde.

– Sus în rai. Am avut minus unu, minus doi, minus trei…

– Nu, numărătoarea a început numai după ce-ai apărut tu la orizont.

– Prin Fereastră, îmi aduc aminte. Erai tristă până să apar eu în burtica ta.

– Ai nimerit-o.

– Am plâns până n-am mai avut lacrimi, îmi spune. Stăteam aici întinsă şi număram secundele.

– Câte secunde? o întreb.

– Milioane şi milioane.

– Nu, vreau să ştiu exact.

– Am pierdut şirul, spune.

– Apoi te-ai gândit şi te-ai gândit la oul tău până te-ai umflat. Mami zâmbeşte.

– Simţeam cum loveai.

– Ce loveam?

– Pe mine, bineînţeles, îmi spune. De fiecare dată râd la partea asta. Pe dinăuntru, bum bum. Îşi ridică tricoul de dormit şi îşi face burtica să tresară.

– Mă gândeam, Jack e pe drum. Şi într-o zi dis-de­dimineaţă, te-ai rostogolit pe covor cu ochii larg deschişi. Mă uit în jos la Covor, care are roşu şi maro şi negru încolăcite în model. Se vede pata pe care am făcut-o din greşeală când mă năşteam.

– Ai tăiat cordonul şi eu am fost liber, îi spun. Şi pe urmă m-am transformat într-un băieţel.

 

Mami îşi ia pastila din pachetul argintiu care are 28 de nave spaţiale micuţe şi eu iau o vitamină din sticla cu băiatul care stă în mâini şi ea ia una din sticla mare pe care e poza unei femei care joacă tenis. Vitaminele sunt medicamentele care se iau ca să nu ne îmbolnăvim şi să nu mergem încă înapoi în rai. Eu nu vreau să merg niciodată, nu-mi place să mor, dar Mami zice că s-ar putea să fie OK când ai o sută de ani şi eşti obosit de joacă. Mai ia şi o pastilă pentru durere. Uneori ia două, dar niciodată mai mult de două, asta e regula, pentru că unele lucruri sunt bune pentru noi, dar prea mult e dintr-odată rău”.

 

Pe Mami nu o sperie nimic. Poate numai Bătrânul Nick. De cele mai multe ori, îi spune doar el, nici măcar nu ştiam cum îl cheamă până când am văzut nişte desene animate despre un tip care vine noaptea şi pe care îl cheamă Bătrânul Nick. Îi spun aşa celui adevărat pentru că vine noaptea, dar nu arată ca tipul de la televizor, care are barbă şi coarne şi tot restul. Am întrebat-o odată pe Mami dacă e bătrân, şi ea a zis că are de două ori vârsta ei, ceea ce înseamnă că e chiar bătrân”.

 

1 Comment

  • avatar

    tocmai am terminat si eu aceasta carte, mi-a placut. recenzia ta ilustreaza corect romanul. felicitari!

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!