X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Cum erau Mesele de odiniora (De la Palatul Regal la Targul Mosilor)

de Oana Grecea

Mâncatul ne produce și bucurie, și plăcere estetică, ne faciliteză rememorări și solidarități, ne ajută să înțelegem cine suntem (din cartea Cum erau Mesele de odinioră. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor, apărută la editura Corint).

Nu departe de obiceiurile culinare din prezent ale românilor de sărbători, mesele predecesorilor noștri aveau o eleganță și un gust aparte. Chiar dacă acum le-am considera nesănătoase (majoritatea se prăjeau în untură), ele aveau însă calitatea că erau naturale, fără conservanți și gătite din preparate cărora astăzi le-am zice bio. Aș zice că per ansamblu strămoșii noștri mâncau totuși mai sănătos, chiar dacă ceva mai gras.

Și mai e ceva ce aș remarca la Mesele de odinioară. Aveau o identitate, o repetitivitate și creau așteptări pentru toți, de la sărac la boier ș.a. Astăzi, aproape că nu aș putea spune cum gătesc românii: românește? Cu specific internațional? Mai mult cu carne? Mai mult fără? Știu că încercările culinare cu tentă internațională înseamnă pe de-o parte chiar cultură, pentru că cunoști cum trăiesc și cum mănâncă semeni de-ai noștri de pe glob, dar recunosc că este foarte greu, dacă ar fi să notăm ce mănâncă românii, să găsim o linie comună și să tragem o concluzie.

Nu puteam ști cum erau mesele de odinioară fără imagini ale Arhivelor Naționale sau fără pagini de acest fel – ca în cartea la care fac referire – Cum erau Mesele de odinioră (De la Palatul Regal la Târgul Moșilor), astfel că, citind despre oameni și mai ales despre mese cu iz istoric am aflat o mulțime de lucruri.

Ghiveciul, musacaua, pilaful și ciorbele ajung la noi din sud, alături de șerbet, cafea și delicioasele deserturi cu foi și umplutură de nuci (baclavaua, cataiful și sarailia). Mâncărurile cu carne de porc și anumite preparate din carne – cum sunt salamul și șunca – cartofii și preparatele cu varză dulce și murată ajung la noi din Europa Centrală”.

Ce se mânca de Crăciun? ”În dimineața Crăciunului sfârâia în untură friptura, într-o cratiță de tuci. Mâncam sarmale, caltaboș, friptură, cârnați, burtă de porc umplută și sarmale”.

La Anul Nou, ”mămica făcea salată boueuf, varză coaptă cu friptură de porc, cârnați, plăcintă cu brânză și murături în oțet”.

Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi au scris ”Carte de bucate boierești. 200 rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”, tot pentru a păstra peste veacuri obiceiurile de atunci. Acum, orice am scrie despre mesele românești vom reprezenta doar o categorie și nu vom fi exponenții unei întregi generații.

În carte este menționată și celebra Sanda Marin (pe numele ei real Cecilia Maria Zapan), care a publicat pentru prima dată cartea sa de bucate în 1936 și a fost prefațată de marele gurmand Păstorel Teodoreanu.

Mi-a atras atenția și mi-ar plăcea s-o răsfoiesc (prilej să merg și eu la biblioteca publică că nu am mai fost demult) cartea apărută în primii ani ai sec XX: ”Buna menajeră sau carte de bucate”. Cea mai practică și mai bogată din toate cărțile de bucate scrisă până azi în limba română de Ecaterina Comșa. Ediția a IX-a a acestei cărți conține ”1255 rețete pentru diferite supe, ciorbe, aspicuri, mâncări, fripturi, gelatine, budinci, prăjituri, creme, înghețate, compoturi, dulcețuri, conserve”. Am găsit pe internet câteva pasaje/rețete din carte și mă întreb câte din ele se pot face astăzi, pentru că volumul are nevoie de o ”traducere” pentru mulți care intră în bucătărie. De exemplu nu am știut ce înseamnă ”făină picluită”, ”zahăr clocotit”, ”zahăr legat cu apă de flori”… (toate se regăseau într-o singură rețetă citită).

