X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

In cautarea Orelor

Nici nu stiu ce e mai frumos, cartea sau filmul. Oricum, nu e aproape nicio diferenta intre ele.

Încă o dată, scrierile pornite de la realitate se dovedesc mai valoroase decât ficțiunile pure. Romanul Orele de Michael Cunningham, apărut la editura Polirom în colecția Top 10+ (Capodopere ale literaturii), spune povestea a trei destine feminine din timpuri diferite (1923, 1949 și anii 2000).

Totul pornește de la povestea scriitoarei Virginia Woolf în momentul conceperii romanului Doamna Dalloway. Autorul arată starea psihică a lui Woolf, cu încercarea de a-și învinge nebunia și de a-și termina romanul. Un roman ușor trist, cu femei nemulțumite de viața lor, așa cum întâlnești adesea în viața reală, dar despre care nimeni nu vorbește. Aparent iubite – chiar o contradicție ai zice – dar care nu-și iubesc, la rândul lor, nici partenerul, nici viața pe care o duc.

Pentru că ediția apărută la Polirom are pe copertă trei actrițe cunoscute din filmul omonim The Hours (cu Meryl Streep, Nicole Kidman – care a luat un Oscar pentru rol și Julianne Moore), am vrut să-l văd. Este aproape identic cu cartea, exceptând unele descrieri de personaje, însă este folositor de văzut, pentru fixarea mai ușoară a poveștii.

Personajele sunt pline de reflecții asupra vieții, gen „În zilele noastre îi cântărești pe oameni în primul rând după bunătate și capacitatea de a se devota“ sau „Atâtea femei trăiesc fără să se plângă, apelând la subterfugii și tăceri, cu accese de depresie“.

Cred că autorul,  care s-a documentat enorm despre Virginia Woolf – i-a citit romanele, jurnalele, scrisorile, își exprimă cu grație opinia despre scriitori și actul de creație, prin  spusele unui personaj: „Ne luptăm să scriem cărți care nu schimbă lumea, în ciuda talentului nostru“. Cu toate aceste îndoieli, Michael Cunningham a avut onoarea să fie dinstins cu premiul Pulitzer pentru acest roman, o performanță în viața unui scriitor.

Concluzia îi aparține, în ultimele pagini ale cărții: „Ne trăim viețile, facem ce facem și apoi adormim – cât se poate de simplu și de banal“.

Recenzia o gasiti, ca in ultima perioada, aici.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!