X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Fascinatia Casei Albe, prin ochii unei Prime Doamne

  „Nu există manual pentru Prime Doamne. Primești slujba pentru că bărbatul cu care te-ai căsătorit ajunge președinte“, constată fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Hillary Rodham Clinton, în prezent Secretar de Stat în guvernul american, în volumul de memorii  Istorie Trăită, scris cu grijă și multă documentare.
Avocat de succes și chiar întreprinzător de succes (și-a investit bani la bursă, i-a înmulțit de câteva ori, după care s-a retras înțelept), mamă și (inițial) soție de Guvernator, Hillary Rodham Clinton este o femeie foarte deșteaptă, abilă și cu un moral foarte tare. Povestește culisele Casei Albe unde a locuit opt ani (adică două mandate ale lui Bill Clinton), nu numai prin prisma spațiilor propriu-zise, a protocolului adecvat ci și a jocurilor/gândurilor/planurilor care s-au pus la cale aici. Citindu-i cartea de memorii, mi-am dat seama că nici măcar cea mai mare/veche democrație din lume nu este scutită de urzeli politice, de scandaluri mediatice, de planuri care atacă individul și nu vizează binele națiunii, de intruziuni în viața privată a personalităților publice. Am constatat că biografiile oamenilor politici contemporani (Tony Blair, Vladimir Putin, Hillary Clinton etc.) sunt mult mai atractive pentru că povestesc o istorie pe care o trăiești și tu și, chiar dacă lucrurile s-au întâmplat cu ceva timp în urmă, ai posibilitatea să le vezi și prin ochii protagoniștilor. Un episod care m-a marcat din Democrația Americană este cel în care autoarea povestește despre operația de care avea nevoie Bill Clinton pentru a-i fi prinși mușchii pe tendoane până la rotulă (în urma unei căzături la golf). Procedura era dureroasă și necesita migală, dar, dacă președintele SUA ar fi fost anesteziat complet, conform amendamentului 25 al Constituției, ar fi trebuit să cedeze temporar puterea vicepreședintelui. Bill Clinton a optat pentru o anestezie locală pentru a nu face acest lucru. O Primă Doamnă (dar și președintele) sunt nevoiți, conform protocolului și legilor statului, să efectueze multe vizite oficiale, în culturi și locuri extreme de diferite. Pentru asta, Hillary Clinton a trebuit mereu să învețe de la consilierii săi, să memoreze discursuri, să citească, să se supună protocolului, chiar și când acesta era extrem de dificil. De exemplu, la un dineu internațional urma să fie prezent și Fidel Castro (pe atunci președintele Cubei), țară cu care SUA nu avea relații diplomatice bune (chiar și o poză împreună era considerată prea mult). Hillary Clinton fusese avertizată că acesta vrea să o întâlnească, astfel încât toată seara a trebuit să fie vigilentă la cine se apropia de ea, iar când, în timpul unei conversații l-a zărit venind, a dispărut pur și simplu din peisaj. Mi s-a părut foarte greu rolul jucat și poate exemplul de mai sus a fost doar unul minor. Politician cu vocație încă din liceu, când participa la demonstrații (în anii 60-70), Hillary Clinton recunoaște că nu s-a născut Primă Doamnă și nici senator. „M-am născut în America mijlocului de secol XX, un loc și un timp al oportunităților“. Femeile, sănătatea (asigurările sociale) și copiii sunt subiectele pentru care a militat cel mai mult în viața politică. Chiar dacă discursurile sale pot fi considerate demagogice, ca ale oricărui politician, eu tind să cred ce zice prin prisma faptului că a descris în amănunt lucrurile/problemele despre care vorbește. „Când femeile sunt victime, stabilitatea familiilor, a comunităților și a națiunilor se erodează, punând în pericol proiectele pentru democrație și prosperitate pe plan global“. Faptul că s-a făcut agreabilă în vizitele ei de stat și a vorbit oamenilor pe sufletul lor au făcut-o cunoscută în întreaga lume. Și-a făcut multe prietenii politice internaționale, între care fostul premier britanic Tony Blair, care pomenește în cartea sa despre această amiciție. „Afacerile de stat și politicile națiunilor depind de relațiile personale dintre lideri“, spune pe bună dreptate Clinton. Iar conducătorii din prezent ai Americii au făcut o alegere înțeleaptă oferindu-i postul de Secretar de Stat, pentru că ea cunoscuse deja multe din problemele lumii mondiale. Dar cartea are și episoade amuzante în ce privește protocolul. „Mesele sunt un element important în diplomație, și, uneori, unul dificil“, spune autoarea, care își amintește de o glumă făcută de Boris Elțin (fost președinte al Rusiei). Acesta, după ce a observat că Hillary cam învârte mâncarea în farfurie (truc diplomatic pentru a părea că ai mâncat ceva) i-a oferit spre degustare o supă cu ”buze de élan”. În calitate de Primă Doamnă, autoarea a vizitat și România anului 1996, de unde nu are amintiri prea plăcute. „Bucureștiul a fost comparat cu Parisul la începutul secolului al XX-lea, dar a pierdut mult din eleganță și strălucire în timpul celor patruzeci de ani de guvernare comunistă“. Apoi, mai departe, spune că a fost surprinsă de haitele de câini vagabonzi de pe străzi: „Așa ceva nu am mai văzut în niciun alt oraș“. Memorabile în carte sunt și întâlnirile cu Nelson Mandela, dar și nelipsitul și mult mediatizatul subiect Monica Lewinsky. „Niciodată nu voi înțelege cu adevărat ce a fost în mintea soțului meu în ziua aceea… De ce a simțit nevoia să ne mintă și să ne dezamăgească e povestea lui și trebuie să ne-o spună în felul lui. Într-o lume mai bună, acest gen de conversație între soți i-ar fi privit doar pe ei“, mărturișește ea. Nu putea să creadă că soțul ei a făcut ceva care să le pericliteze căsătoria și familia, mai ales că ea îl considera cel mai bun prieten și confident al său: „Eram uimită, rănită, furioasă că l-am crezut la început… Trebuia să caut adânc în mine și în credința mea ca să mai cred în căsătoria noastră, să găsesc o cale spre înțelegere… Ca soție, vroiam să-i sucesc gâtul lui Bill“, explică ea în carte. Și totuși, după câteva ședințe de consiliere maritală și cu ajutorul timpului, și-a iertat soțul pe care-l admira foarte mult ca președinte. Iar cea mai înțeleaptă vorbă a auzit-o de la un om politic foarte respectat, Nelson Mandela: „Gloria cea mai mare în viață nu este să nu cazi, ci să te ridici mereu după ce ai căzut“. Recenzia a aparut intai aici: http://www.elefant.ro/bookmag/fascinatia-casei-albe-prin-ochii-unei-prime-doamne/

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'