X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Nov 18, 2012 - Familiale, Ganduri    No Comments

Cum sunt unii oameni…

 

Recent am trăit o experiență neplăcută. Un om, personalitate publică, foarte premiată în domeniul său, a contramandat o invitație în ultimul moment, invocând un motiv pueril.

Nu e prima oară când mi se întâmplă ca un interlocutor să mă refuze. Dar e prima oară când cineva mă dezamăgește profund. Pentru că era un om pe care îl respect, îl admir, am numai cuvinte de laudă pentru munca sa, dar s-a dovedit un om fără cuvânt. Urăsc oamenii fără cuvânt. Care spun una, cu toată convingerea, și apoi, în ultimul moment, se răzgândesc.

Dacă un om, pe care-l credeam de cuvânt, se răzgândește, ce pretenții să am la cei mai puțin pregătiți decât el, sau la cei cu funcții mai mici ori la cei fără nici pregătire, oameni simpli, cu care-ți dai o întâlnire? Ce exemple dau modele noastre unei societăți? De la cine mai învățăm respectul, onoarea, bunul simț?

La fel se întâmplă să îi percep și pe cei care întârzie. Și întârzie sistematic. I se poate întâmpla oricui să fie prins în trafic sau să apară ceva în ultimul moment, dar este scuzabil atunci cânt acest lucru nu se repetă. Cred că aveți în jurul vostru colegi, prieteni, rude, despre care puteți spune categoric că ”sigur întârzie”. Pentru că așa sunt unii oameni setați. Cineva drag mă întreba, văzându-mă punctuală, dacă sunt din București, pentru că nu a întâlnit persoane din capitală paroliste din acest punct de vedere. Și eu, la rândul meu, am întâlnit foarte puține persoane care să vină la timp. De aceea mă și enervez când, în dorința de a ajunge la ora fixă la o întâlnire, conferință, ședință, alerg ca nebuna pe stradă, sar într-un taxi, mă agit să ajung la timp să nu stea lumea în loc de mine. Iar după toate aceste eforturi, constat că evenimentul nu începe pentru că-i așteptăm pe întârziați.

Ca să nu-mi mai amintesc de deplasările cu autocarul, cu o gașcă de necunocuți (ori poate colegi, dar ce mai contează), care întârzie sistematic că nu au terminat de făcut shopping, iar tu ai ratat vizitarea unui muzeu, în dorința de a ajunge la timp și a nu ține o armată de oameni în loc după tine.

Mă întreb dacă dezamăgirile vin din faptul că avem așteptări prea mari! Ori că, percepția față de anumiți oameni ne este deformată de o imagine sau un brand foarte bine vândut și esența este de fapt, alta.

Dar, nici măcar asta nu-mi aduce satisfacție: să știu motivul de ce unii oameni sunt așa și nu altfel. Aș vrea să știu ce pot face pentru ca lumea să nu mai fie așa. Pentru că puterea exemplului: că eu mă țin de cuvânt, că eu sunt punctuală, că eu spun adevărul – nu este suficientă și nu-i aduce pe aceștia pe calea cea bună. Cum să schimb oare lucrurile? Sau cum să fac să nu-mi mai pese?

 

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!