X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Cateva motive pentru care ma tem de esec

 

de Oana Grecea

Frica de esec cred ca m-a urmarit toata viata. Incepand de la scoala cand nu raspundeam ca nu cumva sa gresesc, continuand cu petrecerile la care nu ma duceam sa nu ma fac de ras cu dansul meu (sau cu fața mea), cu prieteniile cu sexul opus pe care le evitam (sa nu par proasta, sa nu ma indragostesc si sa sufar etc) si cu micile sau marile decizii profesionale pe care le-am luat mai degraba sub impuls decat cu un calcul prealabil.

Ma gandesc ca frica asta de esec ne este insuflata din familie. Pentru cei dragi era o drama o nota mica, un examen picat, un divort in familie. Va dati seama ca pornind la drum cu acest bagaj am stat tot timpul cu frica in san sa nu dezamagesc. Nici acum nu cred ca parintii mei sunt foarte mandri de mine, desi au ajuns sa ma accepte asa cum sunt (chiar daca tot ma judeca). Nu am fost niciodata prima. Pur si simplu nu am reusit sa fiu. Nu stiu daca mi-am dorit suficient asta, pentru ca presupunea sa ies cumva in evidenta si eu vroiam sa nu fiu remarcata. Asa intelegeam modestia. Acum regret. Imi dau seama cat ar fi insemnat la self-esteem-ul meu si in timp, la brandul meu personal. De 20 de ani de cand lucrez in presa si am facut materiale (unele bune si foarte bune) nu am ajuns niciodata sefa pentru ca nu mi-am dorit asta, pentru ca am preferat sa-mi schimb jobul decat sa suport ceva sau sa fac compromisuri editoriale ori sa accept sefi sub nivelul meu. A fost asta bine? Cu siguranta nu. Dar am mers mai departe adaptandu-ma unui nou loc si mediu.

Revenind la frica de esec si parintii mei, port si azi, la 40 de ani, “povara” (desi acum ma alint) faptului ca ai mei mi-au pus un prenume mai special în ideea/speranta ca voi deveni candva o celebra scriitoare si sa am un nume adecvat (Oana-Neamț). Nu am devenit nici scriitoare si nici celebra, desi sa scriu o carte inca ma bantuie un gand. De un an, de cand sunt antreprenoare si incerc sa pun pe picioare un site cu retete video si un magazin de ecommerce atasat lui (http://retetetv.ro/), teama de esesc este si mai mare. Intai mi s-a spus ca nu am exemple antreprenoriale de succes in familie. O ruda a avut una, dar dupa 10 ani de mers pe linia de plutire a inchis-o din motive de sanatate dar si din motive de adus bani de-acasa pentru datoriile firmei. Desi nu a fost profitabila, afacerea i-a adus fericirea toata aceasta perioada, fiindca facea ceva ce-i facea placere, exact cum ma face si pe mine acum afacerea mea. Frica de esesc persista insa si mai mult pe acest fond familial. Ba mai mult, atunci cand povestesc despre problemele (financiare) cu care ma confrunt mi si se spune ca o sa ajung ca acea persoana, ca nu ma diferentiez cu nimic, ca voi fi inca un exemplu de esec, ca voi indatora familia pentru o pasiune a mea. La toate cursurile antreprenoriale pe care le-am urmat (am zis sa fiu pregatita, sa pornesc in cunostinta de cauza) ni s-a spus sa ne urmam pasiunea. Nimeni nu a spus cum sa o faci daca nu ai si bani. Mi-e frica ca merg cu pasi prea mici ca sa ajung mare, mi-e frica ca ma voi ineca in mijlocul apei acum cand am invatat sa dau din maini. Mi-e frica de toate sperantele, timpul, vorbele, increderea investita in mine de altii, mi-e frica de timpul si visele mele pe care mi le-am facut de peste doi ani referitor la acest proiect, mi-e teama ca toata documentarea si vizionarea de videouri calitative a fost inutila si ca nimeni si nimic  nu ma mai salveaza de aici. Mi-e frica sa cer ajutor pentru ca nu stiu cum, as fi vrut sa gasesc un investitor sau un om de incredere care sa intuiasca potentialul meu, sa creada in mine si sa vada viitorul la fel de roz. Dar pur si simplu mi-e frica ca nu sunt in stare sa conving pe cineva ca ce vreau eu e viabil desi credeti-ma ca as vorbi ore intregi despre ce se poate face si imbunatati in materie de site de retete, in materie de video de retete, in materie de produse vandute pe un site de cooking.

