X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Nov 16, 2012 - Familiale    No Comments

EXPERIENTE PERSONALE. O familie cu dar

 

Suntem un mare clan în familia mea. 4 frați (3 fete și-un băiat), 4 soți/parteneri, 3 copiii (fiecare cuplu căsătorit – câte unul), și doi părinți. Total 13 persoane. Cam atâția ne strângem, de zilele de naștere ale unuia dintre noi, ori de Sărbători, în apartamentele noastre ceva mai mari decât o cutie de chibrituri. Luna noiembrie este luna campioană!

Tata e Mihai, sora e Mihaela, nepotul e Mihai, cumnatul e Gabriel, nepoata e Mihaela. Nu vă mai amintesc de verișori sau prieteni. Pe ei nu-i mai calculez acum. Tot în noiembrie este ziua lui tata, ziua nepoatei (din partea soțului), ziua nepotului (băiatul sorei), ziua nepoatei (fetița fratelui) și ziua …mea!.

De altfel, dacă stau să mă gândesc, nu e lună de la Dumnezeu să nu fie ziua cuiva. De naștere sau de nume. Suntem o sursă bună pentru magazine, deși shopppingul pentru zilele de naștere la noi se face organizat. Se strâng banii și se ia cadoul mai mare, mai consistent, după posibilitățile de moment.

Nu știu la alții cum e, dar la noi, când ne strângem, parcă suntem nevorbiți de-o veșnicie. Vorbim toți deodată, fiecare povestește ceva, unul prinde din zbor o idee și-o combate deși nu ăla era subiectul principal. Copiii se joacă, noi alergăm după ei cu mâncare, ei ne ignoră, noi insistăm. Fetele rămân în bucătărie, bărbații dau fuga la televizor (poate este vreun meci sau altceva din rubrica sport).

Tata  se instalează într-un loc confortabil și observă probabil, ce mari ne-am făcut, ce ”gură” avem pentru că-i răspundem, ce nepoți deștepți și frumoși  are (că altfel “nu se există!”). Mai încearcă din când în când să își mai dea cu părerea, dar nimeni nu mai ascultă, pentru că acum le ”știm” pe toate. Eu, pentru că cunosc mulți oameni tot vreau să le povestesc despre ei, dar uneori mă ascultă, alteori nu. Nu e chip să captezi atenția tuturor decât la momentul tortului, când musai, în lumânare, suflă copiii, degeaba e ziua vreunui adult. Și cu asta seara se încheie, mergem fiecare la casa lui, dar se numește că ne-am ”distrat” sau am petrecut. Eu una, așa anunț lumea, <<în seara asta am petrecere în familie>>.

Dar mie îmi place. Chiar dacă ar fi și mai frumos să avem bani să mergem la un restaurant. Dar s-ar duce intimitatea creată de casă, aprecierea față de mâncarea făcută de gazdă, confortul dat de întâlnirea între ai tăi (nu trebuie să te stresezi să fii îmbrăcat ca de oraș), discuțiile de-odată și toate celelalte avantaje ale teritoriului propriu.

În oraș, ieșim cu prietenii. Întâlnirile în familie, la noi au loc acasă. La voi cum este?

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!