X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Cum traiau fetele in jurul anului 1940, conform lui Elisabeth Gilbert #cityofgirls

#cityofgirls – Cunoscuta autoare a cărții ”Mănâncă, Roagă-te, Iubește” (și a filmului  cu același nume), revine cu un roman bine documentat, ca precendetul – ”Semnătura tuturor lucrurilor”. ”Orașul fetelor” (editura Humanitas) se apropie mai degrabă de scrierea din ”Semnătura tuturor lucrurilor” pentru că nu mai este vorba despre o relatare personală (ca în Mănâncă, Roagă-te, Iubește și ca în ”Și am spus Da. O poveste de iubire”) ci de o ficțiune care pornește de la realitatea anilor 1940, poveste petrecută în jurul teatrului newyorkez. Cartea are de toate: și strălucire, și sex, și frânturi de povești de dragoste. Autoarea povestește într-un interviu oferit lui Marie Forleo (aici) că a citit multe nuvele și scrieri din acei ani, că s-a întâlnit cu/ și intervievat animatoare/ actrițe, persoane aflate acum la vârsta de 90 de ani sau chiar mai mult. Că și-a conturat personajele pe măsură ce citea și scria cartea și că dorința este la fel de importantă ca și consimțământul când vine vorba de sexualitatea feminină.

De data aceasta, mai mult decât citatele care sunt pentru mine învățăminte universal valabile, aici este vorba de poveste. Poveste care este ușor de citit, uneori curge, alteori te face să te întrebi cine este personajul despre care vorbește în scrioare? Pentru că romanul este conceput sub forma unei scrisori trimise Angelei, în care încearcă să-i răspundă la întrebarea: Ce-a fost tatăl ei (al Angelei) pentru naratoare (o fată tânără, aventurieră, care se ocupă de costumele din teatru)? Și asta în circa 400 de pagini… Pe parcurs te prinde povestea, dar te mai întrebi, din când în când, care din bărbații menționați o fi tatăl Angelei? Răspunsul vine abia în ultimele pagini ale cărții… Eu am notat ceea ce era în concordanță cu anumite interese sau corzi sensibile ale mele. Pe de altă parte, o carte care te acaparează prin poveste dar nu are vorbe sau gânduri la care să reflectezi, e mai mult (probabil) o carte pe care oricine o poate citi și reține.

Elisabeth Gilbert este acum celebră și este răsfățata interviurilor și recenziilor. Poate că valoarea scrierilor nu este pe măsura reclamei de care are parte acum, dar pentru mine rămâne un om plăcut, care are curajul să-și dezvăluie vulnerabilitățile. Are o foarte mare dorință de a împărtăși și bucuriile și necazurile ei cu cei care o urmăresc (pe Facebook ori Instragram), conștientă fiind că acum este un lider de opinie, un influencer (așa i-am zis eu, ea nu se consideră nicicum în acest sens).

Cel mai bine reflectă conținutul cărții textul de pe coperta patru: .. ” Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, Orașul fetelor explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

În 1940, Vivian Morris are 19 ani și tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluție dezamăgitoare în primul an. Părinții, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătușa ei, care deține Lily Playhouse – un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoștință cu un întreg univers de personaje neconvenționale și carismatice – animatoare mereu puse pe distracție, un actor sexy, o mare doamnă a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Când Vivian comite o greșeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viață se răstoarnă cu susul în jos, iar consecințele le va înțelege de-abia ani și ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alți ochi genul de viață pe care și-l dorește – și genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experiențele tinereții o vor conduce la iubirea vieții ei, o iubire cu totul ieșită din comun”.

Ca fapt divers, când am primit cartea am făcut câteva poze de bucuria de a o avea. Am pus #citygirls (hastag folosit de autoare) pe Instagram si am primit like la postare inclusiv de la autoare. Nu da like la toate postarile care folosesc acest hastag, ceea ce m-a bucurat…

CITATE DIN CARTE:

”Newport” – oraș litoral de pe Rhode Island, cunoscut drept reședință de vacanță pentru elitele americane și locul unde și-au stabilit ”Casa Albă de vară” președinții John F. Kennedy și Dwight Eisenhohower. Termenul este folosit peiorativ, pentru a-I denumi pe îmbogățiții americani.

