X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Cum a fost la FoodCamp Sibiu 2018 (prima parte)

de Oana Grecea

Săptămâna trecută pe vremea asta începea prima zi din Food Camp Sibiu, adică o aventură gastronomică de câteva zile (18-23 septembrie), în care am cunoscut oameni frumoși, am gătit mâncăruri tradiționale, am vizitat locuri pitorești și am interacționat cu produse de calitate ale unor branduri prezente pe piața din România.

Amprenta FoodCamp Sibiu 2018 a înseamnat pentru mine în primul rând Experiență. Pentru că am cunoscut o mulțime de oameni noi, am gătit rețete din zona Sibiului alături de colege din blogosfera de food, am vizitat locuri noi și am avut șansa interacțiunii cu produse și branduri care s-au gândit să ne ofere/arate nouă unele din cele mai bune produse ale lor. De multe ori îmi spun că sunt o norocoasă, că am șansa să văd/testez în premieră unele lucruri care ajung apoi la consumatori.

În 2019, Sibiul va fi Regiune Gastronomică Europeană și a început, încă de pe acum, promovarea zonei. Food Camp Sibiu a fost un proiect cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală.

Deplasarea către hotelul din Păltiniș unde am fost cazați s-a făcut cu sprijinul BMW România, iar eu am avut șansa să conduc un Mini, pentru că mi-am dorit la drum o mașină micuță și cu cutie manuală.  (despre mașinuță o să povetesc într-o postare separată).

Mic dejun la Fresh Corner-ul Mol România

Deplasarea a început cu cel mai delicios mic dejun luat vreodată într-o benzinărie. Ne-am oprit la km 80 pe A1 (București – Pitești), la benzinăria Mol, la Fresh Corner. Am servit preparate gustuase, sănătoase și foarte arătoase, după cum puteți vedea în poze. Mi-a plăcut sandwichul cu brânză/mozzarella, roșii și salată în croissant, dar și salatele și croissantele. Dacă vrei doar cafea poți alege din 20 de sortimente, iar dacă vrei ceva dulce sau fructe, le poți avea și pe ele. Nu știu dacă există o hartă a benzinăriilor (chiar mă gândeam că waze ar putea introduce această informație ca să știi la fiecare km când și unde te poți opri), dar puteți reține că există 65 de fresh corner în România. Frumusețile noastre de mașini au fost și ele ”hrănite” cu carburant EVO, numai bine să plecăm liniștiți la drum.

 

          

I zi de Food Camp Sibiu

După ce pe seară (când am sosit) ne-am energizat cu boabe de soia prăjite, batoane și shakeuri de la Herbalife Nutrition și ne-am bucurat de produsele cosmetice de la Sarantis (care ne așteptau în cameră), dimineața a început cu un mic dejun copios oferit de Olympus și gătit cu drag de echipa I, zisă și echipa Rozmarin, din care am făcut și eu parte. Mi-au fost alături Alina (Delicii) și Marius Dragne (Photography), Andreea Jugănaru de la ChinessFood și Laura Antonov de la La Chic Boutique. Cu atâtea feluri de brânză, cașcaval, iaurturi, chefir, smântână, prea multe nu am avut de făcut, dar am încercat să aranjăm și noi masa cât mai frumos posibil. Am avut chiar și suc de 9 fructe cu 7 vitamine de la Olympus, astfel încât colegii noștri nu au avut nevoie de nimic în plus.

Apoi am plecat într-un Treasure Hunt prin împrejurimi, să găsim cartelele Telekom pentru telefoanele Samsung pe care le-am folosit pe parcursul taberei (și care fac poze mișto, păcat că eu urăsc să schimb telefoanele pe termen scurt și să îmi setez conturile iar și iar…). Știam încă de la început că în fiecare seară echipele vor găti, pe rând, un starter/aperitiv, fel principal și desert, dar nu știam rețetele. Prima zi a îmbinat plăcut un concurs de fotografie by Telekom cu căutarea de rețete prin Sibiu. Echipele au primit indicii și fiecare și-a descoperit rețeta de gătit pe seară. Noi (echipa Rozmarin) am avut de făcut bruschete cu fasole și cârnați.

