X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Dec 10, 2013 - Bucatareala    No Comments

Gastronomie franceza la rang de arta in L’Atelier

 

by Oana Grecea

Știți hotelul Epoque (zona Cișmigiu), unul din cele mai frumoase hoteluri boutique din țară? Ei bine, restaurantul din incintă are de ceva timp un bucătar francez iar noul concept promovat este L’Atelier – l’art culinaire, o combinație între subtilitatea gastronomiei franceze și o servire pe măsură.

De câte ori vrei să-ți amintești de Franța, de deliciile și finețurile gastronomiei de renume mondial, poți face o vizită în restaurantul Epoque, intitulat L’Atelier. Cu un bucătar francez cu experiență, meniul este garantat de calitate, totul este să ai îndrăzneala să încerci.

Am avut onoarea să servesc din preparatele de sezon ale L’Atelier, dar recunosc că sunt mult peste ceea ce aș putea încerca să ”imit” eu, chiar dacă aș primi rețetele cu pricina. Și mă refer nu la ingrediente, care am înțeles că sunt luate din România, ci la designul și finețea meniului, așa cum o să vedeți și în poze.

Am servit Biban de mare in stil ”Meuniere” cu migdale și capere, cartofi cremoși și sparanghel verde.

Biban de mare mediteranean in stil „Meuniere” cu migdale si capere, cartofi cremosi si sparanghel verde_resize

Capucino de ciuperci, spuma de porcini și vol au vent cu mix de ciuperci de pădure

Cappucino de ciuperci, spuma de porcini si vol au vent cu mix de ciuperci de padure_resize

Specialitate de ciocolată Valrhona Jivara cu migdale și alune de pădure, servită cu dulceata de gutui și înghețată de caramel făcută în casă

Specialitate de ciocolata Valrhona Jivara cu migdale si alune de padure, servita cu dulceata de gutui si inghetata de caramel facuta in casa_resize

Am avut norocul să și asist, în direct, la prepararea Bibanului, și am filmat cu tableta ultima parte, dacă aveți răbdare să urmăriți. Sunt mereu fascinată de cât de dezinvolți sunt unii oameni de a găti cu asistență și-mi place să observ cum gătesc marii bucătari. Ca și Julia Child, chef Simond a folosit mult unt, dar am observat că la prăjit l-a combinat cu puțin ulei de măsline.

Despre L’Atelier

L’Atelier este restaurantul franțuzesc care oferă o experiență culinară completă. Sub motto-ul “l’art culinaire”, oaspeții descoperă în L’Atelier creații unicat, tușele spontane și bucuria de a găti a Chef-ului francez.

Stephane Simond, Executive Chef și un pasionat al haute cuisine francaise, reinterpretează mâncărurile franțuzești ținând cont mereu de ingredientele de sezon și cu mare atenție la detalii.

Stephane Simond, Executive Chef L'Atelier_resize

Adresându-se atât gastronomilor și pasionaților bucătariei franceze din București, cât și celor ce doresc o experiență culinar-artistică unică, L’Atelier își întâmpină oaspeții într-o locație singulară, chiar lângă Parcul Cișmigiu.

Meniul  se reînnoiește cu fiecare anotimp și este structurat în feluri sezoniere, specialitățile casei și creații ce poartă semnătura Chef-ului. L’Atelier prezintă oaspeților o interesantă colecție de vinuri românești, precum și o selecție bogată de vinuri internaționale care reunește peste 100 de etichete de pe 5 continente.

 

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!