X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Oct 18, 2012 - Ganduri    No Comments

Despre criza, nu prea de bine

 

Așa zice studiul GFK, cum că consumatorii europeni nu anticipează o redresare economică rapidă, iar românii sunt pesimiști, deși stau mai bine ca alții.

Pentru că multe ţări europene continuă să se îndrepte spre recesiune, consumatorii se așteaptă ca puterea de cumpărare să scadă iar șomajul să crească. Numai americanii, optimiști cum îi știm, contrar a ceea ce s-ar putea anticipa în lumina datelor economice modeste, devin tot din ce în ce mai siguri pe sine.

Ce zice studiul despre România:

”Anul acesta, se anticipează că produsul intern brut (PIB) al României va creşte cu 0,5 procente. Şomajul este scăzut, situându-se sub cinci procente. Economia şi moneda trebuie să se stabilizeze treptat. România este a doua cea mai săracăţarădin UE. În perioada verii, preşedintele şi primul ministru s-au luptat pentru putere. Această luptă a culminat cu un referendum organizat pentru demiterea preşedintelui, invalidat din cauza numărului mic de votanţi. Aceste evenimente au afectat în mod clar starea de spirit a populaţiei. Gradul mic de încredere în elita politică deja existent a scăzut din nou. Încrederea că politicienii vor stabiliza economia României şi o vor dirija spre creştere pe termen lung a scăzut. În general, 73% din populaţie consideră că situaţia economică este mai rea decât acum un an. Aşteptările privind starea economiei: -20,4:   Aşteptările privind veniturile:      -14,1 ;  Dorinţa de cumpărare:     -25,2 .”

Recesiunea din întreaga zonă euro face ca germanilor să le fie teamă că ţara lor va fi şi ea afectată împreună cu alte state din UE. Economia italiană se confruntă cu consecinţele crizei financiare. Se preconizează ca anul acesta PIB să scadă cu 2,4 procente. Şi în Franţa, economia se luptă să facă faţă consecinţelor crizei financiare europene. Pentru a treia oară consecutiv, PIB a înregistrat o creştere zero. Consumatorii spanioli şi portughezi se confruntă cu un şomaj ridicat şi cu salarii mici. Cele mai mici speranţe în ceea ce priveşte creşterea veniturilor au fost exprimate de consumatorii din Italia (-65 de puncte), Spania (-58,4 de puncte) şi Grecia (-57 de puncte). Cele mai ridicate valori ale indicatorului se înregistrează înGermania(23,9 puncte),Austria(-12,2 puncte) şi România (-14,1 puncte).

Dorinţa de cumpărare în rândul consumatorilor britanici a scăzut în ultimele luni din nou cu 9,5 puncte, ajungând în prezent la -51,5 puncte. Aceasta este cea mai mică valoare înregistrată din ianuarie 2009. Bulgaria este una dintre puţinele ţări în care dorinţa de cumpărare a consumatorilor a crescut în septembrie. Economia cehă urmează să se micşoreze anul acesta cu un procent. Principalul motiv pentru aceasta este cererea internă slabă.

Studiul GfK – ”Climatul de consum Europa şi SUA”, publicat recent, oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile, şi a dorinţei de cumpărare, în rândul consumatorilor din 12 ţări europene şi din SUA.

GfK este una dintre cele mai mari firme de cercetare a pieţei din lume, cu peste 11.500 de experţi care se străduiesc să dobândească o înţelegere şi mai aprofundată a modului în care, pe peste 100 de pieţe, oamenii trăiesc, gândesc, şi fac cumpărături zi de zi.

Mie mi s-a parut interesant sa mai aflam cum stau altii, desi am spicuit din raport cat am putut, el cuprindea vreo sapte pagini. Mi-as dori ca Romania sa nu fie in trendul european de scadere, dar stiu ca nimeni nu face nimic la nivelul de sus, astfel incat mergem in virtutea inertiei ca tara. De aceea voi povesti despre oamenii care merita, lucruri care trebuie stiute si ma voi altura, de cate ori va fi posibil, produselor si campaniilor romanesti 100%.

Inserez mai jos si un infografic in engleza despre  consum, din alta sursa:

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!