X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Mar 7, 2014 - Bucatareala    No Comments

Reteta: Cum sa faci pizza cu aluat de casa

 

by Oana Grecea

Am tot încercat de-a lungul timpului mai multe rețete de pizza, inițial cu blat de cumpărat, apoi cu blat făcut în casă, însă de când am fost la cursul de bucătari am văzut rețeta celor de la restaurantul Cucina și am tot încercat să o fac și eu, chiar dacă nu am avut până acum făină kamut. 

Prin urmare acesta este un blat făcut în casă, dar care se ține la frigider 24 de ore înainte de a-l folosi. Nu am cumpărat făina kamut (nici nu aș ști de unde), dar am folosit pentru această rețetă, făina ecologică Terra Natura din grâu durum albă, pe care o încerc pentru prima oară.

Ingrediente:

500 g făină, 15 g drojdie (proaspătă), 15 g sare, 30 ml ulei de măsline extra virgin, 375 g apă.

IMG_1969_resize

Mod de preparare:

Dizolvați drojdia în apa călduță pe care urmează să o puneți în făină. În bolul cu făină adăugați sarea, apa cu drojdia și începeți să amestecați cu mixerul timp de zece minute. Turnați treptat și uleiul de măsline. Aluatul rezultat trebuie să fie foarte fin și să se deslipească ușor de mână. Lăsați-l să crească sub un prosop acoperit circa o oră. Răsturnați apoi aluatul pe un blat înfăinat și împărțiți compoziția în 2 părți egale. Cu un șervețel și un strop de ulei de măsline ungeți bolurile care urmează să găzduiască blatul de pizza până a doua zi. După aceea băgați castroanele cu blatul de pizza în frigider pentru 24 de ore, dar scoteți-l la temperatura camerei cu o oră înainte de a-l prepara.

Când vă apucați de pregătit pizza, puneți făină pe mâini și pe hârtia de copt și întindeți coca/aluatul de dimensiunea dorită, întâi în mâini, în aer, și apoi pe tavă cu hârtie de copt. Apăsați ușor cu buricul degetului pentru a se întinde de dimensiunea dorită, atât cât vă permite elasticitatea compoziției. Băgați în cuptor pentru circa 15 minute.

DSC07412_resize

Mențiune: dacă nu folosiți făina ecologică durum albă de la Terra Natura (care se poate comanda de pe net pe linkul pe care vi l-am dat) și folosiți o făină obișnuită, cu gluten, împărțiți aluatul rezultat în 3 sau 4 forme pentru că v-a crește mai mult decât dacă folosiți această făină.

Diferența dintre cele două tipuri de făină folosite, cea din grâu durum și cea obișnuită, albă, este că prima chiar dacă nu crește să dea pe-afară și dospește încet se va întinde foarte bine când va fi să modelați blatul de pizza. Blatul din făină albă obișnuită este foarte elastic și tinde să se rupă repede când îl modelați în tavă (și se umflă la copt, așa că dacă nu vreți blat gros întindeți-l cât mai bine posibil). De gustoase sunt gustoase ambele blaturi.

Nu vreau să vă spun eu ce să puneți deasupra acestui blat de pizza. Ca exemplu, eu pun întâi un strat de ketchup sau suc de roșii făcut în casă, apoi cașcaval ras, apoi felii de cârnați tăiate subțire, măsline, ciuperci și deasupra mozzarela rasă. Dar uneori o fac din legume și nu pun cârnați ci ardei roșu și verde și mai multe ciuperci. Deci puteți încerca cu orice doriți sau aveți în casă: șuncă, salam sau alte legume.

Sper să vă iasă și să o încercați când aveți timp.

DSC07420_resize

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!