X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Nu este usor sa traiesti asa

 

by Oana Grecea

34 de milioane de oameni au HIV. La fiecare 47 de minute o femeie din lume este depistată pozitiv. 3.000 de tineri sunt depistați zilnic, la nivel mondial, cu HIV. Iar în România, printre noi, 12.000 de persoane au HIV. Avem oare idee cât de greu le este să trăiască ascunși, printre noi? Are cineva timp să se aplece asupra nevoilor lor de interacționare cu oamenii?

Persoanele cu HIV din România au majoritatea între 20-30 de ani. Modul cum au contactat virusul este mai puțin important, dar este uneori cauza inconștienței sau neinformării noastre. Există mai multe tipuri de epidemii legate de modul de transmitere despre care ar trebui să știm:

Fosta epidemie pediatrică – copii infectați cu HIV în primii ani de viață în anii 1987-1992 – transmitere nozocomială – majoritatea dintre ei au supraviețuit, acum au 22-26 de ani sunt tineri adulți care doresc o viață cât mai ”normală”, familie, proprii lor copii, un loc de muncă

Adulți cu transmitere heterosexuală

Utilizatori de droguri iv – un grup în creștere- consumatori de droguri etnobotanice, infectați și cu virusul hepatitei C – este vorba de o epidemie în creștere la ora actuală greu de gestionat din cauza accesibilității limitate la acest grup, problemelor legate de limitarea epidemiei (ex programe de schimb al seringilor), sunt persoane care trăiesc la limita societății, fără asigurări medicale, fără locuințe, care nu rămân spitalizați pentru că dependența de droguri îi determină să părăsească spitalele și să își refuze dreptul la ajutor

Copiii cu transmitere a HIV de la mame (care nu sunt testate în cursul sarcinii- în general sarcini neurmărite, pentru că testarea HIV la gravidă e obligatorie și gratuită) – foarte puține cazuri.

Mod de transmitere HIV

Că viața cu HIV nu este ușoară stă mărturie povestea despre Ana a doctoriței Luminița Ene care de 15 ani asistă acești bolnavi. (Luminița Ene este medic primar boli infecțioase la departamentul de HIV al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babes” din București):

Ana (nume fictiv), de 22 de ani, a ajuns la spitalul nostru în comă, de la un spital din provinicie. A fost infectată în copilărie cu HIV în cursul epidemiei pediatrice nozocomiale din România, diagnosticată la 8 ani cu HIV. A trăit copilăria și adolescența cu stigmatul HIV, acela de a fi altfel decât ceilalți copii, de a trebui să ia medicamente în fiecare zi a vieții ei. Când a intrat la facultate, departe de părinți, a decis că nu mai vrea să ia medicamentele cu care crescuse, de care se săturase, care îi aminteau tot timpul că e ”altfel”. S-a gândit: de ce i-ar trebui medicamente pentru că se ”simțea bine”.

HIV nu ”lovește” imediat, nu e ca la diabet unde dacă nu îți iei insulina simți, poate chiar intri în comă. Așa că  Anei i-a fost bine… până când…. a paralizat, a ajuns la spital și în nici o săptămână a intrat în comă. HIV îi scăzuse imunitatea și o altă infecție îi ”lovise” creierul, sistemul nervos. A urmat o lungă perioadă de luptă cu bolile (pentru că erau mai multe), medicamentele îi erau administrate pe sondă în stomac, era dependentă de oxigen, perfuzii. Ana a avut de partea ei în această luptă dură pentru supraviețuire în afara personalului medical, pe tatăl ei (pentru că îndeobște suntem obișnuiți cu mamele – unul din cei mai extraordinari tați pe care mi-a fost dat să îi cunosc) și probabil și pe Dumnezeu, pentru că ceea ce părea a fi un caz pierdut a sfidat statisticile și a supraviețuit. A urmat o lungă recuperare, în care a reînvățat să vorbească, să meargă, să scrie și … să nu își mai oprească tratamentul antiretroviral. Apoi, anul acesta mi-a dat telefon și m-a rugat să programăm vizita de control într-o anumită perioadă, pentru că nu vrea să lipsească de la cursuri. Ana dăduse din nou examenul de admitere la facultate (pentru că atunci când se îmbolnăvise era în primul an și evident a pierdut anul) și reușise – era din nou studentă. Viața merge mai departe…”

Chiar dacă persoanele cu HIV beneficiază de ajutor financiar din partea statului, problema majoră cu care se confruntă este stigma legată de această boală și lipsa de informații adecvate legate de HIV în populația generală. Ce se poate face pentru a schimba asta? Accesul la informații corecte despre HIV – transmitere, prevenție, acceptarea persoanelor cu HIV în școli și la locul de muncă.