Scriitorii își stabilesc singuri programul, nu sunt la mila publicului și nu au regizor să le dicteze ce să facă.

New York – un oraș care se naște din nou în ochii neștiutori ai fiecărui tânăr care ajunge aici pentru prima oară.

Mătușa Peg a fost prima liber-cugetătoare pe care am întâlnit-o. Era de părere că fiecare trebuia să aleagă singur în ce îl privea.

Ca să ajungi să te ”pricepi” la sex – ceea ce, pentru o femeie înseamnă să înveți să-ți placă și chiar să orchestrezi actul, până la propriul orgasm – e nevoie de timp, răbdare și un partener atent.

Problema cu moda e că nu-i nevoie să te iei după ea, indiferent ce spune lumea. Nicio tendință nu e obligatorie, nu uitați, iar dacă vă îmbrăcați prea după ultima modă, veți da impresia de nesiguranță.

Odată ce ți-ai atins propriul success ca femeie, se prea poate să te căsătorești, de dragul distracției, cu un bărbat atrăgător și mult mai tânăr decât tine. Poți considera mariajul o răsplată pentru cât ai muncit.

În război, inginerii militari britanici spuneau mereu, ”Noi putem, indiferent dacă se poate sau nu”.

Tinerețea e o comoară de neînlocuit și singurul lucru respectabil pe care îl poți face cu comorile de neînlocuit este să le risipești.

O femeie cu o căsnicie fericită este cel mai de nădejde prieten pe care îl poate avea un bărbat.

Secretul comediei este să nu joci comic. Nu încerca să fii amuzantă și vei fi amuzantă. Cea mai bună comedie iese când nu te interesează să faci comedie.

Majoritatea căsniciilor nu sunt nici Rai, nici Iad, ci un fel de purgatoriu.

Stea devii când oamenii hotărăsc, cu toții, să te iubească. Când sunt dispuși să stea la coadă la ieșirea actorilor ore în șir după spectacol, doar ca să te zărească o clipă – atunci ești stea.

Să trădezi o persoană care te-a ajutat și a fost bună cu tine – iată cea mai profundă sursă de rușine.

Am învățat să mă simt în largul meu stand singură într-un bar sau restaurant. Trucul este să-ți aduci o carte sau un ziar, să ceri cea mai bună masa, aproape de fereastră, și să-ți comanzi băutura imediat ce te așezi. Am descoperit că să mănânci singură la fereastra unui restaurant liniștit este una dintre cele mai mari plăceri secrete ale vieții.

Pe măsură ce îmbătrânim, aflăm adevărul acesta trist: unele lucruri nu se pot repara. Unele greșeli nu se pot îndrepta – nici prin trecerea timpului, nici prin cele mai înflăcărate dorințe ale noastre.

Războiul mă făcuse să înțeleg că viața e periculoasă și trecătoare și că nu are rost să-ți refuzi plăcerea sau aventura, cât ești pe lume.

La un moment dat în viață, orice femeie se satură să-i fie tot timpul rușine.

Când se adună fără bărbați, femeile nu au nevoie să fie ceva anume, pot pur și simplu, să fie.

Sunt prea bătrână să mai ascund cine sunt. Și sunt prea bătrână să mă facă cineva să-mi fie rușine cu mine însămi.

Sexul este de prea multe ori un mod de a trișa – o scurtătură spre intimitate. Un mod de a sări peste etapa în care cunoști inima cuiva, alegând să-i cunoști doar trupul.

De la o vârstă încolo, poate fi greu să-ți faci noi prieteni. Lumea poate devein singuratică și slab populată, oricât ar da pe dinafară de suflete tinere, proaspăt scoase din cutie.

 

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!