

Alin Panc (Mircea din Inima de Tigan) aduce istoria mai aproape de copii

de Oana Grecea
Nu știam că este actor (din cauză că nu mă uit la tv). Nici nu știam cine este Alin Panc, când m-a invitat să dau like paginii de Facebook care susține România Istorică. M-am uitat, mi-a plăcut și am fost super încântată când am citit de existența unui proiect ”Avem și noi supereroi”, un spectacol istoric care se joacă (Gratuit!) în școlile din București.
Mi-am zis că trebuie să fie un om special. Era prima oară când auzeam că cineva se preocupă să prezinte istoria românilor și personajele de basm pe înțelesul copiilor. Știți, istorie e cam greu să prezinți copiilor, de-asta nici nu se face decât la clase mai mari și nici nu auzi pe vreunul topit după această materie. Dar altceva este când te întâlnești cu eroi ca Greuceanu, Harap-Alb, Făt-Frumos, Prâslea cel Voinic, Ileana Cosânzeana, Muma Padurii Zmeul, Spânul, Vlad Țepeș – pe scenă, în benzi desenate sau în jocuri pe calculator. (Detaliile proiectului pot fi citite aici ).