X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

”Cititi baieti, numai cititi” – Mario De Mezzo, presedinte Grupul Editorial ALL (partea a doua)

 

Foto: by Alex Galmeanu

La 35 de ani, Mario De Mezzo încearcă să schimbe lumea cărților. După opt ani experiență ca fundraiser, acum este CEO la Grupul Editorial ALL, unul dintre principalii actori pe piața de carte din România și președintele Uniunii Editorilor din România  (de la jumătatea lunii mai 2012). Va invit să citiți a doua parte a interviului. (prima poate fi citită aici)

Ce propuneri de schimbare ai avea, pentru cei care au putere decizională?

Aici ar fi o listă întreagă. În primul rând, Ministerul Educației ar trebui să fie mult mai implicat în piața manualelor. Eu cred că cea mai importantă hrană pentru care părinții își trimit elevii la școală este hrana intelectuală. Nu cea fizică. Dacă suntem de acord cu acest lucru, atunci raportul ar trebui cumva inversat. De exemplu, piața manualelor din România este undeva la patru milioane de euro. Cornul și laptele consumă cel puțin de trei ori mai mult. Ar fi interesant ca toți părinții care au copii în școală să întrebe cât cheltuie ministerul pe manuale și cât pe “corn și lapte”. Disproporția ar fi uriașă. În același timp aș fi curios să fie întrebați părinții dacă vor ca bani mai mulți să fie alocați unor manuale performante sau să rămână la “corn și lapte”. Decizia Ministerului Educației ar trebui să fie de a investi în manuale indiferent de răspunsul părinților dar cred că și acesta ar fi interesant ca studiu de caz.

Dacă vorbim de carte, guvernul ar putea lua măsuri care să încurajeze piața cărții de la TVA scăzut la carte (unele țări din Europa au TVA 0 la carte, altele 4%) sau la e-book-uri (care are 24% TVA, nici măcar 9% cum are cartea). Ar putea reda acei 100 de euro profesorilor ăi măsurile pot continua. Nu e greu. Ne putem uita în țările din vest și deși știu că nu putem lua exemplu Germania sau Marea Britanie care sunt puteri economice și își permit alte măsuri, dar ne putem uita spre Polonia, Ungaria și putem învăța de acolo.

Aș vrea să fac un lucru foarte clar: eu nu cred că cel mai mare pericol în cazul prăbușirii pieței de carte este falimentul unor editori. Nici dispariția unor locuri de muncă. Editorii se vor reorienta, oamenii probabil își vor găsi de muncă. Noi ca industrie nu acolo ne regăsim valoarea. Pericolul cel mai mare este ca în 20 de ani, cu o piață de carte prăbușită și cu un sistem educațional falimentar (din punctul de vedere al educației, nu al clădirilor sau autorizațiilor sanitare – preocuparea majoră a conducerii școlare) vom constata că nu are cine să ne conducă. Nu vom avea manageri pentru instituțiile publice, pentru companii, pentru învățământ, pentru nimic. Eu cred că acum, în acești ani, noi decidem cursul spre care ne vom îndrepta: în 20 de ani să fim conduși de persoane educate sau de imbecili fără viziune și pregătire. Știu că mulți vor zice că suntem deja acolo, însă eu spun acum că dacă păstrăm direcția aceasta în care ne îndreptăm se va putea și mult mai rău.

Cum s-a ajuns la premiul Augustin Frățilă (despre care am scris aici), și cum ai reușit obținerea unui premiu atât de consistent pe timp de criză?

”Augustin Frățilă” s-a născut dintr-un vis mai vechi al colegului meu Mihai Penescu. El își dorea un premiu literar pentru roman românesc de ceva vreme și această dorință a lui s-a întâlnit cu experiența mea de strângere de fonduri de peste opt ani. Așa a apărut Asociația Casa de Cultură (acadecu.ro) și proiectul “Premiul Literar Augustin Frățilă”, oferit anul acesta de Philip Morris. Am gândit un premiu diferit de ceea ce există în piață, cu o componentă nouă care pe mulți i-a bucurat dar care pe unii i-a nemulțumit sau chiar șocat: bloggerii care să decidă de fapt câștigătorul. Noi nu avem pretenția prin acest premiu că suntem “etalonul” care măsoară “cel mai bun roman românesc”.  Noi ne-am dorit să aducem 10.000 de euro în piața de carte, pentru un autor român, și era normal ca romanul câștigător să fie din punctul nostru de vedere cel mai bun roman al anului. Nimeni nu se înghesuie să dea un premiu celui mai slab sau romanului mediocru al anului. Dacă alt  organism vine și acordă un alt premiu pentru “cel mai bun roman al anului” al lor, este absolut în regulă. Orice marketing și promovare a romanului românesc este foarte bună din punctul meu de vedere iar publicul va decide care dintre romane este mai bun. De asemenea, conceptul acesta de “mai bun” are atâtea valențe încât orgoliile și frustrările sunt inutile: poate fi cel mai bun ca vânzări, ca scriitură, ca gen, ca stil și așa mai departe. Premiul mi se pare consistent numai în raport cu valoarea premiilor oferite în România. Eu mi-aș fi dorit să facem un premiu care să ofere 25.000 de euro sau 100.000 de euro. Să fie atât de atractiv încât oricare autor care evident crede în cartea lui și în valoarea ei, să vrea să participe la acest roman. Premiul să fi fost atât de atractiv încât autorul nu să se îmbogățească dar să aibă posibilitatea să devină “scriitor profesionist”. Premiul nu este atât de mare, dar este un premiu care să atragă. Eu am lucrat în domeniul ONG și al strângerii de fonduri opt ani și am o experiență în domeniul acesta. Însă acum am învățat că banii pentru cultură nu se strâng cu experiență, ci găsind oameni pasionați, care să își dorească să sprijine cultura, oameni care să aibă o anumită structură interioară. Așa l-am găsit pe Alin Neagu de la green-future.ro, pe doamna Camelia Șucu, despre care se știe că promovează cultura foarte mult și pe cei de la Philip Morris cărora le-a plăcut proiectul atât de mult că au decis să acorde ei tot premiul. Mai mult, o confirmare că acest premiu este necesar a fost reacția partenerilor media și în special a celor de la Europa FM care au venit parteneri alături de noi în proiect, acordând ei înșisi un premiu de popularitate de 2.000 de euro pentru cel mai votat roman finalist.

