

Cui ii sta mai bine in balansoar?

de Oana Grecea
Hai ca am ajuns sa ne “batem” pe locul cel mai confortabil din casa, respectiv din balansoarul meu cel nou achizitionat recent (de aici, in caz ca va intereseaza). De aceea m-am gandit sa va arat si voua pozele cu noi si sa-mi spuneti cui ii sta mai bine.
Balansoarul/fotoliul din gama Roma (Mobila Dalin) stă în week-enduri pe terasă iar în cursul săptămânii în living. Mai mult, copilul a pus deja ochii pe el (pentru că are cadrul din lemn masiv de fag și se potrivește cu mobila albă din camera ei) și visează că atunci când ne vom lua colțar și ce mai avem nevoie prin living să-i revină ei acest balansoar. Sunt bucuroasă că stofa de pe balansoar este dehusabilă și este și una de bună calitate, făcută cu o tehnologie care previne murdărirea și o face mai rezistentă în timp. Nu știu cum sunt alții dar eu schimb la intervale destul de mari (peste 10 ani) un obiect de mobilier din casă.
Pot lucra foarte bine din balansoar, soțul l-ar vrea în loc de scaun la birou dar este destul de înalt și nu intră sub birou. Masa mea de laptop luată din Ikea se potrivește pentru că e reglabilă și am putut-o înălța. Oricum, abia aștept frigul ca să mă cuibăresc cu o carte lângă calorifer (în lipsa șemineului) și să mă legăn în balansoar.
Imprimeul l-am ales împreună cu copilul simulând modele de stofe și lemn de pe site-ul companiei. Ea și-a dorit această combinație deși imprimeul nu se potrivește cu nimic de prin casă. Dar la BIFE am văzut standul Mobila Dalin și m-am “îmbolnăvit” la propriu când am văzut noile modele de canapele/colțare și scaune din colecția Ethno Centric (designer Mihai Grama), pe care le poți comanda în mai multe dimensiuni și stofe sau broderii. Mie îmi plac foarte mult scaunele cu țesătură din zona Teleorman (la o canapea cu broderie mașina țese 12 ore!) dar și colecția Bucovina, din care mă bate gândul să-mi comand un colțar și un taburet. Cei de a MobilaDalin își prezintă colecția 2015 Ethnocentric așa: ”readuce în atenţia publicului admirația față de tradiţiile populare româneşti, costumele cusute cu modele florale, decorarea caselor cu ştergare şi obiecte lucrate manual. Alăturarea dintre broderiile cu modele florale şi designul anilor `60 se reflectă în șase linii noi de produse,concepute pornind de la preocuparea pentru utilizarea materialelor cu fibre naturale, a lemnului şi a umpluturilor din puf şi pene de gâscă. Produsele sunt concepute de designerul Mihai Grama, care se află în al 9-lea an de colaborare cu echipa MobilaDalin. MobilaDalin utilizează cele mai moderne stofe pentru canapelele din materiale textile, pentru a asigura durabilitatea produselor în timp, respectiv tehnologia AquaClean, disponibilă şi în România. AquaClean este o tehnologie modernă prin care se realizează protejarea fibrelor din material cu o peliculă moleculară, un strat invizibil care împiedică penetrarea substanțelor colorate în interiorul fibrei, previne murdărirea acesteia şi asigură o rezistenţă ridicată: între 60.000- 150 .000 cicluri de frecare”.
De când cu casa și etapa mobilatului (neîncheiată încă) am deschis ochii pe o grămadă de companii românești existente pe piață de peste 20 de ani, care au acum și experiență și notorietate (exemple sunt cei cu care mi-au făcut bucătăria – Euphoria Kitchens Hall din Buzău și Mobila Dalin, companie din Reghin). Afaceri de succes, acționariat și management românesc, peste 50 de angajați, fabrici proprii, designeri români, sediu în țară. Fiind din București și fără să mă pun în pielea potențialului cumpărător am participat cam degeaba la târgurile anterioare de mobilă, noroc că m-am trezit în ultimul ceas și împărtășesc cu voi ce-am constatat destul de recent.
Vă las în compania pozelor că este mai ok așa și aștept un comment să-mi spuneți cui îi stă mai bine în balansoar: mie, Mariei, soțului sau lui Cookie.