Ganduri si Bucatareala

de Oana Grecea

Nu știam că este actor (din cauză că nu mă uit la tv). Nici nu știam cine este Alin Panc, când m-a invitat să dau like paginii de Facebook care susține România Istorică. M-am uitat, mi-a plăcut și am fost super încântată când am citit de existența unui proiect ”Avem și noi supereroi”, un spectacol istoric care se joacă (Gratuit!) în școlile din București.  

Mi-am zis că trebuie să fie un om special. Era prima oară când auzeam că cineva se preocupă să prezinte istoria românilor și  personajele de basm pe înțelesul copiilor. Știți, istorie e cam greu să prezinți copiilor, de-asta nici nu se face decât la clase mai mari și nici nu auzi pe vreunul topit după această materie. Dar altceva este când te întâlnești cu eroi ca Greuceanu, Harap-Alb, Făt-Frumos, Prâslea cel Voinic, Ileana Cosânzeana, Muma Padurii Zmeul, Spânul, Vlad Țepeș – pe scenă, în benzi desenate sau în jocuri pe calculator. (Detaliile proiectului pot fi citite aici ).

Read more »

Este Mamă și Blogger. Lucrează în HR într-o multinațională, dar la origine este filolog. Laura Frunză are de patru ani și jumătate un site/blog personal cu idei pentru mămici și copii inspirate din propria experiență.

Conform prezentării sale, are idei multe, din care nu pune în practică decât jumătate, iar un sfert din ele le împărtășește pe blog. Traduce cărţi pentru copii din pasiune. Mai este pasionată de gătit, de bricolat şi de tot ce intră în sfera asta, de jobul pe resurse umane, de Ikea şi de lectura unor cărţi care o destind.

Este genul de persoană despre care te întrebi când face toate astea și cum de mai poate. Trăiește printre noi, o întâlnim în metrou, cu copilul la balet sau la grădi, dar o putem citi și pe blogul cu numele său: www.laurafrunza.com.

Read more »

”Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înțelese”, acesta este motto-ul paginii de Facebook L’amour d’une femme, care are nu mai puțin de 96.600 de fani! Cine deține această pagină de citate sau vorbe de iubire, născute uneori din suferință, alteori din pasiune? O tânără din Craiova, cu suflet de adolescent, sensibilă, cultă și cu multă răbdare.

Dacă și-ar dori să câștige bani din asta ar putea-o face ușor având în vedere vizibilitatea paginii create după un an și jumătate de la lansare. Dar Ella – așa se numește misterioasa tânără care administrează această pagină – postează zilnic gândurile sale sau ale autorilor preferați pentru că așa simte. Pentru mine este exemplul că dacă scrii din suflet, rezultatele, fanii, like-urile vin fără să le cerșești. Ella nu s-a gândit să facă o carieră din asta, pentru că pagina sa – L’amour d’une femme – pare a avea o nișă foarte bine definită. Dacă la prima vedere se adresează doar doamnelor și domnișoarelor, ei bine, aflați că pagina este citită și share-uită și de bărbați.

Am rugat-o să răspundă câtorva întrebări și să dezvăluie atât cât dorește din existența ei. Iată ce a povestit:

Read more »

Foto: Mihai Sin si Dragos Dordea

”Tot ce avem pe lumea asta este o traistă. Trebuie să avem grijă ce punem în ea”, spunea metaforic ”Mama Ruță” din Țara Făgărașului, bunica Alinei Zară. Nepoata de 35 de ani încearcă acum, prin mai multe proiecte, să pună în traista sa – povești cu tradiții și obiceiuri din localitatea Mândra, zona în care s-a născut. De peste trei ani, suveica Mamei Ruță a călătorit prin lume (detalii aici), Muzeul de Pânze și Povești aflat încă în lucru își strânge colecțiile, iar tricourile Mândra Chic sunt la mare modă.

(prima parte a interviului o puteti citi aici)

Proiectele Alinei Zara, pas cu pas:

Cm s-a ajuns la povestea suveicii călătoare și care ar fi cea mai frumoasă amintire legată de această călătorie?