După ce am pozat și vizitat centrul Sibiului, ne-am urcat iar în mașinuțe și ne-am deplasat vreo 50 de km spre domeniul viticol Apold – Gorgandin, un domeniu relativ nou pe piață, care face vinuri seci, albe și rose. Gazdele noastre – familia Barbu – se ocupă în ultimii ani serios de promovarea brandului și au reușit să aducă pe rafturile Lidl unul din vinurile lor. Aici am gustat o supă/ciorbă de mere, a cărei rețetă am filmat-o și am să o pun pe site-ul meu www.retetetv.ro, cu un gust de care am fost contrariată. Consistență de compot, tulbure din cauza făinii și gălbenușurilor de ou și cu gust de sărat/dulce (combinație care de obicei îmi place), însă pe care nu aș mai gusta-o a doua oară… Este însă unul din preparatele traditionale în zona Sibiului.

 

Ferma viticolă se află pe drumul European 68, ce face legătura între Sibiu și Sebeș la 28 km de Sibiu pe partea dreapta a drumului în sensul de mers spre Sebeș. Aici au loc degustări și evenimente pentru doritori, iar priveliștea este superbă ca în orice vie.

Seara s-a încheiat cu gătitul pe echipe, unde ne-am bucurat de produsele Heinner, pentru că, după cum vă puteți închipui, nu ne-am adus de acasă cuțite, mixere, blendere sau tigăi, dar nici hotelul nu le putea avea pe toate. Așa am descoperit că Heinner au și cuțite, tacâmuri, farfurii, pe lângă electrocasnicele de care știam mai demult. Echipa doi a gătit o cremă de mămăligă cu tocană de porc (făcută la multicooker), iar echipa trei gogoși cu iaurt și miere.

Ziua II de Food Camp Sibiu

Dimineața a început drăguț, cu vreme bună (ca pe toată perioada taberei) și un coș cadou (uriaș) de la Scandia Sibiu.

Produselor Olympus din ziua doi de Food Camp li s-au alăturat pe mesele noastre și cele din coș, atât de numeroase că fiecare din noi a adus și acasă și a dăruit celor dragi. Echipa doi ne-a încântat însă și cu omlete cu legume, bacon prăjit, ciuperci gratinate și ceai englezesc. Pasiunea pentru mâncare, gătit și comunicare unește inedit oamenii, le dă posibilitatea să își arate calitățile și să empatizeze ușor cu toată lumea. Fetele din tabără (să le zicem bloggerițe de food pentru că în această calitate au participat) sunt tipe drăguțe, deștepte, cu meserii conexe blogului și mâncării, ori care lucrează în marketing. Toate gătesc acasă pentru familie, prieteni sau pentru cititorii/comunitatea lor. Cine iubește mâncarea le poate iubi ușor pe aceste fete…

În ziua doi de Food Camp am căutat rețetele de gătit pe seară în Muzeul Astra Sibiu. Am avut la dispoziție o oră să le găsim după indicii și să vizităm cât putem din superbul muzeu. Echipa mea a avut de gătit plăcintă cu prune și nuci.

Dar până la bucătăreala de seară, am mai vizitat un loc superb din zonă: Palatul Brukental Avrig, unde am luat și un prânz delicios (supă cremă de legume cu crutoane, ciulama de hribi cu cartofi la cuptor și piept de pui și un strudel de mere cu budincă de vanilie și fructe). Palatul este o zonă destinată în special evenimentelor, dar deține și spații de cazare, un muzeu organizat din donații, pe lângă restaurant, grădină de vară și piscină.

   

Ne-am întors prin Sibiu spre Păltiniș unde am gătit fiecare ce am extras: team 1 – plăcinta cu prune (desert), team 2 – tochitură cu mămăligă și team 3 – plăcinte la tigaie cu brânză și ciuperci.

Food Camp

 

Detalii despre Ziua 3 și 4, precum și numele rețetelor gătite în Piața Mică din Sibiu dar și câteva vorbe despre participanții și organizatorii Food Camp, în curând pe blog…

Modul de preparare și ingredientele din rețete le veți regăsi pe www.retetetv.ro.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!