Browsing "Ganduri"

Recomandari de site-uri pentru copii si parinti

 

Ce-ați zice să-i apropiați de istorie pe cei mici altfel decât să-i puneți să citească? Cum ar fi dacă personajele istorice românești ar deveni eroi de poveste în producții locale sau în benzi desenate? Ei bine, cineva despre care veți afla mai multe în curând pe blogul meu (într-un interviu, dar în circa 2-3 săptămâni) s-a gandit la asta și a creat Romania Istorica și Avem si noi Supereroi. Cele două proiecte sunt susținute de Asociația pentru Promovarea Istoriei României. 

Identitatea vizuală a site-urilor este bună și informația destul de completă. Ca ”mummy blogger” vă recomand cu căldură pentru copii România Istoricăhttp://romaniaistorica.ro/ – proiect ce urmărește să promoveze elementele de identitate națională ale României, fie că este vorba despre descendență istorică, limbă și cultură sau despre obiceiuri și tradiții. Proiectele demarate de A.P.I.R. până în acest moment sunt: „Avem şi Noi Super Eroi”, finanţat din resurse proprii, precum şi „Castrul Jidova – Pecetea civilizaţiei romane în Dacia” şi „Castelul Corvinilor – Istorie şi Legendă”.

Read more »

Jan 9, 2013 - Ganduri    No Comments

Cele mai dragute/citite interviuri ale mele din 2012

 

Am vazut ca se poarta remember-urile si mi-am zis, de ce nu?! Mai ales ca in ultima luna noi cititori mi s-au alaturat si poate nu au avut timpul sau rabdarea sa rasfoiasca tot site-ul. Mi-ar placea sa va aflu parerea, ce fel de interviuri ati mai dori sa cititi, cu cine, ce alte intrebari v-ar interesa sa le pun interlocutorilor.

Recititi sau luati cunostinta de personaje care merita sa fie cunoscute. Le multumesc tututor inca o data pentru amabilitate. Tineti aproape, va promit alte povesti dragute, cu oameni minunati.

Printre cele mai citite s-au numarat:

https://gandurisibucatareala.ro/cristian-lupsa-jurnalistul-povestilor-frumoase/

https://gandurisibucatareala.ro/casa-este-pentru-cei-care-locuiesc-in-ea-nu-pentru-oaspeti/

https://gandurisibucatareala.ro/spre-casa-ca-n-povesti-cu-miss-happy-teodora-toderas/

https://gandurisibucatareala.ro/alexandru-negrea-vrea-sa-i-cucereasca-pe-studenti/

Read more »

Jan 6, 2013 - Familiale, Ganduri    1 Comment

Politia rutiera face bani in primele zile ale anului!

 

Atenție! Pe calea 13 Septembrie (ultimile numere) polițiștii găsesc o infracțiune pe fiecare parte a carosabilului. Sunt la agățat sistematic, și tocmai de aceea mirarea mea pentru o regulă pe care nu au mai ”amendat-o” niciodată până acum.

Personal, am luat o amendă de circulație pe 3 ianuarie, pentru că am parcat acolo unde parchează toată lumea (“parcat neregulamentar, in zona de actiune a indicatorului Oprirea Intersiza” – inexistent de altfel), zilnic, de 8 ani de când stau în zona 13 Septembrie. Asta pentru că polițiștii au ieșit să-și facă norma din primele zile ale anului.

Concret, în zona stației de autobuz 385, 122, 173 din 13 Septembrie colț cu Drumul Sării (direcția de mers spre Marriott), toată lumea parchează la 25 de metri mai sus de stație. Eu mă aflam acolo unde în poză este mașina neagră. Mereu, dar mereu sunt mașini parcate acolo, pentru că în fața blocului nu sunt parcări suficiente. Când am încercat să spun asta polițiștilor mi s-a spus că trebuie să reclam la Primărie, respectiv la Marian Vanghelie, de parcă nu știm cu toții că alta este prioritatea lui, nu parcările din sector.

Dacă nu achitam pe loc – 70 de lei, urma să primesc acasă o amendă de 280 de lei și 3 puncte penalizare, după spusele agenților de circulație.

Dilema mea vine din faptul că ei stau mereu la pândă vis-a-vis de acest loc, amendând pentru exces de viteză, iar pentru staționarea de-a lungul acestei artere nu a fost sancționată niciodată până acum. Sunt curioasă dacă este o nouă regulă sau am fost eu pe-acolo în ceasul cel rău…

Read more »

Jan 6, 2013 - Familiale, Ganduri    3 Comments

Lista dorintelor 2013

 

Pentru că fiecare are viața pe care și-o așterne, pentru că gândurile noastre creează realitatea, 2013 va fi pentru mine începutul unui nou drum, așa cum mi l-am imaginat și pregătit de ani buni. Mi-ar plăcea să nu mă contraziceți, să nu mă condamnați și să nu-mi spulberați aceste idealuri.