Suveica i-a aparţinut Mamei Ruţă, bunica alături de care am crescut! Un înger de femeie care şi-a dorit foarte mult ca bucăţica ei de lemn cu care ne ţesea zestrea, să colinde prin lume! Când învăţam pentru cursurile de geografie de la şcoală, suveica era purtătoarea unui fir care ne conducea prin toată lumea! Acela a fost momentul exprimării dorinţei! Am găsit suveica în lada de zestre a Mamei, la câţiva ani după ce ea s-a prăpădit! Şi mi-am adus aminte de dorinţă, am construit povestea, am găsit prieteni care să plece prin lume, au luat-o în bagaje şi s-au întors cu fotografii şi emoţii de călătorie pe care le adun pe pagina ei de Internet http://suveicachicd10.blogspot.ro/. Acum are un portofoliu impresionant de drumuri: aproape o jumătate de milion de km parcurşi fie cu motorul prin deşert cu Andrei, fie până la Ushuaia, la capătul lumii cu Daiana, ori până în China cu violonistul Alexandru Tomescu, sau în Turkmenistan cu jurnalistul Ion Cristoiu! Pe urmele reginei Maria cu Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional, la Muntele Athos, acolo unde nu a pătruns vreodată vreo femeie, dar unde, iată, am trimis cu Valentin Ţigău de la Radio România Internaţional, o unealtă a ei!

Read more »

Foto: Mihai Sin si Dragos Dordea

”Tot ce avem pe lumea asta este o traistă. Trebuie să avem grijă ce punem în ea”, spunea metaforic ”Mama Ruță” din Țara Făgărașului, bunica Alinei Zară. Nepoata de 35 de ani încearcă acum, prin mai multe proiecte, să pună în traista sa – povești cu tradiții și obiceiuri din localitatea Mândra, zona în care s-a născut. De peste trei ani, suveica Mamei Ruță a călătorit prin lume (detalii aici), Muzeul de Pânze și Povești aflat încă în lucru își strânge colecțiile, iar tricourile Mândra Chic sunt la mare modă.

Toate astea se întâmplă în localitatea Mândra, din Țara Făgărașului (județul Brașov). De aici a pornit o suveică în călătorii internaționale, în locul Mamei Ruță, care a visat să facă asta toată viața ei, dar care urmărește acum, din ceruri, frumusețile pe care doar le bănuia. Tot de aici se expediază către librăriile Cărturești sau prin poștă, celebrele de-acum tricouri Mândra Chic pentru care trebuie să aștepți cam o lună până se găsește pânza potrivită și unică.

Din toata Tara Fagarasului, Alina Zară renovează, strânge, colecționează și inovează pentru Muzeul de Pânze și Povești, care a început deja să găzduiască ”tabere” pentru copiii curioși să afle din tainele țesutului sau ale locuitorilor unui sat din Transilvania.

După cum se vede, proiectele s-au născut unele din altele, iar cea care a pornit tăvălugul este o tânără care și-a început cariera prin Făgăraș (ca jurnalist corespondent pentru televiziunile naționale sau realizator la radioul local), apoi București (a absolvit o secție de teatru). Alina Zară a avut însă ceva ce mulți copii din ziua de azi nu mai au parte: moștenirea culturală de la bunici. A avut-o pe Mama Ruță și ale ei povești din timpul țesutului. Cum au evoluat lucrurile mai departe, urmăriți în interviul de mai jos:

Read more »

O discuție pe chat cu Zilahi Imre, directorul editorial al MagMob și al revistei Mobila

Propunerea de interviu pe chat a venit din partea lui. El îmi citește site-ul, eu citesc și colaborez uneori în paginile revistelor Mobila (singura revistă dedicată producătorilor) și MagMob (dedicată consumatorilor). De la Zilahi Imre și din revistele pe care le coordonează aflu ultimile noutăți în materie de design, tehnologii, tendințe. Chiar dacă  locuiește la Odorheiul Secuiesc și conduce de-acolo publicațiile, știe pe toată lumea din industria mobilei, indiferent de oraș. Acum, începe să construiască un nume pentru revistă și în afara granițelor țării.

Sper sa vă placă acest interviu vorbit, genul de discuție pe care o purtați și cu prietenii pe internet.

Dialogul va fi publicat şi în MagMob, nr.6/2012. Ediţiile anterioare ale revistei pot fi răsfoite accesând: http://issuu.com/romanianfurniture

Read more »

Foto: arhiva personală (Torino 2011)

Pe Lucian Dan Teodorovici – scriitorul, l-am cunoscut prin intermediul romanului Matei Brunul, cel care a câștigat premiul cel mare în cadrul concursului ”Augustin Frățilă”.

Ce-am aflat despre omul Lucian Dan Teodorovici citiți în prima parte a interviului (aici), și despre scriitorul mult premiat, în cea de-a doua parte, de mai jos.

La ce vârstă ai debutat și care a fost prima carte publicată?

E posibil să fi fost în revista OuTopos, a cenaclului literar din care făceam parte, undeva în 1996-1997. Sau în revista Timpul, din Iași, în aceeași perioadă. Dar s-ar putea ca tot în perioada cu pricina să fi apărut o proză scrisă de mine în ArtPanorama, din București.