Din punct de vedere medical, situația pacienților poate fi îmbunătățită prin diagosticarea precoce. În România există nouă centre de referință pentru HIV și centre regionale în fiecare județ, există un program național pentru asigurarea tratamentului antiretroviral, există o comisie națională. Persoanele cu HIV sunt monitorizate în cadrul Clinicilor de Boli Infecțioase. Dar, conform spuselor doctoriței Ene, este mai dificilă referirea lor către alte servicii medicale chirurgicale, stomatologie etc unde uneori sunt refuzați. Având în vedere că HIV este la momentul actual o boală cronică, a devenit evident că în afara îngrijirilor medicale aceste persoane au nevoie de suport social și psihologic.

De aceea, la inițiativa doctoriței Ene, în colaborare cu Fundația Romanian Angel Appel și cu bani de la Rompetrol prin programul Împreună pentru Fiecare  (proiect câștigat în 2013) în incinta spitalului Victor Babeș va fi amenajată o clădire dezafectată într-un centru specializat în sevicii medicale și pshihologice pentru acești pacienți bolnavi de HIV. ”Dorim să le oferim în acest centru un pachet de servicii care în afara celor medicale să aibă acces la testare psihologică neurocognitivă (pentru decelarea precoce a unor modificări cognitive subtile ce se pot agrava în viitor), consiliere psihologică, consiliere legată de posibilitatea de a avea copii, consiliere și grupuri de discuții cu alte persoane infectate cu HIV”, ne-a declarat dr Luminița Ene.

Proiectul are o estimare de buget de 30.000 de euro, luând în calcul reparațiile necesare, mobilierul, echipamentul. ”Teoretic, cu cei 100.000 lei vom reuși să finalizăm reabilitarea clădirii, care este cel mai important pas. Între timp pentru mobilă și echipament vom continua să strângem bani pentru ca centrul să poată să fie funcțional în cel mai scurt timp”, explică dr. Ene.

DESPRE HIV:

La momentul actual infecția HIV este o infecție cronică care deși nu poate fi vindecată, poate fi ținută foarte bine sub control cu tratament specific (antiretroviral). HIV afectează capacitatea organismului de apărare la infecții (imunitatea). Ca urmare, organismal devine  mai susceptibil la infecții, la anumite neoplazii dar apare și o deteriorare cognitivă legată de localizarea HIV la nivelul sistemului nervos. Tratamentul antiretroviral luat corect este capabil să suprime replicarea HIV și ca atare să restaureze sistemul imunitar. În aceste condiții speranța de viață devine similară cu cea a unei persoane neinfectate. E greu de exprimat în cifre pentru că există o multitudine de variabile care țin de momentul infecției, de alte boli asociate, de stilul de viață al persoanei respective și nu în ultimul rând de aderența persoanei respective la tratament. Ideea e că putem vorbi de viitor, de planuri pe termen lung pentru o persoană cu HIV – și aici mă refer la posibilitatea de a avea un serviciu, o familie, copii sănătoși- pe scurt să fim cât mai aproape de ”normalitate”. E greu de spus la momentul actual cât de aproape suntem de un tratament care să asigure vindecarea, dar în ultimii ani s-au raportat cazuri excepționale de persoane care s-au vindecat și că la momentul actual eforturile lumii științifice medicale sunt canalizate în acest sens. SIDA este ultima fază a infecției cu HIV. (informații furnizate de dr. Luminița Ene)

Cum se transmite virusul HIV

 

Mai multe despre HIV a explicat pe înțelesul tuturor și Simona Tache, în postul de aici.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!