Cred ca sunt o lasa. Mi-e frica sa scot capul in lume si sa ma mandresc cu ce am realizat… fiindca mie mi se pare ca nu am facut mare lucru. Mi-e frica si ca, citind voi acest post veti spune ca ma vait… Mi-e frica sa nu ma judecati fara sa ma cunoasteti (fiindca oamenii au obiceiul sa se grabeasca si sa faca asta).

Cum spuneam, toata viata m-am temut de ceva. Oamenii din jurul meu spun despre mine ca as fi o persoana puternica, o persoana care stie ce vrea. Asta pentru ca este cam greu sa le explic toate temerile care ma macina pana la luarea unei decizii. Uneori fac pe curajoasa atunci cand cei din jurul meu sunt prea oscilanti, fiindca am si eu un principiu pe care il aplic de cativa ani: mai bine sa regreti ca ai facut ceva decat sa regreti ca nu ai facut si nu ai fi stiut cum este.

Tot ce pot sa spun cu toate aceste frici pe care vi le-am povestit este ca ele pe de-o parte m-au motivat sa merg mai departe si sa incerc sa dovedesc contrariul. De multe ori frica de a continua ceva s-a dovedit un sut in fund si un pas inainte in viata mea. Poate ca si de proiectul Retete TV veti auzi intr-o zi ca a devenit celebru si ca in el a investit un Fond de Investitii.

Dar poate ca fricile altora si reusitele lor sunt mai motivante decat ale mele. Voi participa saptamana viitoare (pe 6 februarie) la conferinta Fears& Failures organizata de cei de la Impact Hub ca sa ma conving de asta, ascultand povestile lui Orlando Nicoara, Vlad Mixich, Alex Gavan, Sergiu Negut, Radu Ciobanasu si altii. Daca vreti sa ii ascultati si voi, va puteti inscrie aici. Eu cu siguranta voi fi motivata de povestile si reusitele altora, nascute tot din frica.

4 Comments

  • avatar

    Parca ai scris despre mine. Incepand cu scoala (unde imi era frica sa raspund la intrebari ca ma faceam de ras) si continuand cu faza de independenta (si eu muncesc sa construiesc ceva al meu, si eu ma lovesc de neincrederea familiei – considera ca e un moft de moment). Desi eu am mai avut momente de spontaneitate nebuna si m-am bagat in chestii (relatii, job, proiecte) cu capul inainte dar din care au iesit experiente extraordinare care mi-au schimbat viata de cele mai multe ori.

    “mai bine sa regreti ca ai facut ceva decat sa regreti ca nu ai facut si nu ai fi stiut cum este” – Foarte bine punctat! O viata avem asa ca zic sa o traim asa cum ne dorim si sa fim fericiti!

    Iti doresc multa multa bafta si incredere in fortele proprii! Si sa treci cu bine peste zilele sau momentele in care simti frica.

  • avatar

    Buna Oana,

    Cunosc prin ce treci… si iti multumesc ca ti-ai impartit gandurile. Eu am 22 de ani si simt asta. Rand cu rand am citit si ma vad pe mine. E o demonstratie de forta sa-ti expui gandurile cu asa franchete si sa fi onesta. Permite-mi sa iti impart un clip, care sper eu te va pune pe ganduri intr-o directie buna.

    https://www.youtube.com/watch?v=-zdJ1ubvoXs&list=FLIWMzzjfe9yg8SAfG9Lrxxw

    Numai bine iti urez in tot ce faci,
    Mihai

  • avatar

    Multumesc mult pentru incurajari si pentru faptul ca mi-ati scris. Fiecare zi de supravietuire ma face oricum mai puternica si sper sa pot impartasi cu cititorii si reusitele si victoriile venite dupa atatea frici.

  • avatar

    Oana…fruntea sus ! Unde e optimismul si indarjirea specifica neamului ? Generatii intregi de moldoveni care nu s-au dat batuti niciodata , care au dat cu caciula de pamant si s-au incrancenat sa-si rezolve problemele nu au lasat ceva gene de oameni puternici ? Fruntea sus ! A fost greu , este , si va mai fii greu.. dar tu esti o luptatoare , asa cum te-am stiut din totdeauna…o sa razbesti , si ai sa faci ceea ce trebuie , fiindca noi asa o stim pe Oana , fetita slabuta , cu un zambet sfios , si cu o inima cat pentru zece…Arata tu tuturor ce poti , si fii sigura ca toti ai tai iti sunt alaturi ! Si noi , la fel !

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!