Ce carte a citit recent Mario De Mezzo, ce ai recomanda tinerilor pentru a se întoarce spre cultură?

Recent am citit o carte care nu a apărut încă în piață. Acesta este avantajul unui editor! Este o carte a unui autor român, excelent scrisă, care cu siguranță va fi un succes editorial. Dar dintre cărțile publicate recent am citit “De-aș avea un soț cât o muscă” scrisă de Hatice Meryem. Este o frescă a societății musulmane și o carte care ne deschide o ușă în lumea fantastică și de multe ori necunoscută a relațiilor musulmane. Cartea e scrisa într-o notă amuzantă uneori, dar descoperim cuvinte care ilustrează deosebit societatea musulmană. Foarte frumoasă!

În ceea ce privește recomandarea pentru tineri, este greu să spun ceva. Mentalitatea și obiceiurile s-au schimbat atât de mult față de când aveam eu 12-16 ani încât mi-e greu să găsesc un sfat potrivit. În același timp, tinerii cu siguranță nu ar asculta un sfat de la un bătrân de 35 de ani ca mine, la fel cum eu la 16 ani când eram stăpânul lumii și aveam în mine puterea să schimb orice pe lumea asta nu ascultam sfaturile unor “babalâci” de 35 de ani! Dar dacă ar fi să le dau un sfat tinerilor l-aș parafraza pe Ion Heliade-Rădulescu care a zis “Scrieți băieți, numai scrieți!” eu le-aș zice “Citiți, băieți, numai citiți!”

Ce pasiuni ai? Este timp pentru ele?

Îmi place foarte mult să joc tenis și baschet. Am din ce în ce mai puțin timp pentru asta. Cânt la chitară spre exasperarea colegilor, pentru că tot din cauza timpului, chitara este la birou. Nu fumez, deci folosesc “pauzele de țigară” pentru a cânta. Îmi plac ceasurile, sunt fascinat de ele și de fiecare dată mă opresc în fața vitrinelor, fie la noi în țară dar în special când sunt în străinătate. Am doi copii, poate că așa trebuia să încep, pentru că ei sunt hobby-ul care îmi ocupă tot timpul liber. Bianca, are 10 ani și este în clasa a patra, Luca are 7 ani și este în clasa întâi. Ei doi sunt motivul pentru care eu sunt atât de vehement în ceea ce privește  educația și piața manualelor în România.

Cum vezi viitorul cărților în România? Ce așteptări ai de la anul 2013 din punct de vedere editorial?

Sper ca viitorul cărților să nu coincidă cu situația cărților din 2013. Pentru că anul viitor cred că situația nu va fi cu mult diferită de 2012, când cumva piața de carte s-a stabilizat, însă la 45% poate din ce era în 2009. Optimismul nu mi-a dispărut definitiv, așa că eu aștept un viitor în care oamenii să aprecieze cultura, cartea și educația nu numai la nivel declarativ, așa cum am zis, dar la nivel faptic. Consumul de carte în Romania este de o carte pe cap de locuitor în acest moment. Ungaria, ca o comparație are un consum de șase cărți pe cap de locuitor. Mi s-ar zice naiv dacă mi-aș dori ca în România în viitor consumul de carte să fie peste cel din Ungaria?

Ce reviste/ziare (mai) citești? Ce site-uri urmărești zilnic?

Citesc reviste și ziare de business (Capital, Biz, Ziarul Financiar). Site-uri de știri urmăresc în special hot-news. Ascult Radio Guerrilla și citesc Cațavencii și kami-katze. Revistele profesionale cu specific de carte  sunt de asemnea pe biroul meu mai tot timpul. Iar ca site-uri în general, urmăresc frecvent site-urile editurilor concurente!

Ce personalitate din cultură admiri? De ce?

Îl iubesc pe Nichita! Faptul că m-am născut prea târziu pentru a-l putea cunoaște este probabil unul dintre cele mai mari regrete ale mele. Iubesc energia pe care o emană, felul în care un singur om a putut trage o generație întreagă după el și iubesc felul în care cuvântul i-a slujit. Am citit probabil tot ce  a scris Nichita și aproape tot ce s-a scris despre el. Dacă aș putea alege să trăiesc și să respir în preajma unui om, el ar fi acela. Este eroul meu!

Dacă ar fi să fii o săptămână în pielea altcuiva, în locul cui ai dori să fii?

În locul lui Dobrovolschi! Am lucrat în radio și am iubit acea slujbă. Nicio altă slujbă de atunci nu a egalat în satisfacție și în bucurie slujba de realizator de matinal la ProFM Slatina (când îl tăiam pe Dobrovolschi care făcea matinalul pe “național ” și “intram ” eu pe “local”). Radioul va fi probabil mereu al doilea mare egret al meu. Deși, nu se știe niciodată cum viața mă va răsfăța și îmi va îngădui să lucrez din nou în radio!

 

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!