X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Jan 16, 2013 - Interviurile mele    2 Comments

Ce pune Alina Zara (Mandra Chic) in ”traista” sa (II)

Foto: Mihai Sin si Dragos Dordea

Tot ce avem pe lumea asta este o traistă. Trebuie să avem grijă ce punem în ea”, spunea metaforic ”Mama Ruță” din Țara Făgărașului, bunica Alinei Zară. Nepoata de 35 de ani încearcă acum, prin mai multe proiecte, să pună în traista sa – povești cu tradiții și obiceiuri din localitatea Mândra, zona în care s-a născut. De peste trei ani, suveica Mamei Ruță a călătorit prin lume (detalii aici), Muzeul de Pânze și Povești aflat încă în lucru își strânge colecțiile, iar tricourile Mândra Chic sunt la mare modă.

(prima parte a interviului o puteti citi aici)

Proiectele Alinei Zara, pas cu pas:

Cm s-a ajuns la povestea suveicii călătoare și care ar fi cea mai frumoasă amintire legată de această călătorie?

Suveica i-a aparţinut Mamei Ruţă, bunica alături de care am crescut! Un înger de femeie care şi-a dorit foarte mult ca bucăţica ei de lemn cu care ne ţesea zestrea, să colinde prin lume! Când învăţam pentru cursurile de geografie de la şcoală, suveica era purtătoarea unui fir care ne conducea prin toată lumea! Acela a fost momentul exprimării dorinţei! Am găsit suveica în lada de zestre a Mamei, la câţiva ani după ce ea s-a prăpădit! Şi mi-am adus aminte de dorinţă, am construit povestea, am găsit prieteni care să plece prin lume, au luat-o în bagaje şi s-au întors cu fotografii şi emoţii de călătorie pe care le adun pe pagina ei de Internet http://suveicachicd10.blogspot.ro/. Acum are un portofoliu impresionant de drumuri: aproape o jumătate de milion de km parcurşi fie cu motorul prin deşert cu Andrei, fie până la Ushuaia, la capătul lumii cu Daiana, ori până în China cu violonistul Alexandru Tomescu, sau în Turkmenistan cu jurnalistul Ion Cristoiu! Pe urmele reginei Maria cu Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional, la Muntele Athos, acolo unde nu a pătruns vreodată vreo femeie, dar unde, iată, am trimis cu Valentin Ţigău de la Radio România Internaţional, o unealtă a ei!

Cu Brad Florescu în proiectul lui de travel în jurul lumii şi cu zeci de alţi prieteni ai noştri la concerte, seminarii, în luna de miere, vacanţă sau călătorie de afaceri! Oricine o poate lua cu sine dacă are o destinaţie nemarcată încă pe harta sa! E o poveste fascinantă, suveica a devenit un fel de vedetă a zonei, un ambasador de promovare, care duce şi aduce poveşti din toată lumea, la Muzeul de Pânze şi Poveşti din Mândra! Au mai fost şi situaţii în care a fost considerată armă albă şi au fost mici problemuţe, dar povestea ei este mai puternică decât orice reticenţă!

Cine scrie sloganurile pentru tricouri? Cine le țese concret?

”Tricoul Fain”  este un produs al atelierului şezătoare Mândra Chic din cadrul Muzeului de Pânze şi Poveşti! Un proiect care şi-a propus să celebreze urban şi contemporan pânzele şi vorbele autentice româneşti! Fac asta împreună cu mai multe bunici, mame şi fetiţe! În primă fază recuperăm bucăţele foarte vechi de pânze din lăzile de zestre, poduri uitate, dulapuri bătrâne, din gunoi primăvara, din colecţii atent îngrijite de bătrâne dichisite! Le montăm pe tricouri clasice de bumbac pe care le stilizăm foarte puţin, aplicăm un text brodat şi acesta este Tricoul Fain! Tricourile sunt unice, pentru că bucăţelele de ţesături româneşti, de dantele săseşti sau cusături mixte, sunt comori rare, surprinzătoare, care nu se pot repeta! Deocamdată nu putem recrea un model de pânză! Este complicat, migălos, un meşteşug aproape uitat! Am dezvoltat ateliere prin care învăţăm să facem reţe (dantela de mână) pentru care erau renumite femeile de la noi, din Mândra! Ne pregătim să punem şi războiul de ţesut, etc!

