X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

De ce ne trebuie “Musai List”

 

by Oana Grecea

Cartea asta (”Musai List”, de Octavian Pantiș) a venit la momentul potrivit. Mă gândeam cum să-mi eficientizez timpul și vroiam chiar să elimin cititul și recenziile din viața mea. Dar, cum să nu vrei să afli: ”Cum să îți organizezi timpul în așa fel încât: să muncești eficient, să faci loc pentru ce-ți place și să te bucuri de fiecare zi”?

Și iată-mă pornită într-o aventură de trei ore (puse cap la cap) în care am aflat, încă de la prefață, că trebuie să ne punem câteva întrebări esențiale: ”Ce vrem? Pentru ce trăim? și Pentru cine? ”. Iar Mihai Ghyka, cel care a scris prefața cărții apărută la editura Publica, concluzionează rândurile ce v-a să vină, spunând că, ”dincolo de muncă rămâne viața fiecăruia dintre noi, ce include familia, casa, prietenii și pasiunile”. Nimic mai adevărat!

În timp ce scriu mă gândesc pentru cine scriu, dacă nu cumva pierd timpul supunând atenției cititorilor mei aceste rânduri și prezentând sfaturi din carte, așa cum le-am perceput eu! Dacă ar fi să pun în practică ce am citit, adică să mă ocup doar de acele subiecte ale lumii din jurul meu care îndeplinesc simultan două condiții: sunt fapte sau fenomene care te afectează în mod direct și (doi) care pot fi influențate de către mine! – aș putea spune că am eșuat cu acest post. Nu sunt sigură că pot influnța pe cineva, însă pot spune că acest post este din lista de week-end de To Do. Pentru că, cu riscul de a nu influența pe nimeni să citească această carte ori să-și propună să-și eficientizeze timpul, eu cred în ceea ce fac și în ceea ce spun.

Prin urmare, iată de ce a apărut această carte pe piață: ”Am scris această carte pentru a-ți oferi idei, sugestii, exemple și întrebări pe baza cărora să poți decide mai bine cum să folosești această prețioasă resursă care este timpul.” – Octavian Pantiș.

Sfaturi:

Autorul – care susține cursuri de Time Management încă din anul 1997 – are multe sfaturi de dat pentru cine are urechi de auzit: ”Oricât de mult te entuziasmează vocația ta, viața are totuși mai multe planuri, pe care dacă le ignori simți că sărăcești”. Și îndrăznește să ofere alternative muncii non-stop la serviciu prin sugerarea șefilor să fie flexibili cu programul angajaților (să începi mai devreme ca să fii mai eficient), inclusiv cu plecatul în week-end de joi sau vineri, pentru a evita aglomerația, traficul și întoarcerea la job într-o zi de week-end. Chiar dacă pare un plic deplasat, sunt totuși joburi și momente când aceste lucruri s-ar putea face dacă șefii nu ar dori să-și vadă sub ochi tot timpul angajații, apreciindu-i mai mult pentru timpul stat decât pentru calitatea muncii!

Pantiș mai spune că rezultatele muncii se obțin între e-mailuri, nu printre ele, iar unul din sfaturile cele mai bun pe care le dă este să ”îți începi ziua cu cele mai grele sarcini, cu cele care ți se par mai puțin atractive”, pentru că sarcinile astea mici nu se termină niciodată.

El mai sugerează ca, din lista zilnică de To Do, să alegi trei sarcini și să faci absolut orice e nevoie pentru a te ocupa de ele, înainte de orice altceva. ”Realizarea celor 3 mari de pa ”Musai List” îți garantează liniștea și progresul”.

  • ”A-ți începe ziua cu ceea ce ai stabilit încă de aseară că e foarte important de făcut este un nivel superior de productivitate”.
  • ”Calitatea unei relații depinde de doi factori: de timpul petrecut împreună și de calitatea acestui timp.  E nevoie de ambele”.
  • Protejează-ți timpul, protejează-ți nervii și obișnuiește-te cu gândul că incertitudinele sunt aproape peste tot.
  • Incepe cu ceea ce ai, implică-te mai mult, vezi dacă chiar îți place ce faci și apoi cumpără echipament, în trepte”.
  • Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne obișnuim cu incertitudinea și să facem cât putem de bine lucrurile care țin de noi”.

 

Dacă ar fi să definească Time management-ul, Pantiș spune că ”înseamnă să fii organizat, să fii în controlul sarcinilor tale și să nu fii ca o marionetă ale cărei mișcări sunt dictate tot timpul de alții. Time Management înseamnă să te poți bucura de fiecare zi, să trăiești în prezent fiecare experiență, nefiind îngrijorat de diferitele situații pe care viitorul ți le-ar putea aduce în față”.

Nu întotdeauna trebuie să ne pese de ce zic ceilalți ori să depindem sau ascultăm de toate studiile ori vorbele auzite. Eu una m-am entuziasmat citind sfatul: ”Păstrează-ți mai departe obiceiul de a începe lucruri fără să ai nevoie de contextul perfect, căci altfel ajungi să nu le mai începi niciodată”. Pentru că, atunci când contextul este 100% prietenos planurilor tale, apare ceva favorabil, dar dispare altceva favorabil.

Octavian Pantiș are și-un blog pe care poate fi urmărit: http://octavianpantis.ro/

Prin urmare, să ne stabilim prioritățile și să purcedem în căutarea timpului pierdut.

1 Comment

  • avatar

    Am tot auzit de cartea asta in ultimul timp si devin din ce in ce mai curioasa. Ma bucur ca ai exemplificat pentru ca nu stiam la ce sa ma astept: la o lista structurata, dublata cu argumente sau la un text bogat, ramificat. Pare prima categorie, nu?

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'