X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Simplu, despre Matei Brunul, romanul castigator al premiului Augustin Fratila

 

Spațiul închisorilor comuniste din anii ’50 și soarta unui om în acest context (care si-a pierdut memoria din ultii 20 de ani, adica cei ai chinului), pare să fie în mare și pe scurt tema romanului “Matei Brunul”, de Lucian Dan Teodorovici. Dar este mai mult decât atât, adeverește parcă zicala ”nu-i da omului poveri cât poate duce”. După atâtea chinuri la care a fost supus Matei Brunul în închisorile comuniste îmi doream la fiecare pagină să moară pentru a nu mai îndura așa ceva.

Nu-mi plac romanele ori filmele cu violenta de orice fel. Deci, subiectul nu mi-a plăcut foarte tare, insa scrierea a fost atât de bună încât te durea sufletul și corpul citind încercările prin care a trecut personajul principal. ”După ce va fi cunoscut ororile închisorilor și lagărelor de muncă, Brunul pare să fi uitat de sine însuși pentru a se dedica marionetelor, ducând un trai anodin, într-o lume cenușie și primejdioasă. Împreună cu tovarășul Bojin și cu Eliza, două personaje care-l însoțesc permanent, misterul din viața lui trecută se împletește însă cu un altul, nou, a cărui rezolvare îi va schimba perspectiva asupra istoriei sale personale”, scrie pe coperta patru a cărții apărută la editura Polirom (unde autorul lucrează).

O să încerc să nu vă povestesc romanul, ci să vă las să-l descoperiți singuri, pentru că fiecare din noi a auzit despre atrocitățile la care erau supuși oamenii în închisorile comuniste dacă părăsiseră țara la un moment dat (ei sau familia lor), iar cei mai tineri, care nu știu deloc asemenea povestiri, poate e timpul să afle, pentru a înțelege în ce fel se trăia odată, cum fiecare avea un dosar și un securist pe urmele sale, care-i cunoștea toate mișcările. De exemplu, într-una din închisori, personajul ”a avut timp să-și șoptească mirările”… pentru că nici conversațiile nu erau permise.

Vreau să vorbesc de expertiza pe care a avut-o în roman Lucian Dan Teodorovici care, așa cum se face pentru scenariul unui film, s-a documentat minuțios în arhivele bibliotecilor, a consultat doctori neurologi (pentru că nu ai cum să rămâi întreg dacă treci prin ce trece Matei Brunul în carte), a vorbit cu un profesor pasionat de teatrul de păpuși (personajul avea o marionetă pe care o purta peste tot), a discutat cu cercetători ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

M-a impresionat în roman modul cum a fost construit/povestit procesul de dezumanizare la care erau supuși toți cei închiși. ”Istoria mare avea întotdeauna o putere covârșitoare asupra istoriei mici, personale”.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!