X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Jun 26, 2013 - Interviurile mele    No Comments

Un jurnalist la Bruxelles trebuie sa fie reporter, redactor, traducator si PR

 

by Oana Grecea

Aproape jumătate din anii săi înseamnă pentru Mihaela Gherghișan experiență de jurnalist. De 20 de ani este în Bruxelles, iar de 14 lucrează la Radio France International (RFI), în paralel cu munca de web journalism (pentru www.Eurobserver.com și pentru site-ul propriu, www.EUexpands.com) sau pentru Parlamentul European.

Știe cum se trag sforile la Bruxelles, dar cunoaște și toată politica economică a Uniunii Europene. Furnizează zilnic informații pentru jurnalele RFI și emisiunea de dezbateri numită ”40 de minute” și difuzată zilnic, de luni până vineri la 18.15. În paralel, realizează în fiecare miercuri, o emisiune în colaborare cu Parlamentul European.

Am cunoscut-o pe Mihaela la Bruxelles, în cadrul vizitei organizate de Comisia Europeană ca și câștigător al concursului de reporter/blogger european (despre care am scris aici). Mi-a plăcut că este tranșantă, spune lucrurilor pe nume, cunoaște toate mecanismele UE și își face încă munca cu pasiune și multă documentare, chiar dacă este demult acolo.

Cum a ajuns la Bruxelles dar și despre ce înseamnă un jurnalist european, citiți în interviul pe care a avut amabilitatea sa mi-l dea.

Cum ai ajuns jurnalist?

Voi răspunde printr-un clișeu: meseria m-a ales pe mine și nu eu pe ea, cel puțin acesta este sentimentul pe care-l am. Inițial vroiam să fac regie de film, dar n-am avut curajul. Apoi am cochetat cu ideea de a face filologie, fiindcă nu-mi plăceau științele exacte dar îmi plăcea să scriu și să citesc. În cele din urmă, în toamna anului 1990 m-am pomenit studentă la jurnalism; fiind curioasă din fire și bună de gură, se pare că mi-a mers.

Ingredientele pentru un bun jurnalist sunt onestitatea, curiozitatea, pasiunea, entuziasmul, cultura generală solidă, empatia, etc. – 

Care sunt sacrificiile dar și satisfacțiile acestei munci?

Sacrificiile se pare că ar fi mai ales în domeniu familial, dar asta depinde de vârstă și de tipul de jurnalism practicat. Când am ajuns eu la Bruxelles, mi s-a spus că jumătate din colegii mei din sala de presă erau divorțați. Dar asta ține și de specificitatea muncii de jurnalist UE, aici noi ne deplasăm mult și muncim mult noaptea, când stăm pe la ușa șefilor de stat și de guverne sau a miniștrilor de finanțe și așteptăm să-și termine negocierile de uzura. Multe soții și mulți soți nu înțeleg asta sau nu vor să înțeleagă. Cei care au copii mici lucrează mult de acasă ca macăr să-i vadă dimineața înainte de a pleca la școală. Unii nu se căsătoresc niciodată, alții își aleg partenerul de viață din domeniul UE sau al jurnalismului și lucrurile se petrec ceva mai bine.

Există și un sacrifiu social. Oameni ca noi nu au o viață socială clasică: nu merg la restaurant joia (cum se face în Belgia), nu merg la teatru (decât dacă sunt invitați să facă un articol despre spectacol sau personalitățile aflate în sală), nu se plimbă duminica cu barca pe lac și nu iau la mână toate brocantele. Dar noi mergem la dineuri de gala miercuri seara cu deputați europeni sau miniștrii, participăm la colocvii și conferințe interminabile și facem excursii de presă în tot felul de locuri nebănuite (Baku, Bamako, Vilnius, Port aux Princes); este foarte greu pentru un jurnalist aici să lege sau să mențină prietenii cu oameni din afara presei. Invitațiile la aniversări, nunți, botezuri, cinema etc cu toate că le primim, adesea le contramandăm în ultimul minut dacă o ”bombă” jurnalistică explodează undeva în UE.

Ce înseamnă un jurnalist european? Cum e munca la Bruxelles?

