X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Conversatii cu mine insumi (by Nelson Mandela)

 

Oana Grecea

Legendarul lider african lasă să se întrevadă parte din personalitatea sa în volumul ”Conversații cu mine însumi” (apărut la editura Victoria Books/Publica), însă cartea nu este de talia biografiei ”Long walk to Freedom”, netradusă până în prezent de vreo editură românească.

Nu am cuvinte să descriu înțelepciunea ce răzbate din aceste rânduri. Cu un efort de imaginație pot să-mi închipui că suferința, singurătatea, atrocitățile din închisoare dar și o educație exemplară în trecut (educație începută într-un sat, în tribul din care făcea parte) l-au făcut pe Nelson Mandela ca după 27 de ani de închisoare să fie cel care a fost. În viaţa reală nu avem de-a face cu zei, ci cu oameni obişnuiţi, ca şi noi: bărbaţi şi femei plini de contradicţii, stabili şi nestatornici, puternici şi slabi, faimoşi şi infami.”

Cum scrie pe coperta 3 a cărții, în rândurile pe care le citim vom descoperi ”un jurnal intim de la primele treziri ale conştiinţei sale politice până la rolul său catalizator de pe scena internaţională. Conversaţii cu mine însumi reprezintă o rară ocazie de a petrece timp cu omul Nelson Mandela, în felul său caracteristic de a fi: direct, clar, intim”.

Prefața cărții este scrisă de un alt personaj celebru, președintele SUA: “La peste douăzeci de ani de la prima mea incursiune în viaţa politică, am intrat în fosta celulă a lui Mandela din Robben Island. Stând acolo, am încercat să mă transpun în zilele în care Preşedintele Mandela era încă Prizonierul 466/64 – o perioadă în care succesul luptei sale nu era nici pe departe o certitudine. Am încercat să mi-l imaginez pe Mandela – legenda care a schimbat istoria – ca pe un om, omul Mandela care a sacrificat atât de multe pentru schimbare. Conversaţii cu mine însumi ne face un mare serviciu oferindu-ne portretul omului Mandela.” Barack Obama

Structurată cronologic, cartea este o culegere de idei, de citate și la început pare chiar fără înțeles înșiruirea de scrisori sau interviuri date de Mandela. Practic istoria și viața acestui om nu o afli decât deducând din frânturile dezvăluite de aceste scrisori. M-aș fi bucurat să citesc întâi biografia sa și apoi să am această carte în completare. Lucrurile ar fi fost altfel înțelese și asta ar fi trebuit să fie și strategia editorială a cuiva care vrea să-l facă cunoscut pe Mandela oamenilor din România.

Conversații cu mine însumi este constituită dintr-o mare parte din documentele adunate și arhivate de Centrul pentru Memorie și Dialog Mandela.

Nelson Mandela a fost simbolul libertății pentru mulți oameni din întreaga lume. Lupta sa a început inițial pentru populația de culoare din Africa de Sud și a devenit ulterior o luptă pentru schimbarea mentalității albilor de pe întregul mapamond cu privire la populația non-albă. Datorită lui, politica Apartheid (politica de dezvoltare separată a raselor) a fost abolită în Africa

de Sud. Dar, dincolo de lupta sa politică ce transpare din corespondența sa (cenzurată în timpul detenției sale), răzbate un om simplu și modest.

Îmi place să mă relaxez acasă, să citesc în liniște, să adulmec miresmele din bucătărie, să stau la masă cu familia și să ies în oraș cu nevasta și copiii. Atunci când nu te mai poți bucura de aceste plăceri simple, pierzi ceva important din viață și simți asta în activitatea de zi cu zi.”

Această mică parte din biografia lui Nelson Mandela (și Doamne, cât iubesc biografiile, cât mă inspiră și ce exemplu bun sunt ele pentru toată lumea), m-a făcut să-l admir și mai mult pe acest om. „Am fost crescut pentru poziţia de căpetenie… dar apoi am fugit, ştii, de o căsătorie impusă… Acest fapt mi-a schimbat întreaga carieră. Dar, dacă aş fi rămas acasă, aş fi fost o căpetenie respectată, ştii? Şi aş fi avut o burtă mare şi o mulţime de vaci şi de oi”.

Ca de obicei, am subliniat pe carte citatele care spun ceva demn de ținut minte:

Masele vor să vadă pe cineva responsabil, care vorbeşte în mod responsabil. Le place asta, aşa că evit discursurile demagogice. Nu vreau să incit mulţimea. Vreau ca mulţimea să înţeleagă ce facem şi vreau să le insuflu un spirit de reconciliere.”

”… Temnința este locul ideal în care te poți cunoaște, în care îți poți cerceta în mod realist și constant procesul mental și sentimentele”.

Onestitatea, sinceritatea, simplitatea, umilința, generozitatea pură, absența vanității, disponibilitatea de a-i ajuta pe alții constituie baza vieții noastre spirituale… Un sfânt este un păcătos care nu încetează să se străduiască”.

Mă număr printre aceia care dețin informații superficiale despre o mulțime de subiecte, dar cărora le lipsesc profunzimea și cunoașterea istoriei țării și poporului.

Ca toți copiii Xsosa, am obținut cunoștințe punând întrebări pentru a-mi satisface curiozitatea pe măsură ce am crescut, am învățat din experiență, i-am urmărit pe adulți și am încercat să-i imit. Un rol important a fost jucat de tradiții, de ritualuri și de tabuuri, și am ajuns să dețin un volum semnificativ de informații în această privință.

M-am întrebat adesea dacă o persoană este îndreptățită să-și neglijeze propria familie pentru a lupta pentru șansele altora.

Am luptat împotriva dominației albilor și am luptat împotriva dominației negrilor. Am cultivat idealul unei societăți democratice și libere, în care toți oamenii trăiesc împreună în armonie și au șanse egale. Este un ideal pentru care sper să trăiesc și pe care sper să-l ating. Dar, dacă este nevoie, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”.

Detest să dau lecții, chiar și copiilor mei, prefer să discut cu fiecare în condiții de perfectă egalitate, să-mi prezint punctele de vedere ca pe niște sfaturi pe care persoana vizată este liberă să le accepte sau să le respingă, după cum dorește.

”Speranța este o armă puternică, chiar și atunci când nu mai rămâne nimic altceva. Ce m-a susținut, chiar și în cele mai întunecate clipe, a fost convingerea că fac parte dintr-o familie încercată și testată care a triumfat peste multe greutăți”.

Pe tot parcursul întemnițării mele, inima și sufletul meu mi-au cutreierat întotdeauna departe de locul acesta, în savană și tufișuri”.

Rămân cosmopolit în ideile mele; în gândurile mele sunt liber ca un șoim. Am convingerea că egalitatea socială este singura bază a fericirii omenești.

Să-ți păstrezi pentru tine convingerile religioase. Poți ofensa în mod involuntar mulți oameni dacă încerci să le vinzi idei pe care ei le consideră neștiințifice și pură ficțiune.

Victoria într-o cauză importantă nu se măsoară numai prin atingerea obiectivului final. Este un triumf și să fii la înălțimea așteptărilor în timpul vieții”.

Conștiința că ți-ai făcut datoria la vremea ta și că nu ai înșelat speranțele semenilor tăi este, în sine, o experiență plină de satisfacții și o realizare magnifică.

Trebuie să recunoști că oamenii sunt produsul noroiului din societatea în care trăiești și că, de aceea, sunt ființe umane”.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!