X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Numai parinte sa nu fi!

 

by Oana Grecea

Bucuria aducerii pe lume a unui copil este de nedescris pentru proaspeții părinți. Chiar dacă nu sunt pregătiți, copilul lor este oricum cel mai deștept, cel mai frumos etc. Te obișnuiești cu zâmbetul și farmecul lui și nu mai poți trăi fără. Numai că, dacă într-o zi descoperi că nu vrea/poate să-ți vorbească, că nu-ți poate recepta mesajele, lumea ta s-a prăbușit. 

Până în jurul vârstei de doi ani și jumătate nimeni nu a bănuit că Paul are o suferință (nu vorbea și nici nu era receptiv la mesajul verbal). Abia după un an de investigații părinții au primit teribila veste: autism infantil, retard mental și psiho-motor. Personal, chiar dacă știu că se aplică proverbul ”Nu-i da omului poveri cât poate duce”, nu cred că aș fi suportat ca părinte să aud așa ceva. Nici nu vreau să-mi închipui cum aș fi reacționat și ce putere aș fi avut să merg mai departe.

La prima vedere, Paul pare un copil normal: blond, cu ochii albaștri, înalt, bine dezvoltat fizic, nimeni nu ar zice că acest copil nu este ca toți ceilalți. Însă apoi, la puțin timp, comportamentul trădează că ceva nu este în regulă, dar foarte puține persoane necunoscute intuiesc adevăratul motiv: unii zic că este prost crescut (nu este educat), alții zic că este <<alintat>>, iar alții numai ei știu ce gândesc, dar, oricum, sunt departe de adevăr”, povestește Iraida Olteanu, mama lui Paul.

Cum să rămâi om la o asemenea suferință? ”Ca mamă, acest lucru m-a distrus: se întâmpla în 2005 când nici nu știam ce este autismul, nici nu știam că este un handicap și dacă Paul poate beneficia de  ajutor sau protecție socială, nu aveam nici acces la internet și foarte mult timp nu am realizat că mă poate ajuta cineva, cu un sfat măcar.

Am refuzat să cred că mie mi se poate întâmpla așa ceva și luni în șir mi-am încheiat ziua în lacrimi. Ani de-a rândul am sperat într-un miracol, mai ales ca medicii specialiști, când vedeau cât de disperată sunt, îmi spuneau că o să-și revină. La un moment dat am realizat că prin lacrimi nu pot să-l ajut cu nimic ci dimpotrivă, că trebuie să fac ceva pentru el și primul lucru a fost dorința de a integra copilul într-o grădiniță de masă. Fiind cadru didactic (sunt profesor de istorie la o școală generală), am considerat că fiul meu are o șansă în plus de a nu fi  izolat de societate și împreună cu Paul am colindat multe grădinițe fără să-și găsească locul în vreuna.

Astăzi, Paul are 11 ani și frecventează Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Neamț. Chiar dacă nu este cel mai potrivit loc pentru el, părinții săi sunt mulțumiți că se află într-o colectivitate și este supravegheat în permanență. Paul nu vorbește, are perioade când este liniștit dar și momente când este foarte agitat, nu are niciun prieten și “lumea” lui este mică, formată din câteva persoane (comunică nonverbal numai cu cei foarte apropiați). Este foarte imprevizibil și mereu se află foarte aproape de zeci de pericole. Nu este agreat de către ceilalți copii care îl consideră “ciudat” sau “surd”, dar nu este deloc deranjat de acest lucru pentru că nu înțelege, explică cu durere în suflet mama lui Paul.

Ca o precizare, autismul este o tulburare a creierului care frânează adesea abilitatea de a comunica și de a relaționa cu cei din jur. Semnele autismului se dezvoltă aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deși această afecțiune este uneori diagnosticată abia mai târziu. În mod tipic, părinții devin îngrijorați atunci când observă că fiul/fiica lor nu începe să vorbească și nu răspunde sau nu interacționează ca și ceilalți copii de aceeași vârstă.

Astăzi știu că Paul toată viața lui va fi un om special, că lumea lui va fi extrem de mică și va fi alcătuită mai mult din obiecte decât din persoane. Astăzi știu că adevăratul miracol se va produce atunci când îl voi putea aduce pe o linie de plutire, atunci când Paul va putea spune măcar cuvântul ”mama”, atunci când va accepta în lumea lui noi persoane. Toate acestea sunt obiective greu de atins din cauza neajunsurilor financiare, lipsei specialiștilor, lipsei unui program național care să sprijine toate aceste persoane”, spune Iraida Olteanu.

Singura soluție pentru îmbunătățirea situației lui Paul este terapia pentru că, deși s-a lucrat puțin cu el (3, 4 ani, 2-3 ore pe săptămână) s-au înregistrat anumite progrese.

Pentru copii precum Paul a fost inițiat în Tîrgu-Neamț proiectul ”Ajută-i să iasă  din lumea tăcerii”.  Proiectul social a fost inițiat de Cabinetul Individual de Psihologie Bălțătescu Elena-Marinela cu sprijinul Primăriei Tîrgu – Neamț, în parteneriat cu Asociația de Turism Româno – Franceză, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și este finanțat de Rompetrol. Prin platforma Împreună pentru Fiecare, Rompetrol își propune susținerea copiilor diagnosticați cu Tulburări de Spectru Autist și a familiilor acestora.

În Tîrgu – Neamț și în comunele din jurul acestuia există un grup țintă destul de numeros format din copii diagnosticați cu autism sau tendințe autiste (în jur de 30), familii, educatori.

Structurarea unei rețele funcționale de voluntari formată din părinți, alți membri ai familiei, educatori, psihologi, facilitarea participării acestora la un curs de formare în psihologia copilului cu autism – sunt motive de mare bucurie pentru mama lui Paul.

De aceea, pentru cei precum Paul, înființarea unui Centru de zi pentru copiii cu autism în care voluntarii formați să aibă ocazia de a lucra efectiv cu aceștia este binevenit. A ști că și alții au problema ta, că există oameni cărora le pasă, că cineva te ascultă în problema pe care o ai pe suflet este o mică dar salvatoare alinare pentru cei cu probleme de autism (directe sau indirecte) din Târgu Neamț.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!