X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Tu cum iti masori viata?

de Oana Grecea

(sursa foto: Garance Dore)

Întrebarea vine de la titlul cărții pus de unul din cei mai influenți gânditori de business din lume – Clyton M. Christensen (cartea se cheamă Cum îți vei măsura viața? și a apărut la editura Publica). Pentru cei care au citit sau citesc și Epilogul și Mulțumirile, întrebarea este și mai justificată în contextul în care autorul a fost în timpul scrierii ei la un pas de moarte. Nu știu dacă a ales titlul înainte sau după problemele de sănătate, dar sunt convinsă că în astfel de momente te concentrezi mai mult asupra propriei persoane și felului cum îți duci traiul.

Am citit în ultima perioadă cărți ale căror autori le-au scris în momente de cumpănă din viața lor. Peste unul a dat mașina (Stephen King pe când compunea Discursul Regelui. Despre Scris) și Clyton M. Christensen, care a trecut peste cancer și peste un accident vascular ischemic. De fiecare dată, cineva drag i-a ajutat să treacă peste problema gravă de sănătate și i-a sprijinit în demersul de a scrie. Mă gândesc însă că plăcerea de a ajuta pe alții prin scris, prin sfaturi, prin ideile pe care le aveau de împărtășit au fost adevăratele motoare interioare. Personal, mă emoționează și privesc cartea cu alți ochi, iar amănuntul accidentului lor mă face să țin mai bine minte scrierea.

Dacă vreți să șțiti mai multe despre Christensen îi puteți vizita site-ul, iar dacă doriți o sinteză a cărții îi puteți urmări discursul de la Ted-Ex (cu aceiași temă ca și titlul cărții – Cum îți vei măsura viața?), aici.

Prea puțin avem la tinerețe mintea care vine cu anii. Totuși, de multe ori, dacă am ciuli urechile, ne-am pune întrebări sau am da atenție întrebărilor altora și viața noastră s-ar putea schimba. Christensen, în calitate de profesor, nu renunță la a-i pune pe studenți să-și facă o introspecție, să fie sinceri cu ei încă de la începutul carierei (ce bine ar fi fost să fii beneficiat și noi de astfel de oameni la timpul potrivit).

christensen

Autorul spune că în ultima zi de curs le pune studenților trei întrebări la care ei să răspundă în fiecare an.

”Cum pot fi sigur că:

  • Voi avea succes și voi fi fericit în cariera mea?
  • Relația mea cu soțul/soția , cu copiii mei, cu ceilalți membri ai familiei mele lărgite, precum și cu prietenii apropiați devine o sursă durabilă de fericire pentru mine?
  • Duc o viață cinstită și nu ajung la închisoare?”

Le spune, de asemenea, că nu există soluții facile în fața dificultăților vieții.

În cazul multora dintre noi, odată cu trecerea anilor, lăsăm ca visurile noastre să se destrame pe nesimțite. Ne alegem o meserie care nu ni se potrivește, din cine știe ce motive, iar apoi ne împăcăm cu gândul că nu avem de ales. Începem să acceptăm ideea că ar fi o lipsă de realism să sperăm că ne-am putea câștiga existența făcând ceva care ne place cu adevărat. Având în vedere că vei petrece mai multe ore la serviciu decât în orice alt loc din viața ta, este un compromis care te va roade permanent.

Vreau ca și voi să aveți parte de acest sentiment – să vă treziți în fiecare dimineață cu gândul că sunteți teribil  de norocoși că puteț face ceea ce faceți.

Cum pot să-mi găsesc fericirea în carieră?”.

El explică că alegem între strategiile noastre deliberate și alternativele neanticipate care ne apar în cale.

Îi asigură pe studenții săi că, dacă își fac timp să înțeleagă care este scopul vieții lor, într-o zi se vor uita înapoi și vor ști că a fost cel mai important lucru pe care îl vor fi descoperit vreodată. ”Perioada petrecută în școală s-ar putea să fie cea mai potrivită pentru a cugeta profund la această întrebare. Cariera desfășurată în ritm trepidant, responsabilitățile și recompensele materiale ale succesului au tendința să înghită timp și perspectivă”.

Șirul întrebărilor la care trebuie să răspundem sincer continuă: ”Teoria motivației sugerează că trebuie să vă puneți niște întrebări mult diferite decât cele pe care suntem obișnuiți să ni le punem cei mai mulți dintre noi. Munca aceasta are vreo semnificație pentru mine? Serviciul acesta îmi va da șansa să mă dezvolt? Voi putea învăța lucruri noi? Voi avea posibilitatea să mă bucur de recunoaștere și realizare? Mi se va acorda responsabilitate?

Ce încearcă Christensen să spună printre altele este că ne luăm fericirea din relațiile bune cu prietenii și familia, chiar dacă nu ne dăm seama de asta și credem că satisfacțiile de la serviciu sunt suficiente. ”Munca îți poate aduce un sentiment de împlinire – dar care pălește în comparație cu fericirea de durată pe care o poți găsi în relațiile apropiate pe care le cultivi cu familia ta și cu prietenii tăi foarte buni” sau ”Relația pe care o ai cu familia și cu prietenii apropiați va fi cea mai importantă sursă de fericire din viața ta”.

Tot el spune că ”Probabil trăiți cu speranța că legăturile de amiciție sunt suficient de trainice încât să reziste la proba timpului și a lipsei de atenție, dar rareori se întâmplă așa. Până și cei mai devotați prieteni vor încerca să rămână pe metereze doar o vreme, căci, la un moment dat, și ei vor alege să-și investească timpul, energia și prietenia în altă parte”.