Pentru a onora o comandă de tricou avem o marjă de timp care se întinde uneori şi până la o lună! Deoarece ne trebuie ceva vreme să găsim anumite tipuri de aplicaţii, care sunt tot mai rare şi mai scumpe la vedere!  Dar oamenii au răbdare, aşteapă până dăm (te miri prin ce pod) peste cea mai potrivită variantă.

Ce inscripție este mai căutată și de unde se pot cumpara tricourile?

Se vând toate! Unii oameni preferă citatele mai vesele, alţii pe cele cu “Doamne-ajută”, mulţi vor şi o bucăţică de tricolor, alţii sunt fanii mesajelor patriotice, sau a celor cu personaje din basmele româneşti, ori cu “dor de ducă”! Tricourile se pot comanda la noi, se găsesc în librăriile Cărtureşti, la RoConcept din Chişinău şi pe câteva site-uri de shopping online! Mergem la foarte puţine târguri fashion şi pentru anul acesta pregătim o colecţie internaţională cu mixuri prieteneşti de pânze din toată lumea!

Cum au fost primite taberele pentru copii? De fapt, vorbim de tabere  sau de excursii de o zi?

Tabăra de Treabă de Acasă a fost mai mult o şcoală de vară născută din întâmplare, în timp ce lucram la partea de restaurare a tâmplăriei de la Muzeul de Pânze şi Poveşti! Copii din sat care veniseră la bunici, în vacanţă, de peste tot din lume, ajungeau unul câte unul la noi, curioşi să vadă ce facem! Le-am dat câte ceva de lucru în joacă, apoi am hotărât (împreună cu Ana Maria și Florin, prietenii noştri restauratori profesionişti care au venit de la Bucureşti, voluntar pentru acest proiect) să facem nişte ateliere în care să îi învăţăm câte ceva din tainele restaurării, picturii pe sticlă, cusutului, avem ateliere de joacă, de poveşti! I-am spus tabără pentru că cei mici petreceau toată ziua cu noi! Acasă doar mai mâncau şi dormeau! Au fost, constant, peste 50 de copii în fiecare zi! Atelierele se mai întâmplă în fiecare sâmbătă şi în perioada şcolii! S-a format un fel de nucleu de care sunt foarte mândră! Copii “mei” preferă, oricând, ia de la costumul popular oricărei bluziţe cu Hannah Montana, iubesc fiecare bucăţică de lemn şi poveste veche, înţeleg clar cum e treaba cu “rostul” nostru pe lumea asta! Atât ei cât şi părinţii lor, care susţin, aproape necondiţionat, tot ceea ce facem!

Cum s-a schimbat viața ta de când ai pornit acest proiect? Ce ne poți spune despre tine, Alina Zară și oamenii din jurul tău?

Alina Zară este un om normal, simplu, crescut de bunici şi părinţi frumoşi, cu anumite rigori morale peste care a ales să nu treacă, un om care crede foarte mult în românism şi creştinism, care iubeşte lucrurile pe care le face, căreia îi place foarte mult să se joace, care poate să o ia oricând de la 0, exersează reinventarea şi se chinuie să se adapteze. Găsesc oricând timp să scriu o poveste, dintr-un soi de disperare că acestea ar putea dispărea, aproape fără urmă, într-un timp relativ scurt! Nu sunt genul revoluţionar în sensul clasic! Mi-e teamă de show off (şi toate proiectele mele mă cam duc înspre o expunere mai mare decât pot eu gestiona şi admite) pentru că nu ştiu dacă oamenii vor înţelege corect mesajul meu! Ştiu, pe de altă parte, că este nevoie de puterea exemplului, de asumarea a ceea ce facem şi de transformarea noastră în mici activişti pentru lucrurile bune şi frumoase în care credem! Şi totuşi nu îmi pot asuma niciun merit pentru nimic din tot ce mi se atribuie în ultima vreme: produse, proiecte, concepte!

