X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Sacrificii si performanta in gimnastica prin ochii Andreei Raducan

 

by Oana Grecea

Sunt fan al gimnasticii. Și nu pot uita momentele de bucurie, emoție, fericire și rareori tristețe (niciodată dezamăgire, nici măcar la ratări) pe care gimnastele ni le-au adus de-a lungul timpului.

Astfel că, biografia Andreei Răducan (carte intitulată ”Reversul Medaliei”), vedeta Olimpiadei de la Sydney din anul 2000, m-a captivat prin cele câteva amănunte neștiute din viața ei, dar mai puțin prin stilul povestirii. Ba chiar mi-aș fi dorit, la anumite capitole, ca povestea să continue, amănuntele (antrenamentelor spre exemplu) să fie mai multe.

Totuși, chinul unei tinere gimnaste este exprimat destul de clar. Câți dintre copiii noștri își fac probleme dacă au depășit cu 500 de grame sau un kilogram greutatea ideală? (se spune că doar câteva grame în plus pot pune probleme gimnastelor mai ales la sărituri). Câți dintre ei poftesc la dulciuri dar își înfrânează această pornire de dragul performanței?

Am aflat că fetele aveau fiecare câte un talisman sau o carte de rugăciuni pe care le purtau după ele, că una dintre cele mai bune și protectoare prietene din gimnastică ale Andreei Răducan a fost Andreea Isărescu (care își pierduse mama de mică).

Dorul de părinți a fost unul sentimentele încercate de Andreea Răducan de-a lungul carierei în gimnastică, iar aproape de finalul carierei, când să aibă timpul de a le sta alături, tatăl ei a murit.

Despre antrenorii ultraexigenți dar performanți am aflat că aveau un obicei drăguț, la fiecare zi de naștere a fetelor ofereau ceva de aur, pe principiul că ”aurul atrage aur”.

Ironia gimnasticii românești, de care se pomenește deseori în ultima perioadă în contextul acestui sport este că prea puțini copii dar și părinți sunt dispuși la performanță. Astfel că, de obicei, lotul din care se aleg viitoarele campioane nu este foarte mare, însă măiestria antrenorilor de a șlefui aceste talente este mare. Răducan povestește că după momentul premierii echipei olimpice de la Sydeny, antrenorul Octavian Bellu a fost întrebat ”cum de a reușit să prezinte, din nou în concurs, cea mai bună echipă”? Iar răspunsul lui a fost luat ca o glumă, deși era purul adevăr: ”Nu am avut ce să aleg mai mult”.

Aș vrea să arăt puțin exigența antrenorilor și motivarea lor. Deși fuseseră mulțumiți de rezultatele pe echipe (aur), în următoarea zi, când începea concursul la individual compus, pentru că nu le ieșeau exercițiile la antrenamente le spuneau: ”acum că sunteți campioane olimpice să nu credeți că vă va premia cineva numai așa, aiurea”.

Am plâns la propriu de fericire recitind momentul finalei de la individual compus când Andreea Răducan, Simona Amânar și Maria Olaru au ocupat primele trei locuri. ”O singură dată în istorie se mai întâmplase așa ceva, la  Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, când pe podium urcaseră trei gimnaste ale Uniunii Sovietice”. Iar pentru ca performanța să nu se mai repete, Comitetul Olimpic a modificat, după acest moment, regulamentul, astfel încât o țară nu mai are voie să înscrie în concurs decât două gimnaste!

Nu aș vrea să intru prea mult în amănuntele acelui Nurofen luat pentru durerea de cap și care a descalificat-o pe Andreea Răducan. Dar aș vrea să menționez ce-am înțeles acum și atunci nu-mi era prea clar. Unu: fiecare delegație raportează medicamentele avute în stoc și gramajele. Nurofenul nu era interzis. Doi: Concentrația a fost peste limita admisă pentru că Andreea era ușurică și nu băuse suficientă apă (ca să nu-i bolborosească burta în concurs), astfel s-ar fi diluat mai repede. După competiție procentajul (gramajul admis) a fost modificat în sus, iar concentrația găsită la Andreea nu ar mai fi acum interzisă. Trei: Nurofenul și gramajul său era admis de Federația de Gimnastică dar interzis printr-un ordin intrat în vigoare în anul 2000 de Comitetul Olimpic Internațional. Deci două regulamente în vigoare care se băteau cap în cap în acea competiție. Patru: medalia nu i s-a dat gimnastei înapoi, deși președintele Comitetului Olimpic de atunci a admis ulterior că momentul Răducan a fost cel mai rușinos din istoria Comitetului.

Despre Andreea Răducan, familia sa și viața sa de după sport, vă las să citiți în cartea sa apărută la editura Wiseman.

Pe coperta 4 a cărții se găsește următorul citat:

Mărturisesc că nu-mi este foarte simplu să mă întorc în timp. Sunt atâția ani de când am pășit pentru prima dată într-o sală de gimnastică! Nici prin cap nu-mi trecea atunci, ce avea să mă aștepte. Un drum lung, frumos, cu sacrificii, multă muncă, momente de neuitat, lacrimi de bucurie și multe, multe medalii”. Andreea Răducan

Fragment din carte:

Terminasem exercițiul la sol în finala pe aparate într-o atmosferă absolut sufocantă. Pur și simplu îmi era foarte greu să respir sau să privesc pe cineva.

Mi se părea că toată lumea șușotea și se uita la mine ciudat, deși mi-era clar că sunt nevinovată. M-am trezit cu domnul Țiriac lângă mine, care îmi repeta întruna să stau liniștită, pentru că tot ce am făcut eu la Sydney era excepțional și că va avea grijă să se rezolve situația.

Era foarte hotărât să solicite încă un test Agenției Mondiale Antidoping și să-l plătească din buzunarul propriu, în ciuda faptului că acesta costa câteva mii de euro.

Pe mine însă mă obseda faptul că nu înțelegeam cum am ajuns în situația asta. Chiar dacă treptat lucrurile au început să se clarifice oarecum, eu tot nu puteam accepta nici în ruptul capului cum a fost posibil așa ceva.

Să iei o banală pastilă de durere de cap și toată munca, tot efortul și toată dăruirea ta și a antrenorilor să se ducă pe apa Sâmbetei..

Doamna Mariana era absolut revoltată de absurdul situației, mai ales că a trebuit declarat tot ce aveam asupra noastră încă de la intrarea în Australia, în aeroport.

Ea însăși îl ajutase pe medic să întocmească toată lista cu medicamente și le-au numărat împreună, pastilă cu pastilă, pentru a scrie exact câte aspirine avem, câte tablete de Nurofen și altele. Lista respectiva primise girul Institutului Național de Medicină Sportivă.

Nimeni nu a reușit să-mi exlice și nu va putea nici de acum încolo de ce a trebuit să se întâmple așa?

Mă săturasem de tot și nu doream decât să scap din scandalul acela care căpătase proporții internaționale și să ajung acasă. Mi se părea singurul loc din lume care mă mai putea salva”.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!