Tot ea zice un adevăr care azi deranjează: ”Bărbatul adună cele necesare traiului, iar buna lor întrebuințare și întreaga economie interioară a casei este de competența și atribuțiunea femeii”. A fi asociată cu statul la cratiță este ceva nedemn în zilele de astăzi, dar asta doar pentru cei care nu au înțeles importanța muncii femeii în gospodărie. Cred că doar economia de piață și capitalismul împiedică femeia să se dedice mai mult gospodăriei și copiilor, pentru că ea trebuie să și muncească pentru asigurarea traiului familiei. Pare deplasat să mai crezi că dacă te ține bărbatul acasă (în cazul fericit în care el își permite asta) ești o femeie întreținută sau fără perspective. E adevărat că asta depinde de cum se vede fiecare și de ce crede despre munca sa.

Pe lângă bun simț și rigurozitate, mesele de odinioară mai aveau și constanță. Oamenii rămâneau fideli oamenilor, furnizorilor, restaurantelor, brandurilor care le aduceau emoție, beneficii și de care erau mlțumiți. Regele Carol și-a păstrat cu fidelitate, vreme de 30 de ani, bucătarul șef – celebrul Papa Gilet, un francez extrem de talentat în arta culinară, patronul restaurantului Frascatti de pe Calea Victoriei.

Mâncarea bună era unul dintre motoarele ascensiunii sociale în primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Alături de balurile organizate de familia Regală, Bucureștiul strălucea și prin balurile oferite de marile familii boierești: Șuțu, Știrbei, Bibescu. Importante erau salonul doamnei Oteteleșanu și cel al Principesei Irina Grigore Șuțu. Salonul Oteteleșeanu te consacra, la fel cum fac azi emisiunile televizate.

Mi-a făcut plăcere să citesc despre predecesorul comerțului online – comerțul ambulant. ”Pentru o bună parte din cumpărături, mai ales legume, fructe, zarzavaturi și lapte, gospodinele nu erau obligate să se ducă la piață și să se încarce cu sacoșe. Mărfurile veneau ele acasă, prin vânzători ambulanți”.

În cartea asta – Cum erau Mesele de odinioră (De la Palatul Regal la Târgul Moșilor) – am mai aflat o mulțime de lucruri interesante:

La o masă de voievod, tacâmurile erau toate din argint numai ale domnului erau de aur. Șampania se turna în pahare mari, numai al lui Vodă și al Turcului erau de aur”.

”Invitațiile curții Regale cuprindeau numele și calitatea oaspeților, ora și ținuta recomandată”.

George Enescu era un obișinuit al seratelor de la Peleș. Nu apuca să mănânce mai nimic, pentru că protocolul interzicea oaspeților să-și mai păstreze farfuria după ce Regele termina de mâncat. Cum Carol I mânca frugal și repede, iar Enescu era ultimul servit (fiind cel mai tânăr) compozitorul rămânea, mai mereu, nemâncat”.

”Familia regală era devotată vinurilor vechi românești, cum ar fi cele de la viile Brătianu. Odobești și Drăgășani”.

”Regina Maria invăța de la mama ei că lucrul cel mai de preț la o prințesă este să știe să vorbească cu folos și cu eleganță”.

poze meniuri odinioara

Hai să vă redau și poza de mai sus, în caz că nu puteți citi ce scrie pe ea. Iată cum arăta un meniu:

Meniu

Mai întâi de toate

Ceva bun pe două farfurii, gustos și bine preparat de firma Ghermany, noua bodegă de pe bulevard

După aceia,

Mâncare gătită cu ce s-a putut găsi pe piață

Apoi

Fripturile Interaliate cu diferite zarzavaturi pacifiste

După acestea

Cocărie îndulcită după putere

Național

Brânză albă de Brăila

Pe lângă toate acestea

Băuturi albe, roșii, negre și spumoase răcorite și pe spongi

În colo… Mâncați,

Și beți

Cât puteți

Și cât aveți

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'