Ganduri si Bucatareala

Pe lângă plăcerea citirii unui jurnal, gen literar preferat de mine, am dorit foarte mult să ştiu mai multe despre Monica Lovinescu. Pomenită destul de des în scrierile lui Liiceanu, ea „se revanşează” relatând despre el multiple însemnări.

Dar nu asta este esenţa Jurnalului Monicăi Lovinescu, fiinţă despre care nu ştiam decât că este fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi cea care a încălzit sufletele românilor cu emisiuni la Europa Liberă (pe care eu chiar dacă le auzeam rar în casă, nu le înţelegeam). Revenind la această culegere de note din intervalul 1981 – 2000, cartea este în fapt o punere pe tapet a activităţilor oamenilor de cultură din ţară şi din afara ei, a zbaterii românilor de a ieşi de sub dominaţia lui Ceauşescu. Adică, chiar dacă am trăit acea epocă, se pare că de la Paris lucrurile se ştiau cu mult mai bine decât le percepeam noi, la nivelul omului simplu. Spre exemplu, se pare că încă din 1985 erau semnale cum că Ceauşescu va fi dat jos, ori că au existat multiple tentative de protest în ţară, purtate de grupuri de oameni simpli. De asemenea, tot din Jurnal am aflat de bunele şi proastele obiceiuri ale lui Andrei Pleşu, de întâlnirile ideologice şi culturale ale lui Gabriel Liiceanu. Acesta din urmă a fost foarte apreciat de Monica Lovinescu şi soţul ei Virgil Ierunca. Prietenia lor a avut şi componente umane, Liiceanu oferindu-se spre exemplu să îngrijească de ei la bătrâneţe, dacă aceştia ar fi acceptat să se mute definitiv la Bucureşti. O carte-istorie, cu valoare mai mult de oglindă a unei epoci, decât literară. Dar merită citită. Părerea mea.

Read more »

Este o carte pe care am citit-o mai demult, atunci când l-am descoperit pe Sharma şi am achiziţionat primele cărţi pe care le-am găsit şi de care am avut bani. Deja am acum o întreagă colecţie de cărţi ale acestui autor. 

„Descoperă-ţi destinul”, o altă carte din seria bestsellerului internaţional Călugărul care şi-a vândujt Ferrariu-ul, te va ajuta să vezi lumea cu alţi ochi. Îţi va arăta calea pentru trezirea Sinelui, pentru a-ţi trăi viaţa la maxim şi pentru a atrage în viaţa la maxim şi pentru a atrage în viaţa ta fericrea, prosperitatea şi pacea interioară pe care le meriţi.

Scrisă ca o povesitre captivantă, cartea împărtăşeşte înţelepciunea transformatoare a lui Julian Mantle, faimosul avocat care a renunţat la stilul de viaţă luxos pentru a atinge iluminarea şi împlinirea de durată. Citind această poveste de neuitat vei descoperi care este adevăratul scop al vieţii tale, cum să îţi deblochezi potenţialul maxim, secretul bucuriei şi care este cea mai scurtă cale către libertatea personală. Îmbinând în mod remarcabil înţelepciunea profundă şi lecţiile de viaţă practice, această povestire îţi va oferi posibilităţi noi şi îţi va transforma viaţa pentru totdeauna.

Read more »

O poveste de iubire, continuarea bestsellerului Mănâncă, roagă-te, iubeşte

De pe coperta cărţii:

La începutul lui 2010 a apărut în SUA, într-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult așteptata continuare a cărții care a făcut-o celebră pe Elizabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește. A devenit imediat Numărul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicației New York Times. În februarie 2011 a apărut în ediție broșată. Între timp, Committed a fost tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi și figurează pe listele de bestselleruri din multe țări.

Mi-a plăcut cartea, mai ales maniera de prezentare exterioară, pentru că e ştiut că îmi plac unele cărţi şi pentru că sunt lucioase, miros frumos sau.. pur şi simplu mă inspiră. În fine, subiectul e drăguţ dezbătut, doar că uneori a trebuit să sar peste anumite pasaje socio-istorice care povestesc mult prea în amănunt cum erau căsătoriile în anumite vremuri (unele mult prea imemoriale pentru timpul ăsta). Dar nu-mi pare rău că am cumpărat-o şi că am petrecut ceva timp în preajma ei, fie măcar pentru plăcerea pe care am avut-o ţinând-o în mână.

Mănâncă, roagă-te, iubește… și mai departe?

Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali.

Read more »

Carte apărută demult, în colecţia Cotidianul, chiar în primul număr.  Recunosc că am citit-o la recomandarea unei prietene, şi am achiziţionat-o dintr-un anticariat de pe strada Doamnei.

Am reuşit să o parcurg într-o zi, pentru că te ţine cu sufletul la gură şi nici nu este prea groasă (170 de pagini). Din punctul meu de vedere, prezintă cu umor (dar cu gust amar) o viaţă pe care doar ţi-o poţi închipui dar te doare sufletul gândindu-te că ar putea fi adevărat, că unii copii au parte de acest tratament şi sunt crescuţi în astfel de medii. O experienţă de viaţă pe care merită să o citeşti.