Pe vremuri, când eram foarte tânără, am lucrat în TVR (ca producător și prezentator al unei emisiuni despre istoria cinematografică) și apoi am fost reporter la Mediafax. Diferența față de munca de corespondent la Bruxelles este imensă. Aici noi lucrăm, adesea frustrați, cu o informație extrem de tehnică, comunicată într-o limbă specifică, pe care capitalele celelalte nu o înțeleg (jargon UE) dar care are un serios impact asupra tuturor cetățenilor UE. Noi, prin urmare, nu doar că suntem specializați în afaceri UE (și NATO) dar facem și o muncă de traducere, de vulgarizare și în cazul noilor state membre, de evanghelizare. Este foarte amuzant, este greu și uneori frustrant fiindcă mesajul nu trece întotdeauna. Dar iată că perserverăm.

Mihaela Gherghisan, jurnalist Bruxelles 2_resize

Ce mecanisme trebuie învățate și înțelese ca reporter la Bruxelles? Cât de important este să fii documentat?

La Bruxelles, un reporter este de obicei cel care merge la conferințele de presă zilnice la Comisia Europeană și care este trimis pe teren la Parlamentul European și stă până dimineața în summiturile UE. Dar un reporter, ca atare, nu există decât în redacțiile mari, unde ierarhizarea ziariștilor este făcută după modelul redacțiilor naționale. Acestea sunt puține. Majoritatea “birourilor” de presă de la Bruxelles sunt compuse, mai ales acum în timpul crizei, dintr-un singur om, corespondentul. El e și reporter și redactor, și traducător și reprezentant PR.

Toată ziua, el umblă pe teren și adună informații; dacă este vechi în post, umblă mai puțin, informațiile vin la el, mai ales dacă reprezintă un organ mare de presă dintr-un stat membru important.

El este cunoscut de mai toți purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene (al căror număr tot crește), de mulți deputați europeni și de tot felul de trepăduși de la Consiliu, Parlament și Comisie (și NATO) ca și de unii diplomați în post la Bruxelles. Ei îi furnizează informația necesară, de manieră mai mult sau mai puțin oficială. Atenție însă la manipulări, ele sunt frecvente.

Există totuși puțină interacțiune între ziariștii UE și lumea politică belgiană care nu pare să intereseze pe nimeni, cu excepția ocazională a ziariștilor francezi și olandezi.

Câte ore dedici documentării pe săptămână?

Pe vremuri, petreceam ore în șir în sălile de conferință de presă sau în sălile de lucru adiacente pentru a înțelege un subiect sau altul. Puneam întrebări, dezbăteam cu colegii, citeam enorm! Odată bazele politicilor UE învățate, acum documentația ia mult mai puțin timp, ea vine doar ca un complement peste ceea ce s-a fixat în mintea mea acum 15 ani. În fine, nu este mereu cazul, desigur! La începutul crizei financiare în 2009 am stat iar ore în șir să pricep ce înseamnă back-stops, resolution fund, swap services, etc. Iar în timp normal, depinde de la săptămână la săptămână. Acum cu intrarea în linie dreaptă a reformei Politicii Agricole Comune, mi-au fost necesare doar câteva minute pentru a mă pune la zi cu ultimele negocieri, baza fiind pusă demult. Sursele variază. Cum spuneam, de la purtători de cuvânt (informația oficială) până la diplomați naționali (informații solide și neoficiale adesea) paleta surselor este largă, variată, niciodată aceeași.

În ce constă munca ta actuală? Care sunt emisiunile pe care le faci?

De 14 ani sunt corespondent RFI la Bruxelles, iar în paralel am lucrat în web journalism (pentru www.Eurobserver.com și un site creat de mine, www.EUexpands.com), pentru Parlamentul European și altele. La RFI munca este zilnică, sau cel puțin teoretic este zilnică. Bugetul de corespondenți fiind în scădere, ca peste tot, colegii mei devin mai atenți referitor la comenzi. Dar, în principiu, munca mea este să alimentez jurnalele RFI și emisiunea de dezbateri numită 40 de minute și difuzată zilnic, de luni până vineri la 18.15. În paralel în ultimele opt luni am realizat în fiecare miercuri o emisiune în colaborare cu Parlamentul European.

