X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Jan 21, 2013 - Sportul dupa 30 de ani    No Comments

Inspiratie pentru sport

 

Nu! Nu m-am apucat încă de sport la modul serios, dar intenționez s-o fac. Deocamdată, mi-am fixat site-urile pe care voi sta cu ochii pentru a alege antrenamentul corect. Am câteva preferințe locale, câteva internaționale. Vi le recomand din toată inima. Ce variante am ales eu, vă voi comunica la timpul potrivit.

După ce nu ai făcut mișcare ani în șir, după ce ai trecut bine de 30 de ani, te-ai confruntat și cu o naștere, cred că trebuie mult lucrat cu organismul dar și cu psihicul unei astfel de persoane (în care mă încadrez și eu din păcate). Ca să nu mai vorbesc de obiceiuri nesănătoase de mâncare, mai ales excesul de dulce. Mie mi-ar plăcea să dublez efortul și propunerile celor de mai jos cu o oră pe săptămână de squash că mi-au deschis apetitul cei de la Activ Squash.

Dumitra Râșnoveanu – http://www.dumitra.net/blog/

Pe site-ul Dumitrei, o fostă corporatistă care a renunțat la stress în favoarea unei vieți sănătoase, scrie așa: ”Prăvălie non-stop de sport, de slăbit, de tonifiat” – ”Sport, că-i moka”. Ea este instructor de aerobic, fitness și Zumba.

Mi-a atras atenția articolul Coapsele nu se subțiază cu greutăți. Dumitra desființează un mit, acela al slăbirii pe zone lucrate. ”Deși atunci când ne îngășăm, locurile unde găsimea se așează mai întâi sunt burta, șoldurile, coapsele, când slăbim ordinea nu mai este aceeași: față, brațe, abdomen, coapse, genunchi, gambe. E nedrept, dar așa trebuie să fie; organismul fiecărei femei conservă specia și opune rezistență!”… Mai multe puteți citi aici.

Util este și articolul Grăsimea de pe abdomen NU se topește cu exerciții de tonifiere  prin care Dumitra combate recomandările de abdomene la nesfârșit fără exerciții de tip aerob.

Ștefan Radu – http://hunkbody.ro/

Este un tânăr programator care s-a antrenat singur pe oriunde în lume, întâi pentru a se îngrășa pentru că era prea slab. Acum arată numai bine și încercă să fie de folos altora care vor să fie în formă. Însă e sincer și spune, pe site-ul său: ”dacă crezi că un corp perfect este răspunsul tuturor problemelor din viața ta, am vești proaste pentru tine. Dar la fel pot să îți spun că atunci când ai un corp de care să fii mândru o să îți aducă MARI beneficii...”

Mi-a atras atenția un articol recent Cea mai mare greșeală pe care o fac cei care și-au propus să fie în formă în 2013 – pentru că avea dreptate: oamenii renunță la exerciții pentru că vor Prea Mult, Prea repede…

 

Cori Grămescu – http://ladyfit.ro/

Cori este master trainer Pilates și dietetician și are propria sală de antrenamente, lângă magazinul Cocor. Eu o văd ca un fel de Tracy Anderson a României, nu numai pentru că este blondă dar și pentru că scrie articole, postează video cu exercițiile, înregistrează casete, s-a documentat prin America și ajută uneori și vedete să slăbească. Am fost și eu la sala ei cu mulți ani în urmă însă nu m-am ținut pentru că era foarte exigentă și eu foarte la început și nelucrată…  Dar îi urmăresc cu plăcere sfaturile și încerc să le bag la cap pentru că dacă doresc să fac ceva mișcare mi-e clar că exercițiile care se pot face acasă vor fi cele preferate de mine din lipsă de timp.

Mi-a atras atenția Masajul Fitness – cea mai nouă tehnică de masaj, interesantă dar pe care nu mi-o permit.

 

World Class Romaniahttp://www.worldclass.ro/company-about-us.php

Ei bine da, urmăresc site-ul rețelei World Class pentru că ei introduc antrenamente noi (nu că le-aș urma, deși am abonament), dar au și articole cu sfaturi. Cum sunt o mummy blogger, normal că mi-a plăcut în special programul destinat mămicilor care abia au născut și vor să revină în formă. Este un program special creat pentru ele. Despre program puteți citi aici.

La World Class mi-ar plăcea să încerc sala de Squash (am înțeles că există așa ceva, dar eu nu le-am văzut) pentru că mi se pare mult mai drăguț să slăbești distrându-te și fără să simți efortul depus decât după ce ai ieșit din sală.

 

Șerban Blebea – www.fitnessantrenor.ro

Șerban este un tânăr antrenor care poate fi și instructor personal, care combină pe site-ul său articolele cu sfaturi cu provocări destinate cititorilor.  Deviza sa: voi schimba felul în care te antrenezi!

Mi-a plăcut articolul 10 reguli ale fitnessului pe care pun pariu ca nu le stiai pentru că începea clar: Abdomenul este definit de ceea ce mănânci!

 

Internaționale:

Din site-urile internaționale, m-am limitat la două:

Tracy Anderson – http://tracyandersonmethod.com/?ref=main-menu

Antrenoarea vedetelor are publicată și în România o carte – “Metoda de 30 de zile. Programul de slăbire care face posibilă perfecțiunea” (apărută la editura Litera Internațional), scrisa de Tracy Anderson.

Pe lângă exerciții pas cu pas, ea recomandă și o dietă adecvată fiecărui tip de corp în parte.

Are o multime de exerciții filmate dar și fotografii cu exercițiile.

 

Dr. OZ – www.doctoroz.com

Pe site-ul doctorului care are și emisiune pe Euforia parcă (dar la tv nu apuc să mă uit) găsești de toate în materie de dietă, antrenamente, pastile de slăbit. Există și video, și testimoniale și orice ți-ai dori să afli.

Ce-mi place cel mai mult este că are sfaturi pentru toată familia, toate vârstele, toți parametrii (adică dacă ești bolnav și vrei să faci exerciții, ce ai voie și ce nu…). La rubrica de fitness posturile vizau inclusiv dieta copilului care trebuie să slăbească.

 

Dacă ar fi să vă antrenați cu cineva, ați prefera o femeie sau un bărbat? De fapt, vreau să spun: ați prefera o persoană de același sex sau una de sex opus? Există voință să ne antrenăm singuri sau avem nevoie de ajutor? Acasă, la sală sau în aer liber? Exerciții, dietă, regim și mișcare deodată? Am nevoie de niște răspunsuri.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'