Prezentarea –mai elevată- de pe copertă spune că este: „Un roman care te cucereşte de la primele rânduri, de un umor nebun şi scris cu o vervă cate te obligă să nu-l laşi din mână. Povestea unui pui de arab abandonat de părinţi şi crescut de o evreică bătrână care îşi recapătă energia când se uită la portretul lui Hitler. Copilul se învărte printre prostituate, proxeneţi, comercianţi de doi bani şi drogaţi, de la care învaţă toate lecţiile cinismului, dar – printre picături- şi lecţia iubirii totale, mai puternică decât moartea mamei sale de împrumut. O poveste simplă cu care Romain Gary a câştigat premiul Gouncourt pentru a doua oară, sub numele de Emile Ajar. Romancierul a păstrat secretul acestui pseudonim, care n-a ieşit la iveală decât după sinuciderea sa, în 1980, când a dispărut şi misteriosul Ajar”.

Read more »

ELISABETH GILBERT este autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, bestseller internaţional, vândut în cinci milioane de exemplare în întreaga lume. Din ediţia românească, publicată la Editura Humanitas în 2008, s-au vândut în mai puţin de un an 30.000 de exemplare. Eu cred că numărul lor a crescut după apariţia filmului cu aceiaşi denumire, avându-i ca interpreţi pe Julia Roberts şi Javier Bardem.

Dar „Ultimul bărbat american”, mai puţin inspirată decât cartea ajunsă ecranizare, a fost finalistă în cursa pentru premiile National Book Award şi National Book Critics Circle Award. În 2002, New York Times a desemnat-o printre „cărţile remarcabile” ale anului.

În carte, autoarea face portretul acestui erou contemporan (Eustace Conway) care trăieşte, aşa cum ne-am dori mulţi dintre noi, în deplină armonie cu natura.

Read more »

Nu am avut răbdare niciodată să o urmăresc la vreo emisiune Tv pe Aurora Liiceanu, să o ascult şi să văd dacă mă impresionează. I-am citit ocazional articolele din revistele de femei, mi-au plăcut, dar nu m-au impresionat ca şi cărţile sale.

Am început – şi cred că am nimerit bine – cu „Prin perdea”, carte uşor autobiografică, cu un limbaj comun omului simplu dar cu atât de multe metafore. Am aflat o grămadă de lucruri demult uitate de pre vremea lui Ceauşescu (aveam doar 14 ani când a venit Revoluţia), am aflat despre ea şi restricţiile/persecuţiile prin care a trecut. Din păcate, nu am subliniat foarte multe rânduri din carte, doar din neglijenţă, nu că nu mi-ar fi plăcut. Oricum, pentru că a povestit foarte mult despre relaţia cu fiul ei, m-am apucat să citesc şi „Scrisori către fiul meu” al lui Gabriel Liiceanu (tatăl biologic al lui Ştefan). Fiul celor doi trăieşte, studiază şi şi-a făcut o familie în Japonia.

În afara experienţelor interesante din care a ieşit cu succes, mi-a plăcut cum dă exemple din analizele psihologice pe care le-a făcut de-a lungul timpului unor pacienţi, dar şi cum observă ca un psiholog, totul.

Read more »

Dacă aş putea pune în aplicare tot ce este  scris în cartea asta, relaţia mea cu copilul dar şi cu cei dragi ar fi cu siguranţă mai bună. Tot ce ştiu este că până să o citesc, aş fi spus că nu e genul meu de carte, că nu mă regăsesc, că nu merită importanţă. Dar parcă a fost gând la gând cu bucurie, lucrurile se arată exact în spiritul în care simţeam eu nevoia să merg în viitorul apropiat. Cel mai bine este să las citatele să vorbească de la sine.

Cea mai tristă parte a vieţii nu este să mori, ci sa nu traiesti cu adevarat atat cat esti in viata.

Viaţa nu e decât o serie de oportunităţi strânse laolaltă pentru a forma un întreg.

Necazurile noastre sunt până la urmă o binecuvântare şi aduc cu ele lecţii pe care trebuiesă le învăţăm ca să trecem la următorul nivel de viaţă.

Cea mai mare înfrângere pe care o poate suferi un om constă în diferenţa dintre ceea ce eşti capabil să devii şi ceea ce ai devenit de fapt.

În loc să trăim viaţa pe care am fost destinaţi să o trăim, ajungem să trăim viaţa pe care ne-o impun ceilalţi.

Toţi avem datoria de onoare să trăim viaţa la maxim.Asta înseamnă să spui NU acelor lucruri despre care tu ştii că nu sunt potrivite pentru tine, ca să poţi spune DA adevăratelor tale priorităţi, acele lucruri care îţi vor îmbogăţi viaţa şi îţi vor aduce adevărata împlinire.

Read more »

Când citești însemnările, gândurile sau doar ideile unui Papă trebuie cumva să iei aminte la ceea ce are de spus. Din fericire, Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre înțelepții care au putut comunica și pe înțelesul novicilor anumite norme/reguli/dogme religioase. Pontificatul său a durat 26 ani (1978 – 2005) și a fost al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice.

În cartea Memorie și identitate, de Ioan Paul al II-lea, suveranul Pontif poartă un dialog interesant și lejer, pe teme ce vizează libertatea și responsabilitatea, limitele impuse răului, despre patria natală (Polonia), despre Europa, dar și despre posibilitățile și riscurile democrației. În cele circa 180 de pagini, nu a fost loc probabil pentru toate ideile și principiile Suveranului Cetății Vaticanului. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la 1522 încoace.

Read more »