Dragi cititori, tot ce îmi doresc eu puteți avea și voi sau poate chiar mai mult. Am citit recent că “în ecuația fericirii, 50% e reprezentat de informația genetică. 40% însă ține de ceea ce facem noi pentru a fi mai fericiți”.

Prin urmare, rezoluțiile mele din 2013 vizează unele bunuri materiale dar și lucruri simple, pe care le pot obține ușor: să stau mai puțin pe facebook, să scriu cele mai minunate articole, să am tot mai mulți cititori pe blog, să am cele mai originale idei pentru Biz (revista la care lucrez), să învăț engleza (și mă apuc de asta în prima zi lucrătoare a anului!), să fiu mai CALMĂ, să petrec mai mult timp cu Maria și soțul. Și sper că dacă iau lucrurile mai ușor și rezultatele vor veni mai ușor.

Vă invit să mă urmăriți și să fiți alături de blogul meu, pentru că este parte din viața pe care mi-o construiesc, pentru că încerc să scriu povești în care să vă regăsiți sau să vă ofer informațiile de care aveți nevoie în familia sau activitatea voastră.

Promit să fiu în fiecare zi mai bună, mai performantă, mai aproape de cei dragi! Bine ai venit 2013! Va multumesc ca ma cititi!

Read more »

Dec 5, 2012 - Ganduri    No Comments

Stiati ca obezitatea infantila poate fi prevazuta inca de la nastere?

 

Mămici, puteți calcula dacă veți avea un copil obez sau nu! A preveni este mult mai bine decât a trata. Astfel, printr-o formulă descoperită de cercetători, părinții pot ști încă de la naștere dacă copilul lor va fi obez sau nu. Odată elucidat misterul, tratamentul sau prevenția poate fi aplicată în consecință.

Potrivit cercetătorilor britanici de la Imperial College of London, o formulă simplă de calcul poate prefigura dacă un nou-născut este sau nu predispus să devină un copil obez. Formula (care este disponibilă şi sub forma unui calculator online la adresa: http://files-good.ibl.fr/childhood-obesity) estimează riscul de obezitate al copilului în funcţie de o serie de factori socio-metabolici, cum ar fi: greutatea la naştere, indicele de masă corporală a părinţilor, numărul de persoane din gospodărie, statutul profesional al mamei şi dacă ea a fumat sau nu în timpul sarcinii.

Read more »

Dec 3, 2012 - Ganduri    1 Comment

RBS, o banca de toata jena

 

Cum e sa ai bani de dat si sa nu ai unde plati? Numai in Romania se poate intampla ca pentru o rata sa alergi tot Bucurestiul.

M-am trezit recent, in ultima zi de plata a unei rate lunare la RBS ca nu mai am unde plati. Mult timp, am platit la filiala din 13 Septembrie, vis-a-vis de Marriott. In 2012 s-a desfiintat. Nu mi-a parut rau, erau oameni indolenti si neprofesionisti cand ii intrebai ceva. M-am mutat cu plata in zona Unirii, unde vrand-nevrand tot ajungeam. S-a intamplat ca si aici sa nu vrea sa-mi ia banii pentru ca nu aveam la mine cardul de service, prin care ei verifica datele in sistem. Eram titularul creditului, aveam la mine buletinul si cardul original. Nu a fost bine, nu am putut plati, trebuia sa completez formulare de la inceput, ca pentru emiterea unui card.

De ieri insa, cand sa platesc rata, nu mai am unde. Am sunat in centrala si mi s-a recomandat sa ma deplasez in zona Pipera (pe Barbu Vacarescu) sau spre Casa Presei, eu locuind in 13 Septembrie. Sau sa platesc prin transfer bancar, cu doua zile inainte de expirarea zilei de plata, desi iau salariul exact in ziua scandenta.

Cat se mai afla prin Romania RBS Bank evitati-o cat puteti. Dobanzi mari, servicii proaste, program scurt si fara filiale! Pentru a afla datele contului, nu se poate sa intrebi la call center, trebuie sa ai activat un anumit serviciu, cica de securitate, dar care te obliga sa tii minte patru numere, care sa nu fie consecutive, sa nu fie anul nasterii si sa nu se repete intre ele. N-a belea ca numai asta nu tineam minte, pe langa toate datele de securitate pe care le dai la inceput…

Sa mai platesc? Sa nu mai platesc? Dobanzile curg, desi serviciile bancii sunt de tot…

Nov 29, 2012 - Ganduri    No Comments

Experienta mea cu lentilele de contact colorate

 

Nu am purtat și nu port lentile de contact de vedere. Dar mi-am zis că, în această viață, merită să încerc să văd cum este cu lentile colorate, fie și pentru reacția oamenilor din jur. Am încercat nuanța din poză, caribbean aqua.

Am pornit la Centrul de Optică decisă să îmi iau lentile mov/lila, orice ar fi existat pe această nuanță. Dacă tot aveam să port lentile, măcar să fie ireale. Doar că, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și am aflat că, pe fondul unui iris verde deschis nu merge/prinde nicicum culoarea mov. Astfel, am început să încerc chestii apropiate de verde și albastru, care ar fi mers cu irisul meu.