Deși are un capitol dedicat cumva educației copiilor, m-am trezit că am subliniat mai multe pe parcursul întregii cărți.

Christensen povestește despre doi cercetători care au studiat efectele modului în care părinții vorbesc cu copilul lor în primii doi ani și jumătate de viață. Ei au observat că, în medie, părinții rostesc 1.500 de cuvinte pe oră în dialogul cu copilul lor mic. Părinții ”vorbăreți” (în multe cazuri, oameni cu studii superioare) i-au adresat 2.100 de cuvinte pe oră, în medie, copilului lor. Perioada cea mai importantă pentru ca un copil să audă cuvintele din limba sa, sugerează studiile, ar fi primul său an de viață. Numărul de cuvinte spuse unui copil a prezentat o corelație constantă între numărul de cuvinte auzite de acesta în primele 30 de luni de viață și performanța copilului devenit școlar la testele de vocabular și de înțelegere a lecturii.

Atunci când părinții – adresându-i-se cu un limbaj în totalitate adult, complex și sofisticat, ca și cum copilul putea lua parte la o converație între oameni mari – , impactul asupra dezvoltării cognitive era enorm”.

Studiile citate de Christensen spun că atunci când un părinte poartă un dialog suplimentar, sunt antrenate și pefecționate mult, mult mai multe circuite sinaptice din creierul copilului. Cu cât se creează mai multe circuite între sinapsele din creier, cu atât se formează mai eficient conexiunile, ceea ce va face, ulterior, ca tiparele de gândire să se formeze și ele mai repede și mai ușor.

Un copil care a auzit 48 de milioane de cuvinte în primii trei ani de viață nu va avea numai de 3,7 ori mai multe conexiuni bine antrenate în creierul său, comparativ cu un copil care a auzit doar 13 milioane de cuvinte. Efectul asupra celulelor creierului este unul exponențial! Fiecare celulă cerebrală poate fi conenctată la sute de alte celule, prin nu mai puțin de 10.000 de sinapse. Acesta înseamnă că acei copii care au fost expuși la conversații suplimentare vor avea un avantaj cognitiv de-a dreptul incalculabil.

Un copil care intră la școală cu un vocabular bogat și cu abilități cognitive bine fixate este probabil să aibă o performanță școlară bună încă din primii ani și va continua să aibă o performanță bună și pe termen lung.

Mulți părinți își închipuie că pot începe să se concentreze pe capacitatea de performanță a copilului lor doar după ce acesta intră la școală. Numai că, odată ajunși în acel moment, au ratat o foarte mare șansă de a-i da propriului copil o mână de ajutor pentru viitor. Singurul mod în care acele relații vor ajunge să dea roade în viața ta este prin a investi în ele înainte de a avea nevoie de roadele lor”, mai subliniază Christensen.

Câteva sfaturi despre educația copiilor:

  • E nevoie să le oferim copiilor niște experiențe în cadrul școlii care să-i ajute să îndeplinească aceste sarcini: să simtă că au succes și să o facă împreună cu prietenii lor.
  • Când copilul întârzie cu un proiect pentru școală: o decizie mai curajoasă pentru părinți ar fi să-i ofere copilului o lecție de viață mai dificilă, dar și mai valoroasă. Lăsați-l pe copil să vadă care sunt consecințele faptului că a neglijat o îndatorire importantă. Acesta este prima lecție din cursul de asumare a propriei responsabilități.
  • Copiii – prioritățile lor trebuie să fie stabilite corect, astfel încât ei să știe cum să-și evalueze opțiunile și să facă alegerea cea mai bună.
  • Dacă vrei ca familia ta să aibă o cultură a bunătății, atunci, prima oară când unul dintre copiii tăi se confruntă cu o problemă în care bunătatea reprezintă una din opțiuni, ajută-l s-o aleagă în fața celorlalte, iar apoi ajută-l să reușească prin bunătate.
  • Hotărăște în ce anume crezi. Iar apoi crezi în acel lucru tot timpul!

Gânduri după accidentul suferit:

  • Aproape imediat ce începusem să scriu această carte, împreună cu James și Karen, și fiind în remisie după cancer, am suferit un accident vascular ischemic. Un cheag de sânge s-a oprit în acea parte a creierului meu udne se află centrii scrierii și ai vorbirii. Rezultatul a fost ”afazia expresivă”. Nu puteam vorbi, nu puteam scrie mai mult decât vreo câteva cuvinte simple. Recăpătarea facultăților mele cognitive și a celei de a vorbi a fost atât de extenuantă, iar progresele au vneit cu o încetineală atât de descurajantă, încât mi-au consumat aproape tot timpul și energia. Pentru prima dată în viața mea, am devenit concentrat pe propria-mi persoană și pe propriile probleme.
  • Oare eu îmi alocam resursele către lucrurile care contau cel mai mult pentru mine? Aveam o strategie pentru viața mea? Aveam un scop? Cum mi-aș măsura eu viața?
  • Goethe: ”Tratează-i pe oameni ca și cum ar fi așa cum s-ar cuveni să fie, și astfel îi ajuți să devină ceea ce sunt capabili să devină”.

Dacă ai curajul cititorule pune-ți de acum încolo această întrebare: Cum îți vei măsura tu propria viață?

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!

'