X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

În sfarsit, se premiaza cultura!

 

Sponsorizăm cazurile sociale, grija față de mediu, dar mai puțin cultura și educația. Totuși, premiul ”Augustin Frățilă”, în valoare de 10.000 de euro, pentru cel mai bun roman românesc al anului 2011 sparge tiparele.

În perioada următoare, până pe 3 noiembrie, am de citit cinci titluri de romane românești publicate anul trecut, finaliste ale acestui concurs: „FEM”, de Magda Cârneci, Bucureşti, Ed. Cartea Românească; „Viaţa lui Kostas Venetis”, de Octavian Soviany, Bucureşti, Ed. Cartea Românească; ”Emoţia”, de  Mirela Stănciulescu, Bucureşti, Ed. Humanitas; „Matei Brunul”, Lucian Dan Teodorovici, Iaşi, Ed. Polirom și „Ploile amare” de Alexandru Vlad, Bistriţa, Ed. Charmides. Trebuie să votez fiecare volum iar la sfârșit, pe baza punctajului dat de ceilalți 19 bloggeri (detalii aici) va fi ales câștigătorul unicului și marelui premiu, în valoarea de 10.000 de euro!

Pentru cine se întreabă de ce au fost aleși bloggerii să voteze astfel de romane, răspunsul este că se dorește opinia cititorului simplu, care are ocazia să vorbească apoi despre aceste cărți, să le popularizeze pe o platformă cu mulți cititori.

Ca să nu existe dubii, e bine de știut că în concurs au fost înscrise 59 de romane, care au fost selectate de juriul de specialitate format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache.

Cine este Augustin Frățilă? Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL. Alte detalii despre Augustin Frățilă, aici.

Cine s-a gândit la acest premiu?

Casa de Cultură este o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, dedicată proiectelor culturale care promovează valorile autentice. Conform lui Mario De Mezzo, Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură, premiul literar „Augustin Frăţila” este o metodă practică prin care Asociaţia Casa de Cultură îşi propune să îndeplinească misiunea de promovare a lecturii. ”Stimulând literatura cu un premiu consistent şi aducând în atenţia publicului un roman apreciat de exponenţii foarte multor oameni (atât critici literari, cât şi bloggeri) dorim să resuscităm pasiunea pentru lectură şi apropierea de literatura română”, spune el.

Cine sprijină acest premiu?

Ei bine, la așa o valoare, cred că cei care aleg să sponsorizeze cultura merită menționați. Premiul literar „Augustin Frăţilă”, ediţia I, în valoare de 10.000 de euro este oferit de compania Philip Morris Trading, în cadrul concursului organizat de Asociaţia Casa de cultură cu sprijinul Hotel InterContinental şi Editura ALL.

Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în 7 noiembrie 2012 la Hotelul InterContinental Bucureşti.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!