Însăși experiența probatului de lentile e una demnă de povestit. Pentru că în magazin primești asistență specializată și asistat fiind reușești să-ți pui și să-ți scoți lentile și singur. Mai rău este când ajungi acasă și ești în fața faptului împlinit. Eu am plecat cu lentilele FreshLook (Ciba Vision) de culoarea Caribbean Aqua la ochi iar seara a trebuit să le scot tacticoasă după ce am dat cu buricul degetului de câteva ori prin ochi.

Într-o zi două de purtat am devenit expertă în pus și scos lentile. Chiar dacă nu le simți sau nu ai o jenă evidentă, mi s-a întâmplat ca, pe parcursul unei zile să văd de câteva ori în ceață (mai ales la citit aveam senzația că pierd rândurile) sau să mi se usuce ochii. Am citit însă în ghidul purtătorului de lentile de aici (http://www.lentile-contact.com/ghidul-purtatorului ) că dacă senzația nu persistă (și nu a fost cazul), este ceva normal.

Care a fost reacția celor din jur?

Read more »

Nov 27, 2012 - Ganduri    2 Comments

O schimbare ”mica” pentru o incredere mai mare

 

Ei bine, astazi împlinesc o vârstă aproape de jumătatea vieții, așa cum o văd eu. Am vrut o schimbare, o ”întinerire” rapidă și pentru asta am apelat la prietenii de la Gett’s.

Inainte arătam așa:

M-am gândit mult ce-aș putea face să schimb starea de spirit. Femeile știu, tot ce funcționează este ori să treci pe la un salon de înfrumusețare, ori să mergi la shopping. Cum bani de cumpărături nu prea aveam, plus că nici nu se sesiza pe loc schimbarea, am decis că salonul e decizia cea mai bună.

Read more »

Nov 26, 2012 - Ganduri    No Comments

Intre noi parintii. ”Modelele nu se mai gasesc in interiorul casei”

 

Trebuie să ne educăm copiii că nimeni nu este perfect. Azi nu se mai poate trăi cu un model integral. Nu poți spune că îți dorești în totalitate să fii ca cineva fizic, ca personalitate sau talent. Acum, greutatea de a fi părinte este mai mare decât înainte.

Astea sunt câteva dintre ideile vehiculate la întâlnirea ”Între noi părinții”, din cadrul programului educațional ”Viața mea: un „joc” serios”, susținut de Aurora Liiceanu, cunoscut psiholog și autor. Deși tema era legată de adolescenți (Părinții, modele pentru adolscenți?) s-a vorbit depsre modele în general pentru tinerii noștri, nu neapărat pentru adolescenți. Chiar dacă am pornit la seminar cu idee de a asculta cu ce mă voi confrunta când va fi Maria mai mare, am aflat alte chestii interesante, legate de educația copiilor în general. Le voi enumera așa cum le-am notat.

–         De când este copilul mic noi nu insistăm asupra unei operații importante: COMPARAȚIA. Comparația ne formează ca identitate. Dacă noi am discutat cu copilul despre comparația socială am putea discuta și despre idei critice. De cele mai multe ori subevaluăm sau supra apreciem.

Read more »

Preferatele mele la Gaudeamus

 

Aștept cu nerăbdare, în fiecare an, târgul internaţional GAUDEAMUS  (Carte de învăţătură) pentru lansări, socializare și să-mi clătesc ochii cu cărți frumoase, pe care mi le doresc mai mult decât orice pe lume, dar din care doar câteva ajung pe rafturile mele.

Dar hai să vorbesc mai bine pe ce mizez la târgul ăsta (care se desfăşoară în perioada 21 – 25 noiembrie 2012 în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti), ce aștept cu nerăbdare. Detalii despre târg, cei interesați pot găsi aici: http://www.gaudeamus.ro/ro/international/index.html

 

Jurnal Pieziș, de Dan C. Mihăilescu, editura Humanitas

„Oriunde mă duc, încerc să fiu şi să fac aşa cum m-a învăţat maică-mea, adică să arăt lumii o faţă de sărbătoare, în christica, pascaliana idee a lui «à chaque jour suffit sa peine» («ajungă zilei răutatea ei»). Prea e multă jale la vedere ca să mai adaugi şi tu ceva la haznaua depresiei generale. Şomer fiind de şapte ani, făcând numai ce-mi trece prin minte, depinzând numai de Dumnezeu şi soţie, neavând şefi, subalterni, condică de prezenţă, nedorind nimic din cele invidiate de mai toată noua lume bună, deambulez toată ziua în diverse medii artistice, unde inventariez nevrozele, angoasele, dezabuzările, debusolările care ne copleşesc existenţa. Apoi scriu despre ce mi se-ntâmplă. Nu vă asigur decât de un singur lucru: de buna mea credinţă. Una care vrea să scrie aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

Read more »