X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Oct 8, 2013 - Ganduri    No Comments

Ochii, oglinda sufletului

  by Oana Grecea (sursa foto este de aici) Când am fost concediată, când am fost mințită sau când am avut vreun conflict cu cineva nu am fost niciodată privită în ochi. Dar ochii mi-au adus bucurie în suflet când mi-am privit prima dată copilul, când mi-am declarat dragostea sau când mi-am ajutat prietenii. Îmi plac oamenii frumoși, dar sinceri, care spun dintr-o privire cât o mie de cuvinte. Rimelați sau nu (v-am mai spus cred că sunt obsedată de mascara), ochii mei s-au înecat în lacrimi la moartea bunicii și s-au umflat de plâns la eșecurile sau neînțelegerile din viața mea. Obișnuiesc să privesc oamenii în ochi dar să nu le observ culoarea irisului, pentru că încerc mereu să surprind flacăra din interior sau licărul adevărului sau minciunii din spatele vorbelor. Nu sunt un fin pshiholog dar am urât oamenii care m-au mințit și m-au privit în ochi. Pe cei cărora m-au mințit dar nu m-au privit în ochi le-am acordat mereu circumstanțe atenuante pe motiv că au avut poate o umbră de regret. Se spune că “ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă” (Henri Bergson), ceea ce mă face să cred că are mare legătură cu încrederea și cu pregătirea pe care o are fiecare dintre noi. Ochii sunt, pe de altă parte, oglinda sufletului dar și a gândurilor noastre. E imposibil să-ți faci ochii să strălucească dacă tu nu te simți strălucitor/strălucitoare. Antoine de Saint Exupery spune foarte frumos în ”Micul Prinț” că „limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”, sau altfel spus, multumirea  interiora se transmite în exterior prin ochi și zâmbet. Nu știu ce transmit ochii mei dar știu că nu m-am sfiit niciodată să plâng în public (chiar dacă încerc să mă abțin și nu o fac pentru vreun spectacol ori ca să impresionez pe cineva), deși era clar un moment de slăbiciune. Am plâns mult și foarte mult la filme sau cărți, una din cele care m-au impresionat teribil fiind cartea ”Copil și bărbat” de Tony Parsons. Sunt vulnerabilă și știu asta, însă pentru mine încrederea vine de cele mai multe ori din aprecierea celorlați. Am încercat de multe ori să aplic învățăturile din ”Secretul” (carte scrisă de Rhonda Byrne) și să înțeleg că sentimentele pe care le trăieşti astăzi atrag evenimentele pe care le vei experimenta mâine – dar nu mi-a reușit de fiecare dată. Am încercat să nu o iau personal când cineva s-a uitat urât la mine, gândindu-mă că e doar o problemă personală, dar pe moment m-am indispus. Am încercat să nu mă pierd în albastrul ochilor nimănui, pentru că odată cu privirea îmi putea fi furată și inima. Am încercat să văd ochii ca pe o oglindă a sufletului dar să am grijă de ei ca să-mi placă ce văd în oglindă. Am încercat toată viața să trăiesc cum gândesc, să admir ceea ce văd și să nu mă cred mai mult decât sunt. S-ar putea ca ochii să fie înșelători dacă prin make-up îi faci să pară ceea ce nu sunt. Sau s-ar putea ca fardurile doar să puncteze ceea ce transmite sufletul prin ochi. Oricum ar fi, ochii: negri, căprui, verzi sau albaștri – sunt bunul cel mai de preț pe care îl putem avea. Gândiți-vă doar: cu ce curaj ați păși prin viață dacă nu ați vedea pe unde umblați?   Acest articol a fost scris pentru Școala de Beauty Blogging by L’Oreal Paris, unde mă voi înscrie. Detalii găsiți la adresa - https://www.facebook.com/loreal.paris.romania

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'