X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Feb 16, 2013 - Bucatareala    1 Comment

Cum se fac amandinele de casa, o reteta simpla

 

Familiile trecute de 35 de ani își mai amintesc poate vremurile în care la mare căutare în cofetării erau doar Amandinele, Savarinele și Eclerele. Am descoperit (de fapt Mihaela, soră-mea), că se pot face simplu și rapid, în maxim o oră.

Așa că, vă invit să faceți amandine de casă. Vă propun să vă organizați astfel: întâi siropul, apoi blatul (pentru că trebuie lăsate la răcit) și apoi crema.

Cum se face SIROPUL: o cană de zahăr, 3 căni apă, 1-2 sticluțe esență de rom. Se caramelizează zahărul și apoi se adaugă apa, lăsând pe foc până se topește zahărul. Când s-a răcit, se pune romul.

Pentru BLAT aveți nevoie:

7 ouă, o cană de zahăr, o cană de făină, 2 pliculețe de ness, 3 linguri de cacao, un pachet praf de copt

Cum se prepară blatul

Se bat spumă albușurile cu un praf de sare, se adaugă treptat zahărul, gălbenușurile, nessul. Se lasă mixerul și se amestecă acum cu telul de mămăligă, cele 3 linguri de cacao și făină amestecată cu praful de copt. Amestecarea se face ușor, pentru a păstra volumul albușurilor. Se pune în tava tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptorul încălzit, până trece testul scobitorii.

Dimensiunea tăvii este de 28/ 35 cm. Se lasă să se răcească și apoi se taie în două. Eu îl tai în felul următor: merg cu un cuțit cam 1-2 cm de jur împrejurul blatului și apoi cu o ață mai groasă, introdusă la un capăt, trag spre capătul celelălt. Se însiropează cele două părți de blat. Partea care va fi pusă deasupra se însiropează mai puțin în stadiul acesta, urmând să se mai toarne sirop când déjà este asamblată prăjitura.

Cum se face CREMA: 300 g unt (eu folosesc de ceva vreme crema de unt Untar sau Cremino cu 30% unt), o cană de zahăr, 3 linguri cacao, 3 linguri cu apă, o cutie de 400 g Finetti.

Untul, zahărul, cacao și apa se pun la fiert până se omogenizează bine și dau într-un clocot. Se răcește bine – se poate ține și la frigider 30 de minute, după ce  s-a răcorit. Când este rece de tot, se amestecă cu crema Finetti, punându-se treptat Finetti în crema de ciocolată.

Se unge cu cremă o parte de blat, se pune cea de a 2-a parte și se unge iarăși cu crema. Se ornează cu frișca și se dă la rece.

1 Comment

  • avatar

    Usor si arata delicios. Am sa incerc amandina de Craciun 😉

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!