X
Va recomand sa cititi si..
Ganduri de la casa

Sunt atât de încântată de statul la casă și la ”țară” încât nu pot să aștept până se adună alte impresii. Nu am încă un colț de rai în grădină (de fapt nu am încă gard, tere...

Zilele abandonului, de Elena Ferrante

A doua carte a Elenei Ferrante începe să capete forța cu care ne-a obișnuit naratoarea. Dacă este să o luăm cronologic, e ca și cum și-a făcut încălzirea pentru cele patru romane care au constituit Tetralogia Napolitană (despre primele trei volume am scris aici) și care sunt geniale (habar nu am de ce nu a luat premiul Nobel pentru literatură, ori poate nu am citit eu tot ce se poate citi ca să compar… :)).

Povestea din ”Zilele Abandonului” (carte apărută la editura Pandora M) este a unei femei părăsită de soț pentru o tipă mult mai tânără. Zilele în care trebuie să se obșinuiască cu această idee, agonia din perioada dezamăgirii profunde, astea sunt rândurile care alcătuiesc povestea cărții. Și sunt scrise cu atâta nerv încât aștepți din moment în moment o tragedie, ori o împăcare ca în filme, ori ceva memorabil. Dar nu sunt decât trăiri intense și gânduri negre, și supraviețuiri și rutina zilnică (indiferent că te-a părăsit soțul tot trebuie să mergi la muncă, să hrănești copiii, să te ocupi de casă). Din nou, cititind-o și făcând legătura și cu cartea ”Fiica ascunsă”, tind să cred că autoarea este divorțată și a trecut ea însăși prin aceste ”chinuri”. Pentru mine a ști adevărul referitor la istoria ei personală este mai mult un amănunt legat de ce înseamnă scrisul și un subiect bun. Aș vrea să fie scris mare, undeva, că scrierile pornind din experiențe personale sunt întotdeauna cele mai bune. Și atunci, a proteja pe cei despre care vorbești sau scrii, devine aproape un deziderat ușor de înțeles.

Cum s-a încheiat povestea? Exact ca în viață. Timpul a început să vindece rănile, iar o nouă dragoste a început să-i ia locul. Căci ce-am fi dacă nu am iubi mereu pe cineva?

Câteva vorbe notate din carte:

Voiam să vadă în acea farfurie de mâncare tot ceea ce, plecând, n-ar mai fi putut atinge cu  privirea, sau cu mâna, sau mângâia, asculta, mirosi: niciodată”.

Totul îmi semnala consecințele practice ale despărțirii. Soțul meu își îndepărtase gândurile și dorințele de mine, le oferise altă destinație”.

Femeile fără iubire își pierdeau strălucirea din ochi, femeile fără iubire mureau vii”.

Când ochii mi s-au uscat de lacrimi și ultimile sughițuri au murit în pieptul meu, nu-l mai iubeam pe Mario”.

Tocmai când m-am simțit înșelată, abandonată, umilită, te-am iubit foarte mult, te-am dorit mai mult decât în orice alt moment al vieții noastre împreună”.

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!