Cât privește debutul meu editorial, prima carte publicată, aici n-am dubii: a fost în anul 1999, cu romanul Cu puțin timp înaintea coborîrii extratereștrilor printre noi. La Editura OuTopos, din Iași. Aveam 24 de ani, dar cartea o scrisesem cu trei ani înainte. Am și citit-o, în întregime, prin 1996 în cenaclu.

Read more »

Foto: arhiva personala Lucian Teodorovici (la New York)

Pe Lucian Dan Teodorovici – omul, l-am cunoscut la gala ”Augustin Frățilă” din noiembrie anul acesta. Nu am schimbat decât câteva vorbe, pentru că era epuizat de drumul lung de la Iași (deși condusese soția). Am purtat un dialog scurt împreună cu colegii din juriu (bloggeri) înainte de anunțarea câștigătorului.

Întâmplător, cei strânși în acel cerc îi votasem romanul – Matei Brunul, ca favorit, dar nici noi nu știam cine va câștiga. Am vrut să-l felicităm, să-l cunoaștem mai bine pe cel care ne-a plăcut prin scrierea lui, însă emoțiile erau evidente și toți așteptam cu nerăbdare festivitatea pentru momentul culminant: anunțarea romanului câștigător al premiului de 10.000 de euro! Așa că, după cum îi șade bine unui blogger cu full-time alt job, i-am trimis în serile libere câteva întrebări, pentru a-l cunoaște mai bine. Ce-am aflat despre omul Lucian Dan Teodorovici citiți în prima parte a interviului, și despre scriitorul mult premiat, în cea de-a doua parte, pe care o voi publica mâine.

Dincolo de Matei Brunul, cine este Lucian Dan Teodorovici?

Îmi place să cred că, dincolo de Matei Brunul, sunt și autorul altor cărți, cum ar fi romanul Circul nostru vă prezintă, publicat inițial în 2002, reluat în 2007, sau Celelalte povești de dragoste, publicată în 2009. Altfel, telegrafic, lucrurile ar suna așa: 37 de ani, familist, cu doi băieți gemeni liceeni, serviciu stabil în ultimii 12 ani. Și, în general, destul de ocupat, dar nu mă plâng de asta.

Read more »

Materialul meu de suflet, dupa intalnirea cu Principesa Margareta. Interviul, povestea ei, activitatile fundatiei, cum si ce va fi la Savarsin in viitorul apropiat, intr-un material aparut in revista Biz, nr 240. Un om deosebit, fara fite la interviu, fara comentarii asupra numarului de intrebari. O atitudine de bun simt cum rar intalnesti.

Foto: Vali Mirea

Un om mai presus de un titlu. Distinctie mai presus de putere. Asta am intalnit la Palatul Elisabeta, la intalnirea cu Alteta Sa Regala
Principesa Mostenitoare. Am purtat un dialog despre actiunile zilnice de promovare a unei Romanii pe care a iubit-o inainte de a o cunoaste. Un efort continuu, de 22 de ani, de a duce mai departe valorile romanesti din cultura, arta, dar si economie.

(cum am ajuns la acest material, making of – cititi aici).

Click pe foto pentru a citi intregul material din revista Biz.

Fotografie: Photo Studious

Postul acesta  – ”De ce mă ratez ca jurnalist” – a circulat intens pe internet și a avut multe share-uri și like-uri. ”Sunt nopţi – şi nu sunt rare – în care stau cu ochii în tavan şi mă întreb dacă am vreo şansă să construiesc ce mi-am propus: o revistă generalistă, cumpătată, împachetată frumos şi relevantă în climatul cultural românesc”, spune el. Nu cred că doar jurnaliștii au avut de luat aminte din descrierea, ca într-o oglindă, a vieții lor redacționale, a domeniului în care se învârt. Ci și făcătorii de reviste, și cei care ar putea contribui la apariția lor, într-un conținut de calitate și nu într-un adevertorial care nu face diferența dintre un brand şi o publicaţie. Pentru mine, editorul DoR a reusit sa faca o revista relevanta cultural, si pentru multi dintre colegii sau cunoscutii mei.

Pe jurnalistul de 31 de ani și coordonatorul publicației Decât O Revistă (DoR)  îl admir de la distanță. Este unul dintre puținii tineri și editori de revistă pe care ți-l dorești ca șef, pentru că este inspirațional prin scrierile lui. Am descoperit, în scrierile sale, un material ALTFEL (mai altfel chiar decat ce-a scris chiar el), publicat în 2009, în revista Esquire: un text sub formă de scrisoare, adresat Mihaelei Rădulescu. M-am întrebat al cui a fost meritul: al superiorului că a acceptat o astfel de formă, sau al autorului, că a propus și convins cu o astfel de formă. Vă puteți convinge citind articolul aici. Pe lângă revistă, scrie pe site-ul ”despre scris și despre povești” – www.ascrie.org.

Read more »