Am un singur merit: acela de a avea răbdare ca Dumnezeu să îmi aşeze în cărare ceea ce am nevoie pentru a continua o poveste sau alta! De a nu trece nepăsătoare pe lângă toate darurile pe care le primesc de Sus şi de a le fructifica cum mă pricep mai bine!  Nu contenesc să mulţumesc pentru fiecare “întâmplare” din viaţa mea! Bună sau rea s-a dovedit a fi mereu cu un scop! De aceea nu deznădajduiesc şi astfel am timp să trăiesc şi să mă bucur de foarte multe lucruri! Sunt un om cuminte, pozitiv, cred eu!

Recunosc: uneori visez la cai verzi pe pereţi, dar imediat ce mă trezesc le pun aripi şi îi fac să zboareJ Proiectele acestea ultime m-au adus mai aproape de esenţă, de firesc, de normalitate, au un sens clar! Nu pot spune că mi-au schimbat prea mult viaţa, pentru că absolut fiecare lucru pe care îl fac acum e parte din mine dintotdeauna, pot spune în schimb că i-au stabilit, pentru moment, o traiectorie clară! Şi că, atâta timp cât va fi nevoie de mine aici, nu o să fiu niciunde altundeva!  Cred că  Alina Zară e o tipă extrem de norocoasă: i s-a “repartizat” un înger păzitor şmecher tareJ

2 Comments

  • avatar

    Pana la urma eu tot nu pricep ce-i asa special la tricourile astea. Din ce inteleg, tricoul e un tricou banal cumparat la en-gros. Broderia textului e realizata pe comanda, deci asta pot s-o fac si eu ca macar asta stiu sa fac, sa brodez. Faptul ca are pe el o bucatica de etamina sau un mileu scoase din podul bunicii sau din lada de zestre a nu stiu cui il face asa special? Sunt frumoase dar tot nu pricep de ce sunt asa de laudate. Mama are tone de astfel de chestii, cusaturi, mileuri crosetate, dantelate si facute de ea, cu foarte multa migala, cum a invatat si ea de la bunica ei, as putea sa-mi fac o suta de tricouri cu ele. Nu mai spun cate cusaturi facute de mine in copilarie a pastrat, ca v-am spus, la asta chiar ma pricepeam. Si pe la tara la bunica cred ca mai sunt broderii de-ale mamei, si inca din alea cu texte, cum se faceau pe vremuri, si pe panza topita sau panza albita cum era pe atunci. Singurul merit al Alinei e ca s-a gandit cum sa faca o afacere banoasa din asta, si pentru asta chiar o felicit. In rest, pastrarea mostenirii si a traditiilor etc etc e doar o strategie excelenta de marketing.

  • avatar

    Lupta pentru supravietuire, cand nu ai nimic de spus, te face sa incerci tot felul de lucruri stupide. Mesajele tricourilor mi se par lipsite de inspiratie, mai degraba o autoironie de moment al celui care poarta tricoul pt cateva ore…
    nu mi se pare o ideea stralucita sa aduci teoria unei bunici intr-o lume in continua transformare…sunt doua spatii disjuncte… lumea bunicii e nereprezentativa chiar si pentru acele vremuri. nici macar o legatura cu marketingul nu vad… se vrea a se vinde ce? o poveste despre o suveica oarecare, pe cale de disparitie chiar si pe vremea bunicii? o lume izolata, un mic sat rupt de civilizatia acelor vremuri in care existau adevarate fabrici romanesti de croitorie si tesatorie intr-un comunism industrializat… nu tot pe vremea bunicii Pitis murmura romaneste din Bob Dylan…? probabil ca suveica a colindat o lume, nimic iesit din comun…insa cu siguranta a fost perceputa ca pe o bucata din lemn, o unealta arhaica necunoscuta multora… e ca si cum cineva mi-ar arata acum periuta de dinti a mayasilor…ok, interesant…si? in plus, eu am o moneda mai vexhe decat suveica bunicii…si ce daca?
    in epoca internetului si a “povestitorilor” secolului 21, selectia e apriga 🙂 invocarea trecutului nu mai e demult ceva spectaculos …totusi, succes!

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!