Invitații cad ușor în plasă când te recomanzi “RFI”. Cei români văd în RFI o medie independentă, de încredere și solidă,  poate unica de acest gen din peisajul românesc. Ceilalți văd în RFI o medie provenind dintr-o țară mare și incontestabil importantă, Franța.

Cât de important este pentru redacții să aibă corespondenți la fața locului și de ce?

Viitorul european va fi federalist sau nu va fi deloc. Un om la fața locului pentru o redacție este crucial. În primul rând, accesul la informație este diferit. Sincer vorbind, toți cei care cred că pot face presă europeană de la 1000 sau 2000 de kilometri sau chiar și de la 300 de kilometri se amăgesc. Ei își iau informațiile de pe canalul EbS, dar ce înțeleg din ea? Acolo lucrurile sunt vândute brut, neexplicate, nedigerate. Restul informațiilor vin pe agențiile de presă care, surpriză! au oameni la Bruxelles. În al doilea rând, este vorba despre relațiile umane și profesionale. În ziua în care o redacție din România are nevoie de o informație specifică, va scrie unui purtător de cuvânt. Nefiind cunoscut la Bruxelles, neștiind exact cum să pună problema și neștiind mereu cui să adreseze întrebarea, demersul acelei redacții rămâne steril.

În România, consumul de mâncare crește, iar economiile populației scad. Tendința oamenilor din UE de a mânca bio o vezi posibilă și în România?

În România, atât timp cât nu există suficiente alimente din producție locală în magazine, prețul va crește în continuare, este evident. În plus, românul crede că dacă mânâncă alimente străine, mănâncă mai bine, ca pe vremuri când blugii nu erau de găsit decât «de import». Cunosc însă mulți români care au început să se aprovizioneze de la țară, semn că se orientează către «bio», adică către neaoș. Treaba asta cu «bio» nu-mi place, e o scamatorie de marketing, cel puțin în vestul Europei unde au înflorit magazinele bio și snackurile, practică prețuri astronomice și otrăvesc lumea. Roșia pe care mi-aș pune-o eu în gradină e bio, sau e doar roșie proprie? «Bio» este un cuvânt care vinde, dar asta a fost adevărat până acum ceva timp. Produsele aici sunt proaste și scumpe, bananele bio se fac negre a doua zi și sunt mai mici și fără gust, de pildă. Așa că occidentalii refuză acum «bio» și au reînceput să se alimenteze de la raioanele clasice. Unii au dibuit ferme care le vând direct de la producător și toată lumea este mulțumită…

Mihaela Gherghisan, jurnalist Bruxelles_resize

Mihaela Gherghișan, în câteva cuvinte:

Vârstă: 40 de ani

Copii: o fetiță de 11 ani și jumătate

Relația cu cărțile și cititul: Citesc mult dar nu de manieră constantă. Îmi place să merg prin librării uneori, să descopăr autori noi dar uneori am momente în care îmi place să reiau lecturi întrerupte de mult sau să recitesc a zecea oară un autor. Mi se întâmplă să am și perioade îndelungate în care prefer să mă uit la televizor.

Limbi străine cunoscute: franceza, engleza, puțin germana și polona.

Despre Bruxelles: este un oras cosmopolit. În arhitectură, el îmbină stilul victorian londonian cu cel Art Nouveau (Victor Horta) și cu cel francez (hausmannian). Bruxelles, considerat orașul cu cele mai mari probleme de trafic din Europa, poate fi totuși și o oază de calm. Are parcuri mari, multă verdeață, cartiere cochete (și scumpe). Are școli bune și chiar foarte bune (cele private fiind foarte scumpe) Ce nu e bine e traficul urban, nedublat deloc de o rețea de transport în comun corectă. De evitat este cartierul European (plin de funcționari în săptămână și complet gol, sinistru în weekend), cartierele populare din vestul orașului și arterele mari între orele 8 și 9 dimineața.

Mâncarea în Belgia: Este scumpă ca și în Franța; țări sărace, în comparație cu Germania,trag de prețul la mâncare. Gastronomic, prefer bucătăria belgiană – grasă, pe îndestulate, nu sofisticată – celei franceze. Dar aș mânca italian oricând și românește de sărbători!

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!